dr. Ulici Claudiu-Octavian
În legătură cu normarea muncii magistraților, care iar se rostogolește în spațiul public, doar, doar prin rostogolirea asta va aduna pe ea tot felul de vorbe juridice de duh și astfel va crește acest bulgăre al normării și ne va lua pe toți cu el. La rostogolit.
În ultima perioadă și la lumina zilei, apar diverse cereri de consultare ale organelor judiciare pe tema ”asigurării unui volum optim de activitate pentru judecători printr-o normare realistă a activității acestora și prin degrevarea activității judiciare”. Demersurile se justifică pe ”contextul actual din sistemul judiciar, creșterea exponentialä a volumului de activitate și insuficiența cronică a resurselor umane la nivelul instanțelor de judecatä ” pentru eficientizarea activității judiciare. Pe de altă parte, administrația consideră și ea necesară o nouă intervenție la ”legile justiției”. Aici este important de notat că, în dreptul românesc, „legile justiției” se referă specific la triada: Statutul magistraților, Organizarea judiciară și Consiliul Superior al Magistraturii. Dar se pare că orice guvern post-1989 a avut cel puțin un grup de lucru sau o comisie tehnică ministerială care a propus modificări la aceste texte.
__________
Vă rog să aveți amabilitatea să vă reamintiți că, plin de umilință profesională, am chemat în judecată Consiliul Superior al Magistraturii în Dosarul nr.48/33/2024 fost pe rolul Curții de Apel Cluj. Acolo am solicitat anularea Hotărârii CSM, prin care se hotărăsc privind normarea muncii judecatorilor, stabilindu-se un ”volumului optim de muncă” prin raportare la numărul dosarelor fiecărui complet în toate şedinţele de judecată programate în decursul unei luni, diferenţiat în funcție de gradul de jurisdicție, stadiul procesual și materiile în care se judecă, fără a se face nici o distincție în privința volumul de muncă deja existent, încărcăturii de dosare a instanței, tipului de dosar, sau vreo altă apreciere asupra complexității juridice a cauzei. Răspunsul la plângerea prealabilă obligatorie adresată direct CSM-ului a fost respinsă cu o amplă și pertinentă motivare. Am simțit imediat că am parte de cel mai teribil adversar din carieră, căci da, sunt profesioniști buni acolo, poate cei mai buni.
Totuși, înregistrând acțiunea și primind un prim termen, după ce am reușit să conving judecătorul să respingă toate excepțiile ridicate de adversarul meu de temut, i-a fost expediat acestuia interogatorul meu scris, culmea tupeului avocațial. Nu amintesc că întrebări au fost acolo din mai multe motive, dar hai să ne limităm aici la cele legate de spațiul restrâns al prezentului articol. După ce a văzut puternicul meu adversar, cum că ce trebuie să facă, adică să răspundă chiar EL la întrebările celui mai umil avocat din Cluj, a tras aer în piept și odată cu acesta a absorbit toate cărțile și revistele bibliotecii de drept de pe pereți. Apoi scoțând aburi pe nări, a făcut o mișcare de geniu, mi-a aplicat o lovitură de grație, una pe care numai cele mai luminate minți o pot concepe. Și-a anulat singur decizia privind normarea municii magistraților, comunicându-mi și motivarea cum că decizia și-a atins scopul. Am rămas la pământ cu ochii la tavan, fără a mai fi în stare să articulez o vorbă, și apoi, nu am mai putut nici să mănânc sau să beau apă vreo 2 zile.
Da, în cele din urmă cererea mea a fost respinsă pe bună dreptate, căci rămăsese fără obiect. A fost respinsă fiindcă CSM își anulase propria decizie privind normarea muncii magistraților. Despre problema cheltuielilor de judecată toată lumea a tăcut chitic.
Justiția nu este un proces liniar de producție. Normarea bazată pe algoritmi de complexitate (ex: puncte/dosar) ignoră multe aspecte esențiale. Există o ”Imprevizibilitate juridică” determinată de evoluția probatoriului și dinamica excepțiilor procesuale. Apoi mai avem un ”efort cognitiv”, adică un timp necesar pentru cercetarea jurisprudenței (naționale, CJUE, CEDO) și a doctrinei contemporane. Normarea poate avea ca efect nedorit, prioritizarea „ratei de soluționare” în detrimentul profunzimii motivării.
Atunci când normarea devine un standard de evaluare profesională, ea capătă valențe coercitive. Va exista o subordonare de facto în care judecătorul devine tributar unei ierarhii administrative care definește succesul prin cifre, deloc potrivit sistemului judiciar. Există un risc de auto-cenzurare, adică o tendință a magistratului de a evita procedurile complexe (comisii rogatorii, expertize vaste) pentru a se încadra în termenele de „performanță”.
Independența, este e nu este un privilegiu al judecătorului, ci o garanție pentru cetățean. Orice normare care aduce atingere imparțialității sau timpului de reflecție încalcă dreptul la un proces echitabil. Un timp mai lung aflat la dispoziție magistratului nu presupune prin el însuși o soluție mai eficientă, ci dimpotrivă, poate să îndepărteze judecătorul și părțile de la cauza în lucru și să implice reluarea de la capăt a raționamentul juridic.
Normarea muncii trebuie recalibrată din rolul de instrument de control în cel de instrument de diagnoză. Utilizarea datelor pentru a justifica suplimentarea schemelor de personal, nu pentru a impune ritmuri de lucru incompatibile cu rigoarea juridică. Independența instanțelor este direct proporțională cu libertatea magistratului de a dispune de timpul necesar pentru a asigura supremația legii, dincolo de orice constrângere birocratică.
Am explicat cum stă cu normarea și în alte părți ale lumii, cele despre care obișnuiam până nu de mult să spunem că sunt mai civilizate și va trebui să ne reluăm pe undeva această veche meteahnă. Mă limitez aici a aminti numai că în Germania, spre exemplu, se utilizează probabil cel mai complex și faimos sistem de normare, numit PEBBSY (Personalbedarfsberechnungssystem). Aici se calculează timpul mediu necesar pentru fiecare tip de cauză (ex: un divorț prin acord vs. un proces comercial complex). Scopul principal este acela de a justifica bugetele și necesarul de personal în fața Ministerelor de Justiție de Land. Deși oferă o bază de calcul solidă, judecătorii germani critică sistemul pentru că timpii alocați sunt adesea considerați nerealist de mici față de complexitatea juridică actuală.
Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) a emis mai multe avize prin care ridică mai multe avertismente. Acesta spune că justiția nu este o industrie și Modelele pur matematice pot afecta calitatea actului de justiție. Dacă există normare, aceasta trebuie să fie publică și stabilită de Consilii Judiciare independente, nu de puterea executivă. Legislația UE devine tot mai complexă, ceea ce face ca timpii de soluționare „istorici” să nu mai fie relevanți pentru realitatea prezentă.
În prezent, la solicitarea CSM, adresată formal Baroului, am formulat și o opinie în legătură cu această ”normare”, dar se pare că opinia a fost plină de țepi și nimeni nu a pus mâna pe ea. E normal așa, căci doar toți vor să pară că sunt ”cu mîinile curate”.
Pentru ”degrevarea activității judiciare” găsim o rezolvare parțială, dar suficientă de altfel, în identificarea unor principii de drept care să conducă la o mult dorită accelerare în rezolvarea cauzelor, nu numai prin prisma standardizării procedurilor, ci și prin creșterea previzibilității și securității raporturilor juridice. Nu poți lua de fiecare un caz de la capăt, de la principiile de bază ale dreptului la normele specifice, sau să-l tratezi cu o oarecare superficialitate, ci trebuie identificat un mecanism judiciar care să conducă la rezolvarea economică și echitabilă a cauzelor. Aici va trebui să plecăm de la cel mai de bază principiu unanim recunoscut al dreptului.
Așa fiind, observăm că în toate Constituțiile democrate, sau tratatele internaționale care privesc drepturile omului, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări (Constituție Articol 16 (1)). Prin urmare, într-o procedură judiciară, dacă se constată aplicabilitatea unui aceluiași corpus normativ, redus de altfel pentru fiecare caz în parte, pentru o anumită stare factuală, de fiecare dată trebuie să se țină seama de soluțiile precedente, altfel această declarată egalitate ar fi ceva superfluu. Principiul bine delimitat, mai stabilește că judecătorul este independent să ia o soluția contrară unei spețe precedente, dacă motivează această decizie a sa. Pentru a fi aplicabile, aceste soluții precedente ar trebui să fie indexate și incluse în baze publice de informații, chestiuni care nu necesită nici timp, nici resurse semnificative.
________________
Și la urmă, fiindcă m-au luat degetele pe dinainte scriu cele de mai jos. Să luați asta ca și pe aia când adormi cu telecomanda televizorului în mână și schimbi din greșeală postul. Textul de mai jos este ”în plus” și vă poate afecta emoțional, dar fără nici o lacrimă.
În legătură directă cu normarea uncii magistraților ar trebui înființat un Minister al Adevărului Profesional.
”Libertatea este Sclavie.” George Orwell ”1984”
Stimați tovarăși de robă,
Am citit cu un entuziasm disciplinat raportul Decanului nostru despre apropiata „Normare a Muncii”. Este o victorie glorioasă a Dublugânditului. Să ne bucurăm, așadar, de noua eră care se așterne peste noi începând cu luna martie – o dată „nenegociabilă”, așa cum însăși realitatea este dictată de Partidul Judiciar.
Iată ce ne comunică, de fapt, ecranele (și ecranele nu mint niciodată):
- Normarea este Libertate. Prin stabilirea unor cote rigide de muncă pentru magistrați, ni se promite „transparență”. În realitate, asistăm la perfecționarea Nouvorbei juridice. Când un magistrat nu va mai putea judeca din cauza „normei”, ni se va spune că dosarul nu este întârziat, ci este „optimizat cronologic”.
- Degrevarea este Control. Ni se oferă, cu o generozitate suspectă, „transferul unor proceduri către avocați”. Nu vă lăsați amăgiți, nu este o delegare de putere, ci o extindere a responsabilității sub supraveghere. Vom deveni administratori de probe, mici rotițe în mecanismul de stat, paznici ai propriei noastre celule profesionale. Arbitrajul pentru litigii mici este doar un alt mod de a spune că justiția devine un produs de serie, normat și cântărit ca rația de ciocolată.
- Răspunderea este Disciplină. Mesajul despre situația de la Cluj este o capodoperă a Poliției Gândirii. Ni se spune că „practicile nu vor mai fi tolerate”. Traducere: Cine nu se aliniază normei va fi trimis la „reeducare disciplinară”. Frica scrie singură noul Cod de Procedură.
În timp ce sloganul meu de campanie este ”Împreună, facem baroul util membrilor!”, sistemul ne răspunde cu un contra-slogan mut: ”Individual, facem avocatul util sistemului!”.
Orice program care promite „eficientizarea” prin control este, în fapt, un atentat la valorile fundamentale ale unei societăți care se mai pretinde democrată. Ceea ce ei numesc „implementare”, noi știm că este Ingsoc-ul avocaturii clujene.
Nu uitați, Fratele Mai Mare al Consiliului ne privește. Dar în martie, când norma va deveni lege, singura noastră formă de rezistență va fi să ne amintim că 2+2 fac 4, chiar și atunci când se va decreta că fac 5 pentru a închide statistica.
Rămâneți vigilenți. Libertatea înseamnă dreptul de a spune că Baroul aparține membrilor săi, nu normatorilor birocrați.
Candid pentru adunarea 2026
Un om într-o lume de mașinării.