Abstract: Sintagma ”statul de drept” cuprinde o serie de principii cu caracter material și procedural, care se referă la modul în care este guvernată o comunitate, printre care, cel mai important se distinge a fi cel privind aplicarea normativul in concreto prin intermediul unui sistem judiciar. Această ”dimensionare a dreptului” la nivelul justițiabilului, necesită corelarea hotărârilor judecătorești prin care este aplicată o aceeași normă unor situații factuale distincte, iar pentru pentru aceasta trebuie respectat un sistem simplu și obligatoriu.
Secțiuni:
I. Foarte pe scurt asupra unor aspecte cu referire la statul de drept
II. Trasarea de măsuri privind unificarea practicii judiciare.
III. Obligativități și subterfugii
I. Foarte pe scurt asupra unor aspecte cu referire la statul de drept
Statul de drept cuprinde o serie de principii cu caracter material și procedural, care se referă la modul în care este guvernată o societate. Principiile materiale, ca normative aplicabile, se referă la generalitate, claritate care este dată de aplicarea corespunzătoare a normelor de tehnică legislativă, publicitate, stabilitate și în cele din urmă previzibilitatea normelor care guvernează o societate. Principiile procedurale se referă la modalitățile prin care aceste norme sunt administrate și la instituțiile care le aplică, respectiv la sistemul judiciar independent.
Principiile procedurale, asupra cărora vom insista mai cu seamă, trebuie să fie și ele întocmai ca cele materiale, general aplicabile, adică aplicate identic tuturor persoanelor dintr-o jurisdicție, cu unele particularități ce țin de rolul asumat de aceștia în mecanismul social. Ele trebuie să fie clare, adică ușor de înțeles și publice ca toți justițiabilii să le poată observa și lua în calcul atunci când sunt implicați într-o procedură. Principiile de procedură trebuie să fie, de asemenea, stabile adică preferabil de aplicat în toată întinderea procedurii și previzibile, în sensul că o persoană cu un nivel mediu de aptitudini sociale să le poată anticipa, adică dacă nu le cunoaște, să se poată informa asupra lor. Previzibilitatea aceasta a aplicării dreptului este însă mai complexă și include în ea generalitatea, publicitatea, stabilitatea și de asemenea claritatea.
Cea mai importantă cerință a statului de drept este aceea ca persoanele aflate în poziții de autoritate să-și exercite puterea într-un cadru stabilit de norme publice și nu într-o manieră arbitrară, ad-hoc pur discreționară, pe baza propriilor preferințe sau accepțiuni ideologie. Guvernanții ar trebui să activeze numai într-un cadru legal în tot ceea ce fac și că ar trebui să fie responsabili atunci când este depășit acest cadru de cei aflați la putere. Statul de drept nu se referă doar la guvernare, ci pretinde și ca cetățenii să respecte normele legale, chiar și atunci când nu sunt de acord cu acestea. Poți face rău chiar și atunci când ești convins că faci bine, de aceea trebuie să fie respectată regula colectiv asumată care așa cum este cel puțin teoretic acceptată este superioară calitativ deciziilor individuale.
Dreptul are o aplicabilitatea generală, dar normele trebuie să sufere o ”dimensionare” la nivelul justițiabilului ceea ce trebuie să plece de necesitatea de a corela hotărârile judecătorești prin care este aplicată o aceeași normă unor situații factuale distincte. În general o procedură, așa cum observă sintetic TASHIMA în The War on Terror and the Rule of Law, analizând cazuri extreme, presupune:
– O audiere a cazului de către un tribunal imparțial și independent care trebuie să administreze normele juridice existente pe baza prezentării formale a probelor și a argumentelor;
– Dreptul de a fi reprezentat de un avocat în cadrul unei astfel de audieri;
– Un drept de a fi prezent, de a confrunta și interoga martorii și de a aduce argumente juridice cu privire la relevanța probelor și la diferitele norme juridice relevante pentru caz; și
– Dreptul de a observa motivele sau considerentele tribunalului atunci când acesta ia o decizie, care să răspundă la dovezile și argumentele prezentate în fața sa.
Recent, din observarea procedurilor referitoare la reprimarea actelor de terorism Curtea Supremă SUA reevaluând anumite proceduri, a stabilit că habeas corpus permite o jurisdicție a instanțelor federale americane pentru a hotărî în cazurile cu elemente de extrateritoriale privitoare la deținuțîi din Guantanamo (Rasul v. Bush, 542 U.S. 466 (2004)
Justiția trebuie să fie capabilă să folosească reguli echitabile în toate fazele procedurale (RAWLS 1999.104).
În această scurtă schiță de articol, mă interesează mai ales dreptul justițiabilului de a observa integral și în amănunt motivele sau considerentele tribunalului atunci când acesta ia o decizie care îl privește. Pe lângă faptul că tribunalul trebuie să răspundă la dovezile și argumentele pertinente care au solicitate a fi analizate, toate normativele de orice natură ar fi ele, ce stau la baza deciziei, trebuie să fie cunoscute integral și anticipat de cel împrocesuat. Hotărârea nu poate fi sprijinită decât pe reguli care sunt cel puțîn publice și judecătorul nu poate hotărâ având în față modele de bune practici sau altele asemenea. Acestea din urmă pot desigur să contribuie la pregătirea profesională, dar nicidecum nu pot forma convingerea instanței în camera de consiliu atunci când întocmește minuta sau motivează hotărârea.
II. Trasarea de măsuri privind unificarea practicii judiciare
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a luat o serie de măsuri privind unificarea practicii judiciare. Acesta considera că practica judiciară unitară este esențială pentru creșterea încrederii în actul de justiție, în acest sens demarându-se ample acțiuni de informare și de extindere a accesului magistraților la legislație și jurisprudență. Strategia de reforma a sistemului judiciar s-a concentrat în special pe crearea premiselor necesare magistraților în vederea interpretării și aplicării în mod unitar a legislației, constând în asigurarea unui mai larg acces la legislație și jurisprudență. Astfel, conform planului privind unificarea practicii judiciare, publicat pe site-ul CSM, s-a asigurat informarea zilnică a magistraților asupra noii legislații publicate în Monitorul Oficial și s-au elaborat și distribuit buletinele de jurisprudență trimestrială ale Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ).
De asemenea, s-a creat un portal pe care fiecare instanță își publica hotărârile judecătorești, integrale sau extrase, precum și broșuri trimestriale de practică judiciară. Totodată, s-au transmis și distribuit deciziile ICCJ pronunțate în recursuri în interesul legii, s-au organizat întâlniri ale magistraților la nivel local, regional sau național pentru discutarea problemelor de practică neunitară, s-a lărgit sfera instituțiilor care pot exercita recurs în interesul legii (s-a adăugat competența colegiilor de conducere ale Curților de Apel) și s-a monitorizat practica neunitară a instanțelor prin elaborarea unor materiale conținând propuneri de exercitare a recursului în interesul legii.
Prin HOTĂRÂREA nr. 387 din 22 septembrie 2005 (actualizată la data de 16 iulie 2015) CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII – PLENUL, aprobă Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, cuprins în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. În Regulament la Secţiunea a IV^1-a se reglementează măsurile privind unificarea practicii judiciare.
Conform Articolul 26^1 la nivelul fiecărei secţii sau, după caz, al fiecărei instanţe, acolo unde nu sunt organizate secţii se organizează întâlniri lunare ale judecătorilor, în care vor fi discutate problemele de drept care au condus la pronunţarea unor soluţii diferite. Problemele de drept sunt analizate, în prealabil, de către preşedintele secţiei sau, după caz, de vicepreşedintele instanţei ori de judecătorul delegat de preşedintele instanţei, care va prezenta un studiu asupra acestora, cu referire şi la practica judiciară a altor instanţe, în care, în mod obligatoriu, îşi vă expune opinia motivată, studiu ce se supune dezbaterii judecătorilor. Judecătorii desemnați vor coordona activitatea grefierului documentarist, în sensul de a se ataşa hotărârile contrare din cadrul instanţei şi de a se identifica sau solicita decizii relevante altor instanţe, din raza aceleiaşi curţi de apel şi a altora, privind probleme de drept care ar putea face obiectul recursului în interesul legii.
Opiniile judecătorilor asupra problemelor de drept dezbătute se consemnează într-o minută care vă fi analizată în cadrul întâlnirilor trimestriale ce se organizează la nivelul curţii de apel. La întâlniri poate fi invitat şi procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel. În cazul în care întâlnirile trimestriale se organizează pe domenii de specializare, sunt invitaţi şi judecători din cadrul secţiei de specialitate a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în scopul discutării problemelor de practică neunitară la nivel naţional. Instanţele de judecată sunt obligate să completeze şi să actualizeze permanent portalul, prin publicarea propriei jurisprudenţe relevante, în condiţiile legii. Curţile de apel elaborează trimestrial un material conţînând hotărârile proprii considerate relevante.
La aceste întâlniri nu este prezent justițiabilul sau mai ales reprezentantul său, adică chiar cel care este subiectul deciziei judiciare. Nu participă cel care este chemat să respecte hotărârea și dacă nu o face din proprie inițiativă va fi obligat prin intermediul forței publice, să o respecte. Rezultatele unor astfel de întâlniri pot constitui o bună bază de plecare pentru pregătirea profesională.
Fiindcă nu intenționez să trag concluzii, mă mărginesc să semnalez și posibilitatea intervenției în cazul respectării unor astfel de minute de practică neunitară a Articolul 42 CPC care discută asupra unor alte cazuri de incompatibilitate ale judecătorilor. Judecătorul este, incompatibil de a judeca când și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluția în cauza pe care a fost desemnat să o judece. Ori aderarea prea rigidă la recomandările din minutele de practică neunitară, poate fi considerată un fel de aderare la o anumită opinie.
Apoi ar mai fi discutabil aici și Articolul 14 CPC care stabilește că părțile au dreptul de a discuta și argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanță din oficiu.
III. Obligativități și subterfugii
În opinia mea, există o instituție juridică în adevăratul sens al cuvântului, ca ansamblu unitar de norme juridice legate între ele prin obiectul reglementării și finalitatea lor, ce poate fi numită ”obligativitatea precedentului judiciar”. Aceasta ar trebui să stea la fundamentul oricărei hotărâri judecătorești, dar nu acesta este subiectul articolului, așa că nu voi insista mai mult asupra ei. Amintesc numai că acest ”precedent judiciar” are o cu totul altă sursă și o interpretare diferită în common law și de aceea mă limitez a indica Tratatele constitutive în vigoare ale Uniuni Europene mai cu seamă Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene (JO C 306, 17.12.2007), intrat în vigoare la 1 decembrie 2009 și corelația făcută de acestea cu Convenția europeană a drepturilor omului (CEDO).
Pentru consolidarea democrației și o mai bună protecție a drepturilor fundamentale Tratatul de la Lisabona enunță trei principii fundamentale: principiul egalității democratice, principiul democrației reprezentative și principiul democrației participative. Democrația participativă îmbracă forma unei noi inițiative a cetățenilor. Carta drepturilor fundamentale nu este inclusă că atare în Tratatul de la Lisabona, dar articolul 6 alineatul (1) din TUE îi conferă forță juridică obligatorie, acordându-i o valoare juridică egală cu cea a tratatelor. În 2010, imediat după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, UE (că instituție) a inițiat negocieri cu Consiliul Europei cu privire la un proiect de acord de aderare, care a fost finalizat în aprilie 2013. În iulie 2013, Comisia a solicitat CJUE să se pronunțe cu privire la compatibilitatea acestui acord cu tratatele. La 18 decembrie 2014, CJUE a emis un aviz negativ în care afirma că proiectul de acord este susceptibil să afecteze negativ caracteristicile specifice și autonomia dreptului UE (Avizul 2/13). După o perioadă de analize și discuții cu privire la soluționarea problemelor ridicate de CJUE, UE și Consiliul Europei au reluat în 2019 negocierile, care sunt încă în desfășurare.
Cu toate acestea este de observat TRATATUL privind Uniunea Europeană (Versiune Consolidată) (2012/C 326/01), unde la Articolul 6 se dispune asupra faptului că Uniunea recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care are aceeași valoare juridică cu cea a tratatelor. Apoi, Uniunea aderă la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, iar drepturile fundamentale, astfel cum sunt garantate prin Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și astfel cum rezultă din tradițiile constituționale comune statelor membre, constituie principii generale ale dreptului Uniunii.
În HOTĂRÂREA din 9 iulie 2013 în Cauza Stănciulescu împotriva României (Cererea nr. 5.998/03) CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI, Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 668 din data de 31 octombrie 2013, a stabilit în esență o mai bună delimitare teoretică a instituției juridice aceea că, este o atingere adusă principiului securității juridice, pronunțarea de către o instanță a unei hotărâri contrare ”jurisprudenței” fără a fi justificat un ”reviriment jurisprudențial fondat pe noua interpretare a legii”, iar în acest sens art. 6 § 1 din Convenție (CEDO) este încălcat în lipsa respectării, a ceea ce este numit: ”obligativitatea precedentului judiciar”.
Măsurile privind unificarea practicii judiciare luate de CSM, care considera că practica judiciară unitară este esențială pentru creșterea încrederii în actul de justiție, au fost luate în vederea interpretării și aplicării în mod unitar a legislației, constând în asigurarea unui mai larg acces la legislație și jurisprudență. Astfel de măsuri, cum sunt cele concretizate în ”minutele de unificare a practicii” nu pot conduce prin ele însele la acest deziderat al unei practici judiciare unitare și pot fi eventual utile eforturilor de identificare ale soluțiilor pentru cazul aflat în lucru. Mai mult decât atât, ”minutele de unificare a practicii” nu sunt nici publice, eu personal am depus un anumit un efort disproporționat pentru a intra în posesia lor și am obținut numai pe cele ale instanțelor de pe raza Curții de apel Cluj.
Pe de altă parte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât recent că, nu ar exista un viciu de legalitate a hotărârii, neluarea în considerare a altor hotărâri judecătoreşti, în privinţa cărora nu s-a demonstrat că vizează o situaţie identică, câtă vreme jurisprudenţa nu reprezintă izvor de drept (Decizia nr. 1365 din 16 iunie 2021, pronunțată de Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție). Aici se observă aplicabil Articolul 1 din Codul Civil, care stabilește că sunt izvoare ale dreptului civil legea, uzanțele și principiile generale ale dreptului. În cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanțele, iar prin uzanțe se înțelege obiceiul (cutuma) și uzurile profesionale, iar aceste este și punctul de plecare al precedentul în common law și tocmai de aceea vreau să fac aici o distincție.
Hotărârea judecătorească nu poate fi sprijinită decât pe reguli care sunt publice și judecătorul nu poate hotărî având în față modele de bune practici, diverse ghiduri sau altele asemenea, care nici măcar nu sunt cunoscute de justițiabili sau reprezentanții acestora. ”Minutele de unificare a practicii” pot desigur să contribuie la ameliorarea pregătirii profesionale, dar nicidecum nu pot forma convingerea instanței în camera de consiliu atunci când întocmește minuta sau motivează hotărârea, mai ales atunci când nu sunt aduse anticipat la cunoștința justițiabilului.
Bibliografie
TASHIMA A. Wallace, The War on Terror and the Rule of Law, Jefferson Memorial Lecture, ASIAN AMERICAN LAW JOURNAL Volume 15:245 (2008), discurs inițial, 17 Septembrie 2007, University of California, Berkeley UC Berkeley Campus
RAWLS John, A THEORY OF JUSTICE, Revised Edition, Harvard University Press, Cambridge, Massachusetts 1999
Avocat dr. Claudiu-Octavian Ulici