Natura dreptului și structura sistemului juridic: Legea scrisă, precedentul și rolul echității

Claudiu-Octavian Ulcici
Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca


Rezumat

Acest articol explorează natura dreptului și principalele caracteristici ale unui sistem juridic modern, cu accent pe distincția dintre legea scrisă și dreptul creat prin decizii judecătorești. În centrul analizei se află rolul echității ca instrument de corectare a rigidității normelor și de adaptare la realitatea socială. Lucrarea se bazează pe contribuții teoretice fundamentale oferite de autori precum H.L.A. Hart, Lon L. Fuller și Roscoe Pound, urmărind să contureze o viziune integratoare asupra surselor dreptului și asupra echilibrului dintre normativ și just.


Introducere

Dreptul este nu doar un set de norme coercitive, ci și un sistem de reguli menite să organizeze viața socială, să prevină și să soluționeze conflictele, să exprime valori fundamentale și să promoveze justiția. Însă în spatele aparenței de coerență formală, dreptul este o entitate vie, influențată de practici sociale, de constrângeri istorice și de necesitatea de a răspunde echitabil la circumstanțe particulare.


1. Componentele sistemului juridic

Sistemele juridice moderne sunt formate din mai multe componente: norme legale (statutare), decizii ale instanțelor (jurisprudență), norme administrative, principii generale și instituții care interpretează și aplică aceste norme. H.L.A. Hart a propus o teorie influentă în The Concept of Law, în care descrie structura dreptului prin reguli primare și secundare1. Regula de recunoaștere, în special, permite identificarea validă a surselor juridice într-un sistem dat.


2. Legea scrisă și jurisprudența

Distincția dintre legea scrisă (statutory law) și dreptul creat de instanțe (case law) este fundamentală. Legislația oferă un cadru clar și general, rezultat al voinței politice și legitimității democratice. În schimb, jurisprudența, caracteristică mai ales sistemelor de common law, permite adaptarea dreptului prin precedent, oferind soluții specifice acolo unde legea este ambiguă sau tăcută.

Lon L. Fuller subliniază în The Morality of Law că dreptul implică o dimensiune morală internă și un proces de interpretare continuă, în care judecătorii trebuie să mențină coerența și integritatea normelor2. În viziunea sa, dreptul nu poate fi doar un mecanism tehnic de aplicare a normelor, ci presupune o relație dinamică între norme, valori și fapte.


3. Funcția echității în sistemul juridic

Echitatea, apărută inițial ca un corpus separat de reguli în Anglia, reprezintă un complement esențial al dreptului comun. Ea permite instanțelor să ofere remedii în situații în care aplicarea literală a legii ar conduce la rezultate injuste. În prezent, echitatea este integrată în sistemul judiciar, dar păstrează reguli, principii și remedii specifice.

Roscoe Pound a remarcat că „dreptul trebuie să fie stabil, dar nu poate sta pe loc”3. Echitatea este expresia acestei nevoi de flexibilitate. Ea permite judecătorilor să adapteze remediile în funcție de circumstanțele particulare și să corecteze dezechilibrele create de reguli prea rigide sau de lacune legislative.

Sistemele juridice moderne combină legea scrisă, jurisprudența și principiile echității într-o arhitectură flexibilă și funcțională. Această structură permite atât menținerea ordinii, cât și adaptarea la schimbările sociale. Echitatea joacă un rol esențial în acest echilibru, oferind soluții acolo unde litera legii epuizează rațiunea și echilibrul moral.


Bibliografie

  • Fuller, Lon L. The Morality of Law. New Haven: Yale University Press, 1964.
  • Hart, H.L.A. The Concept of Law. Oxford: Clarendon Press, 1961.
  • Pound, Roscoe. Interpretations of Legal History. Cambridge: Harvard University Press, 1923.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top