Recomandări privind utilizarea Inteligenței Artificiale (AI) de către avocați

În luna iunie 2025, adresez o adresă către Consiliul Baroului, subliniind urgența și importanța elaborării unor recomandări privind utilizarea Inteligenței Artificiale (AI) de către membrii. Recomandările am considerat că ar ridica și gradul de apreciere al Baroului Cluj în fața membrilor săi și a întregului corp profesional al UNBR.

Spuneam atunci că observ o creștere exponențială, a numărului de avocați care integrează diverse servicii de AI în activitatea lor zilnică, de la cercetare juridică la redactarea de cereri sau interogatorii. Această realitate, deși inovatoare și eficientă, poate genera rapid anumite reacții din partea instanțelor și a autorităților statului. Este esențial ca această reacție să fie una pozitivă, bazată pe înțelegere și încredere în profesionalismul nostru adaptat noilor tehnologii.

De aceea, am considerat că se impune cu celeritate redactarea unui set de recomandări informative și un ghid de bune practici pentru utilizarea AI în munca juridică. Acestea nu ar trebui să aibă caracter obligatoriu, ci să servească drept un sprijin valoros pentru toți membrii baroului, asigurând o abordare etică, responsabilă și eficientă a acestor instrumente. Adopția rapidă a unor astfel de recomandări este crucială pentru a gestiona proactiv evoluția tehnologică în profesia noastră.

Close-up of a prosthetic arm and a human hand reaching towards each other in harmony.

Mai mult, am apreciat că odată ce vom avea aceste recomandări interne, putem propune Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR) o modificare a Statutului profesiei de avocat, în vederea reglementării clare a utilizării inteligenței artificiale în exercitarea profesiei. Necesitatea acestor recomandări a devenit și mai evidentă în urma recentei întâlniri informale, organizată la sediul Baroului, la care a participat un distins coleg avocat din Los Angeles, California, SUA. Discuțiile purtate cu această ocazie au furnizat informații certe și concludente cu privire la folosirea intensă a AI în munca juridică a avocaților din Baroul Cluj.

Evident că adresei mele, am prezentat o muncă finalizată, o propunere de recomandări și comparații făcute personal cu practicile din S.U.A. la care se adauga un rezumat al Regulamentul (UE) 2024/1689 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iunie 2024 de stabilire a unor norme armonizate privind inteligența artificială și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 300/2008, (UE) nr. 167/2013, (UE) nr. 168/2013, (UE) 2018/858, (UE) 2018/1139 și (UE) 2019/2144 și a Directivelor 2014/90/UE, (UE) 2016/797 și (UE) 2020/1828 (Regulamentul privind inteligența artificială) (Text cu relevanță pentru SEE)

https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:32024R1689

Am mulțumit pentru timpul și atenția acordată acestei chestiuni de maximă actualitate pentru profesia de avocat. Asta a fost în iunie 2025.

Aici: Regulament privind utilizarea Inteligenței Artificiale

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *