Ca urmare a intrării în vigoare, la 1 septembrie 2024, a Regulamentului (UE, Euratom) 2024/2019 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 aprilie 2024 de modificare a Protocolului nr. 3 privind Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene ( 1 ), Curtea de Justiție împarte cu Tribunalul Uniunii Europene competența de a se pronunța cu titlu preliminar cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii. Având în vedere amploarea acestei modificări, este necesară actualizarea textului Recomandărilor în atenția instanțelor naționale, referitoare la efectuarea trimiterilor preliminare ( 2 ). La fel ca versiunile anterioare ale recomandărilor menționate, prezentul text amintește caracteristicile esențiale ale procedurii preliminare și elementele de care instanțele naționale trebuie să țină seama înainte de a efectua o sesizare a Curții, însă le furnizează totodată acestora din urmă indicații practice nu numai cu privire la forma și la conținutul cererilor de decizie preliminară, ci și cu privire la analiza prealabilă la care respectivele cereri sunt supuse atunci când parvin Curții pentru a stabili instanța competentă să le examineze. Odată stabilită instanța competentă, cererea de decizie preliminară este examinată într-un mod în esență identic fie de Curte, fie de Tribunal. Sub rezerva ipotezei excepționale a unei reexaminări, deciziile Tribunalului au un caracter definitiv și au aceleași efecte ca deciziile Curții.
Prevăzută la articolul 19 alineatul (3) litera (b) din Tratatul privind Uniunea Europeană (denumit în continuare „TUE”) și la articolul 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (denumit în continuare „TFUE”), trimiterea preliminară reprezintă un mecanism fundamental al dreptului Uniunii Europene. Acest mecanism urmărește să garanteze interpretarea și aplicarea uniforme a acestui drept în cadrul Uniunii, conferind instanțelor din statele membre un instrument care le permite să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene, cu titlu preliminar, cu întrebări referitoare la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unor acte adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii, cu precizarea că, deși toate cererile de decizie preliminară trebuie adresate Curții de Justiție (denumită în continuare „Curtea”), răspunsul la întrebările adresate de instanțele naționale va fi furnizat, în funcție de obiectul cererii, fie de Curte, fie de Tribunal.
Procedura preliminară se bazează pe o colaborare strânsă între Curte și Tribunal, pe de o parte, și instanțele statelor membre, pe de altă parte. Pentru a asigura deplina eficacitate a acestei proceduri, este necesar să se evoce caracteristicile esențiale ale acesteia și să se aducă unele precizări care urmăresc să clarifice dispozițiile regulamentelor de procedură ale Curții și Tribunalului, formulate în termeni în esență identici, în ceea ce privește în special autorul, obiectul și întinderea cererii de decizie preliminară, precum și forma și cuprinsul unei asemenea cereri. Aceste precizări, care sunt aplicabile tuturor cererilor de decizie preliminară (I), sunt completate cu dispoziții privind cererile de decizie preliminară care necesită o celeritate particulară (II) și cu o anexă care recapitulează în mod sintetic toate elementele care trebuie să figureze într-o cerere de decizie preliminară.
Competența Curții și a Tribunalului de a se pronunța cu titlu preliminar cu privire la interpretarea sau la validitatea dreptului Uniunii se exercită la inițiativa exclusivă a instanțelor naționale, indiferent de împrejurarea dacă părțile din litigiul principal și-au exprimat sau nu dorința cu privire la efectuarea unei trimiteri preliminare. Astfel, întrucât este chemată să își asume răspunderea pentru hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunțată, instanța națională sesizată cu soluționarea unui litigiu – și numai ea – este cea care are competența să aprecieze, luând în considerare particularitățile fiecărei cauze, atât necesitatea unei cereri de decizie preliminară pentru a fi în măsură să pronunțe propria decizie, cât și pertinența întrebărilor pe care le adresează.
Curtea și Tribunalul nu se pot pronunța asupra cererii de decizie preliminară decât dacă dreptul Uniunii este aplicabil cauzei principale. În această privință, este indispensabil ca instanța de trimitere să expună toate elementele pertinente de fapt și de drept care o determină să considere că dispozițiile dreptului Uniunii sunt susceptibile să se aplice în speță.
O instanță națională poate adresa Curții o cerere de decizie preliminară de îndată ce constată că, pentru a soluționa cauza cu care a fost învestită, este necesară o decizie asupra interpretării sau a validității dreptului Uniunii. Instanța națională este astfel cea mai în măsură să aprecieze în ce etapă a procedurii naționale se impune adresarea respectivei cereri.
Cererea de decizie preliminară poate să îmbrace orice formă admisă de dreptul național, însă trebuie avut în vedere că această cerere servește drept temei pentru procedura în fața Curții sau a Tribunalului și că ea este notificată tuturor persoanelor interesate prevăzute la articolul 23 din Protocolul privind Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene (denumit în continuare „Statutul”) și în special tuturor statelor membre pentru a obține eventualele observații ale acestora. Necesitatea, corelativă, de a traduce cererea de decizie preliminară în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene impune, prin urmare, instanței de trimitere o redactare simplă, clară și precisă, evitând detaliile inutile. Astfel cum experiența o demonstrează, aproximativ 10 pagini sunt deseori suficiente pentru a expune în mod adecvat cadrul juridic și factual al unei cereri de decizie preliminară, precum și motivele sesizării Curții.
Cuprinsul oricărei cereri de decizie preliminară este stabilit în mod identic la articolul 94 din Regulamentul de procedură al Curții și la articolul 199 din Regulamentul de procedură al Tribunalului și este recapitulat în mod sintetic în anexa la prezentul document. Pe lângă textul întrebărilor adresate cu titlu preliminar, cererea de decizie preliminară trebuie să cuprindă:
— o expunere sumară a obiectului litigiului principal, precum și a faptelor pertinente, astfel cum au fost constatate de instanța de trimitere, sau cel puțin o expunere a circumstanțelor factuale pe care se întemeiază întrebările preliminare;
— conținutul dispozițiilor naționale aplicabile în speță și, dacă este cazul, jurisprudența națională pertinentă, precum și
— expunerea motivelor care au determinat instanța de trimitere să aibă îndoieli cu privire la interpretarea sau la validitatea anumitor dispoziții ale dreptului Uniunii, precum și legătura pe care instanța de trimitere o stabilește între aceste dispoziții și legislația națională aplicabilă litigiului principal.
În absența unuia sau a mai multe dintre elementele care precedă, Curtea sau Tribunalul pot fi puse în situația, în temeiul articolului 53 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții și, respectiv, în temeiul articolului 225 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, de a se declara necompetente să se pronunțe asupra întrebărilor adresate cu titlu preliminar sau de a respinge cererea de decizie preliminară ca inadmisibilă, prin ordonanță motivată.
Deși, din motive de securitate juridică și de celeritate, toate cererile de decizie preliminară trebuie introduse în fața Curții, răspunsul la întrebările adresate de instanța de trimitere nu va fi dat în mod necesar de Curtea însăși, ci fie de către Curte, fie de către Tribunal, în funcție de obiectul cererii de decizie preliminară.
Deși instanța națională rămâne competentă în ceea ce privește luarea de măsuri asigurătorii, mai ales în cadrul unei trimiteri în aprecierea validității, depunerea unei cereri de decizie preliminară determină totuși suspendarea procedurii naționale până la momentul la care Curtea sau Tribunalul se vor fi pronunțat.
Pe toată durata procedurii, grefa Curții sau grefa Tribunalului păstrează legătura cu instanța de trimitere, căreia îi comunică o copie a tuturor actelor de procedură, precum și, dacă este cazul, cererile de precizări sau de lămuriri considerate necesare pentru a se răspunde în mod util la întrebările adresate de această instanță.
După cum reiese din cuprinsul articolului 256 alineatul (3) al treilea paragraf TFUE, deciziile pronunțate de Tribunal în trimiteri preliminare pot face, în mod excepțional, obiectul unei reexaminări de către Curtea de Justiție, în condițiile și limitele prevăzute de Statut, în cazul în care există un risc serios pentru unitatea sau coerența dreptului Uniunii. Articolul 62 al doilea paragraf din Statut precizează în această privință că, în asemenea cazuri, propunerea de reexaminare a deciziei Tribunalului trebuie formulată de primul avocat general al Curții în termen de o lună de la pronunțarea acestei decizii, iar Curtea trebuie să se pronunțe asupra acestei propuneri și să decidă, în consecință, dacă este cazul sau nu să reexamineze decizia Tribunalului în termen de o lună de la prezentarea propunerii primului avocat general. Din coroborarea acestor dispoziții, precum și din articolul 62b al doilea paragraf din Statut rezultă că decizia Tribunalului nu are, așadar, un caracter definitiv decât la expirarea termenelor citate anterior sau, în cazul deschiderii efective a procedurii de reexaminare, la sfârșitul acestei proceduri, ale cărei modalități sunt descrise la articolele 194 și 195 din Regulamentul de procedură al Curții.
În condițiile prevăzute la articolul 23a din Statut, precum și la articolele 105-114 din Regulamentul de procedură al Curții și la articolul 237 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, o trimitere preliminară poate, în anumite împrejurări, să fie judecată potrivit procedurii accelerate sau potrivit procedurii de urgență. Aplicarea acestor proceduri este decisă, după caz, de Curte sau de Tribunal pe baza prezentării de către instanța de trimitere a unei cereri distincte, motivate corespunzător, care stabilește împrejurările, de drept ori de fapt, care justifică aplicarea acestei sau a acestor proceduri sau, cu titlu excepțional, din oficiu, atunci când natura sau împrejurările proprii cauzei par să impună o asemenea măsură.
Elementele esențiale ale unei cereri de decizie preliminară
În mod sintetic principalele elemente care trebuie să figureze într-o cerere de decizie preliminară. Aceste elemente sunt urmate de indicarea punctelor din prezentele recomandări în care elementele menționate fac obiectul unor dezvoltări mai ample. Indiferent dacă este transmisă pe cale electronică sau prin poștă, orice cerere de decizie preliminară trebuie să menționeze:
1. identitatea instanței aflate la originea trimiterii și, dacă este cazul, a camerei sau a completului de judecată competent (a se vedea în această privință punctele 3-7);
2. identitatea precisă a părților din litigiul principal și, dacă este cazul, a persoanelor care le reprezintă în fața instanței de trimitere (în ceea ce privește părțile din litigiul principal, a se vedea totuși punctele 21 și 22 din prezentele recomandări, referitoare la protecția datelor cu caracter personal);
3. obiectul litigiului principal și faptele pertinente (a se vedea punctul 15);
4. dispozițiile pertinente ale dreptului național și ale dreptului Uniunii (a se vedea punctele 15 și 16);
5. motivele care determină instanța de trimitere să aibă îndoieli cu privire la interpretarea sau la validitatea dreptului Uniunii (a se vedea punctele 8-11 și 15-18);
6. întrebările preliminare (a se vedea punctul 19) și, dacă este cazul;
7. necesitatea eventuală a unei examinări specifice a cererii legate, de exemplu, de celeritatea particulară cu care cererea trebuie să fie examinată de Curte sau Tribunal (a se vedea punctul 40 și următoarele).
Pe plan formal, cererile de decizie preliminară trebuie să fie dactilografiate, datate și semnate și să parvină grefei Curții, de preferință pe cale electronică, însoțite de toate înscrisurile utile și pertinente pentru examinarea cauzei (a se vedea în această privință punctele 20-24 din prezentele recomandări și, în ceea ce privește cererile care necesită o celeritate particulară, punctele 44-48).
Modalități de transmitere preconizate de Curte și de Tribunal
Pentru a garanta o comunicare optimă cu instanțele de trimitere, Curtea și Tribunalul recomandă utilizarea următoarelor modalități de transmitere:
1) Depunerea cererii de decizie preliminară (sau a altor înscrisuri pertinente legate de această cerere):
— Originalul semnat al cererii de decizie preliminară (sau al celorlalte înscrisuri legate de această cerere): trimitere efectuată prin aplicația e-Curia. Modalitățile de acces la această aplicație, gratuită și securizată, precum și condițiile de utilizare a acesteia sunt disponibile la următoarea adresă: https://curia.europa.eu/jcms/jcms/ P_78957/ro/
— Versiunea editabilă a cererii de decizie preliminară (sau a celorlalte înscrisuri legate de aceasta): editableversions@curia.europa.eu
2) Trimiterea deciziei finale a instanței de trimitere (anonimizată, atunci când este necesar, în special în vederea unei afișări online), consecutivă deciziei Curții sau a Tribunalului date cu privire la cererea de decizie preliminară: Follow-upDDP@curia.europa.eu
Sursa:
https://eur-lex.europa.eu/homepage.html?locale=ro
Mai multe: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=OJ:C_202406008