Conceptul de „lege vie” (sau living law) este o idee fundamentală în drept, care subliniază că acesta nu este doar un set de norme formale impuse de stat (dreptul pozitiv), ci și un sistem de reguli și practici sociale care guvernează efectiv viața oamenilor, chiar dacă acestea nu sunt întotdeauna codificate sau recunoscute oficial. Această perspectivă contrastează cu abordările pur formaliste sau pozitiviste ale dreptului, care se concentrează exclusiv pe legile scrise și pe aplicarea lor de către instituțiile statului.
„Legea vie” este dreptul așa cum este el trăit și aplicat în realitate, în comunități și în diverse grupuri sociale, influențat de obiceiuri, tradiții, morală și relații de putere informale.
1. Școala Austriacă: Eugen Ehrlich (1862-1922)
Eugen Ehrlich este considerat unul dintre fondatorii principali ai sociologiei moderne a dreptului și cel mai important promotor al conceptului de „lege vie”. Originar din Cernăuți (pe atunci parte a Imperiului Austro-Ungar, astăzi în Ucraina), Ehrlich a predat la Universitatea din Cernăuți, o zonă multiculturală care i-a oferit o perspectivă unică asupra pluralismului juridic și a modului în care diferite seturi de norme coexistă și influențează comportamentul uman.
Ehrlich a argumentat că centrul de greutate al dezvoltării dreptului nu se află în legislație, nici în jurisprudență, nici în doctrină, ci în societatea însăși. Pentru el, „legea vie” este sistemul de norme care domină viața socială, chiar dacă nu este formalizată de stat. Aceasta include regulile de conduită care sunt respectate în mod efectiv în asociațiile umane (familie, corporații, comunități religioase etc.). El a făcut distincția între Normele de decizie ca regulile aplicate de instanțe și autorități și Legea vie, adică regulile care guvernează comportamentul real al oamenilor în societate.
Opera majoră a fost Fundamental Principles of the Sociology of Law (1913). Ideile cheie sunt legate de pluralismul surselor de drept, căci autoritatea dreptului este observată că provine din surse multiple, atât politice, cât și culturale, care pot intra în conflict. Un accent deosebit este pus pe Faptele dreptului (Tatsachen des Rechts), cu alte cuvinte, normele sociale sunt recognoscibile ca drept deoarece privesc anumite tipuri de relații, tranzacții și circumstanțe considerate esențiale pentru reglementarea socială. Ehrlich a criticat viziunea pozitivistă, care reduce dreptul la normele impuse de stat, ignorând realitatea normativă a vieții sociale.
2. Școala Americană: Realismul Juridic (Roscoe Pound, Karl Llewellyn, Oliver Wendell Holmes Jr.)
Realismul juridic american, deși distinct de școala austriacă a lui Ehrlich, împărtășește o preocupare similară pentru decalajul dintre „legea în cărți” (law in books) și „legea în acțiune” (law in action), adică între dreptul formal și dreptul viu. Realismul juridic s-a dezvoltat în Statele Unite la începutul secolului XX și a pus accentul pe rolul judecătorilor și al altor actori juridici în crearea și aplicarea dreptului.
- Roscoe Pound (1870-1964): Considerat fondatorul jurisprudenței sociologice în Statele Unite. Pound a argumentat că dreptul ar trebui să fie un instrument de inginerie socială, menit să satisfacă nevoile și interesele sociale. El a subliniat importanța studierii efectelor reale ale legilor în societate și a modului în care acestea contribuie la ordinea socială.
- Contribuția principală: A pledat pentru o abordare pragmatică a dreptului, care să ia în considerare realitățile sociale și să nu se limiteze la logica formală. Pentru Pound, dreptul este un proces dinamic, nu un sistem static de reguli.
- Citat: „Expresia personalității cuiva, cu accent pe dreptul individului de a defini esența existenței sale umane.” (Roscoe Pound, citat în Revista Studii Juridice Universitare, Nr. 1/2022, p. 82, în contextul discuției despre dreptul la intimitate).
- Karl Llewellyn (1893-1962): Un alt realist juridic influent, care a insistat că dreptul este ceea ce fac judecătorii, nu ceea ce spun legile. El a studiat comportamentul real al instanțelor și a subliniat rolul factorilor non-juridici (psihologie, sociologie, economie) în deciziile judiciare.
- Oliver Wendell Holmes Jr. (1841-1935): Un precursor al realismului juridic, cunoscut pentru celebra sa afirmație că „dreptul este profeția a ceea ce instanțele vor face în fapt, și nimic mai pretențios de atât”. El a încurajat o perspectivă „rea” a dreptului, adică o înțelegere a dreptului din punctul de vedere al celui care se confruntă cu o sancțiune.
Diferențe și Similitudini:
- Similitudini: Ambele școli (Ehrlich și realiștii americani) au criticat formalismul și pozitivismul strict, insistând că dreptul nu poate fi înțeles pe deplin fără a lua în considerare contextul social și modul în care normele funcționează în practică. Ambele au promovat o abordare empirică a studiului dreptului.
- Diferențe:
- Accentul lui Ehrlich: A fost mai mult pe normele sociale informale care guvernează viața de zi cu zi în comunități, considerând că acestea sunt sursa principală a „legii vii”.
- Accentul realiștilor americani: A fost mai mult pe comportamentul judecătorilor și al altor actori juridici, considerând că aceștia sunt cei care dau formă realității juridice prin deciziile lor. Ei au fost mai puțin interesați de normele informale ale societății și mai mult de modul în care dreptul este aplicat de instituțiile statului.
Conceptul de „lege vie” a revoluționat modul în care este privit dreptul, trecând de la o abordare pur teoretică la una care integrează realitățile sociale și practice. Atât școala austriacă a lui Eugen Ehrlich, cât și realismul juridic american au contribuit esențial la această schimbare de paradigmă, subliniind că dreptul este un fenomen complex, dinamic, care transcende simplele texte legislative.