Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă oferi o experiență de navigare mai bună. Aflați mai multe despre modul în care folosim cookie-urile și despre cum puteți modifica setările.

Posts

Declinul sau Renașterea profesiei de avocat?

30.06.2015 | Claudiu-Octavian ULICI

Într-un articol scris de Michael J. Evans (President at American Legal Alliance) aflam că în Statele Unite ale Americii, potrivit studiilor din ultimii cinci ani, se prevăd ”vremuri economice grele” pentru avocați. Astfel, profesorul de drept Benjamin Barton, de la Universitatea din Tennessee, face preziceri pentru viitorul profesiei, în noua sa carte, ”Glass Half Full: The fall and rise of lawyers”. Prof. Barton avertizează că profesia de avocat este pe moarte și este atacată din toate părțile și se pare că nu este nici pe placul autorităților, care pot vedea în ea o sursă ce poate crea nemulțumiri față de deciziile luate public.

De interes pentru avocații care practică în firme de avocatură mici sau ca practicieni individuali este impactul LegalZoom și alți furnizori de servicii juridice on-line, numiți companii ”RoboLawyers”. Autorul a avertizat într-un articol, din septembrie 2012, că serviciile furnizate de ”RoboLawyers” nu se pot compara calitativ ce cele prestate de avocații reali. Acesta mai amintește ca nu a fost singura persoană care a criticat serviciile oferite on-line, în septembrie 2012, Consumer Reports, arată el, a evaluat serviciile oferite de LegalZoom, RocketLawyer și Nolo, și le-a găsit lipsite de calitate. Cu toate acestea, cota de piață a acelor companii a crescut, ”luând pâinea” de la firmele mici de avocatură și de la practicienii individuali.

Veniturile avocaților firmei mici și practicieni individuali au scăzut în ultimii ani și această scădere a fost cuantificată în cartea Prof. Barton și într-un articol scris de el pentru CNN.

În articolul său ”The fall and rise of lawyers”, Prof. Barton prevede: ”Începând cu anii 1960, fiscul american a colectat și publicat nivelul veniturilor pentru toți avocații americani care profesează individual. În 1988, acești practicanți au câștigat, ajustat cu inflația, aproximativ 70.747 mil. dolari. Până în 2012, veniturile au scăzut la 49.130 mil. dolari, adică o scădere de 30% a veniturilor reale. Și 49.130 mil. dolari nu este salariul de pornire pentru acești avocați. Este câștigul mediu al tuturor celor 354.000 de avocați care au practicat individual în acel an.”

Pe lângă scăderea veniturilor, avocații, așadar, se confruntă în prezent cu o nouă concurență venită din partea furnizorilor on-line de servicii juridice, precum LegalZoom și Rocket Avocat.

Prof. Barton sfătuiește practicienii individuali că este timpul să îmbrățișeze și să utilizeze noile tehnologii. Tehnologia mobilă de Internet oferă mari oportunități pentru avocați în a se conecta direct cu clienții prin intermediul rețelelor sociale. Aplicațiile mobile pentru avocați par a fi unul dintre modurile inovatoare pentru a te conecta cu clienții și a concura cu succes. În concluzie, autorul afirmă că ”viitorul va aparține celor îndrăzneți”.


[1] Benjamin H. Barton, Glass Half Full: The Decline and Rebirth of the Legal Profession, 15 iunie 2015, ISBN-13: 978-0190205560;[2] Benjamin H. Barton, The Rise and Fall of Lawyers, CNN.[3] ”Legal DIY websites are no match for a pro They provide services for a fraction of what you’d pay a lawyer”, Consumer Reports magazine: September 2012.

 

Creșterea riscului de malpraxis pentru firmele de avocatură

16.07.2015 | Claudiu-Octavian ULICI

Firmele de avocatură, care prin specificul lor sunt obligate să se adapteze la realitățile mediului de afaceri actual, pot cădea victime litigiilor în pretenții pentru malpraxis. Acestea pot fi costisitoare și cel mai adesea conduc la deteriorarea pentru o perioadă mare de timp a reputației profesionale.

Un studiu recent, realizat pentru anul 2015 de brokerul de asigurare Ames & Gough în S.U.A.[1], observă un flux constant de noi cereri pentru angajarea răspunderii profesionale, frecvența curentă a cererilor în malpraxis juridic rămânând peste nivelurile din perioada pre-recesiune. Cei mai mari asigurători care au participat la studiu au declarat că au plătit sume consistente pentru acest tip de asigurare, inclusiv cereri de peste 100 milioane dolari. Șase din cei nouă asigurători intervievați au raportat chiar mai multe cereri în anul 2014 decât în anul precedent.

Studiul confirmă că sunt ”vremuri dinamice” pentru profesiile juridice în S.U.A., într-un mediu marcat de intensificarea concurenței, în care, pentru ca firmele să evolueze, este necesară o implicare în litigii cu un grad crescut de risc. Printre ariile de practică cu cel mai ridicat risc se numără contractele de garanție în afaceri și succesiunile, acestea reprezentând două treimi din totalul cererilor cu care se confruntă asigurătorii, urmată de dreptul societăților și litigiile legate de valorile mobiliare, tranzacțiile în afaceri și imobiliare. Litigiile din domeniul imobiliar au rămas, după patru ani consecutivi, principalul motiv din cererile de malpraxis.

Diferendele legale sunt sursa principală de malpraxis, iar în 2015 numai accidentele rutiere au fost în număr mai ridicat, ca și cauză a cererilor de despăgubiri. Un risc sporit și aproape imposibil de evitat pentru firmele de avocatură, în ultima perioadă, este cel reprezentat de securitatea datelor în mediul cibernetic de comunicare.


[1] Ames & Gough citat de Insurance Journal, Law Firms Face Large Malpractice Claims as Risks Grow: Study.

 

Obligativitatea precedentului judiciar în România

24.09.2015 | Claudiu-Octavian ULICI

Articolul lui Nicolae Drăgușin, ”Pledoarie pentru precedentul judiciar ca izvor de drept”, apărut în DILEMA VECHE nr. 604, 10-16 septembrie 2015, pornește de la prezumția că ”Învestirea precedentului judiciar cu atributul izvorului de drept ar putea avea profunde implicații asupra sistemului juridic din România”. Autorul, doctor în filozofie și lector universitar la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir“ din Bucureşti, își ancorează argumentarea de la un interviu, acordat în aprilie 2015 de către un judecător, membru al CSM. Acolo, magistratul sugerează că ”probleme spinoase” ar putea fi rezolvate prin considerarea practicii judiciare, ”măcar la nivelul instanței supreme”, ca izvor de drept. În urma unei serii de argumente, cel mai adesea extra-juridice, se concluzionează că precedentul ca izvor de drept ar reprezenta ”o garanție a dreptății şi echității sistemului de justiție”.

Pentru a demonstra obligativitatea precedentului judiciar nu este necesară însă nicio pledoarie, iar pentru acțiunea sa, niciun nou text normativ, căci această obligativitate este stabilită de lege, iar dacă norma publică dispune, este lipsit de sens să urmărim ”susținerea” unei legi în vigoare sau să o ”întărim” printr-o nouă lege. Precedentul judiciar este obligatoriu, dar de ce practicienii nu își asumă aceasta și de ce nu sunt angajate dezbateri publice pe această temă? De ce școlile de drept din România nu disecă mecanismul de acțiune al precedentului, adică a ceea ce deja a fost stabilit într-o cauză similară de o instanță superioară, asupra cauzei aflate în dezbateri și pentru care urmează a se pronunța o hotărâre?

Poate pentru că domnește arbitrarul, ce permite numai unui anumit nivel procesual să se manifeste. Precedentul înseamnă un act cultural de importanță, ce presupune, prin urmare, un efort pentru a-l înțelege, memora și transpune în practică. Ce este mai ușor ca practician decât să afirmi: ”Priviți decizia asta, este rezultatul muncii mele pe care trebuie să o respectați și, mai mult decât atât, nu trebuie și nu aveți voie să o infirmați! Apoi dacă eu am hotărât că este așa, poate e greșit, dar nu aveți decât și voi, restul, să luați deciziile pe care le credeți de cuviință”. Nerespectarea precedentului creează spații largi de acțiune diletantismului.

Ce poate fi mai monstruos decât atât, să faci ca particular, chiar magistrat fiind, supoziții asupra necesității promulgării unei legi de stabilire a obligativității precedentului judiciar, lege care, de fapt, este deja în vigoare de cel puțin 20 de ani, dacă nu de la chiar stabilirea dreptului, sau mai exact din momentul stabilirii unei egalități. Este atât de evident mecanismul și atât de bine înglobat unui sistem democrat sănătos de guvernare, încât greutatea ar fi mai degrabă aceea de a-l privi oarecum separat de restul instituțiilor de guvernământ. Aici e clasicul: nu vede pădurea din pricina copacilor.

Chestiunea legată de izvoarele dreptului, justificarea și sursa acestei teorii, poate părea ușor desuetă în ochii unui practician serios. Dar chiar trecând peste orice argumente extra-juridice se poate constata că, în anul 2015, ca de altfel și până atunci, CEDO a stabilit această obligativitate a precedentului judiciar în numeroase decizii, care au un mecanism limpede de acțiune în dreptul intern, trasat de ARTICOL 20 din CONSTITUȚIE și Legea nr. 30/1994 care ratifică Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalele adiționale la această convenție.

În multe spețe, apare adesea o formulare de tipul: ”nu se putea ignora jurisprudența CEDO”. Trecând peste ambiguitatea termenului, folosit în mod uzual de juristul român, acela de ”jurisprudență”, Curtea (CEDO) pune în aplicare și, în cele din urmă, interpretează Tratatul, iar hotărârile sunt obligatorii pentru Înaltele Părți contractante. Deoarece, chiar Constituția stabilește că legea română trebuie să fie conformă tratatelor internaționale, constatările Curții au valoare juridică superioară legii naționale sau superioară a ceea ce ”observă” instanța ca fiind aceasta.

De altfel, instanțele rețin în considerente că doctrina în materie a statuat că prevederile Convenției și ale protocoalelor sale adiționale nu pot fi interpretate și aplicate în mod corect numai prin raportare la jurisprudența (precedentul) Curții. Normele cuprinse în Convenție și protocoalele sale adiționale alcătuiesc, împreună cu jurisprudența, un bloc de convenționalitate care se impune autorităților naționale cu aceeași forță juridică cu care se impun normele convenționale.

CEDO transpune pe undeva principiile stabilite în common law și pentru conturarea in extenso a termenului se poate pleca de aiciIstoric, Camera Lorzilor din Regatul Unit al Marii Britanii a avut mai multe funcții judiciare. Până în anul 2009, Camera Lorzilor a fost ultima instanță pentru cele mai multe cazuri din legislația Regatului Unit, iar de la 1 octombrie 2009, acest rol este deținută de Curtea Supremă a Regatului Unit. Camera Lorzilor (House of Lords), pronunțându-se asupra obligativității precedentului judiciar în Practice Statement (Judicial Precedent) UK [1966] 3 All ER 77, menționează:„Curtea privește obligativitatea precedentului judiciar ca pe un fundament indispensabil pentru asumarea unei decizii privind interpretarea legii și aplicarea acesteia în cazuri individuale. El oferă cel puțin un anumit grad de certitudine pe care indivizii îl pot invoca în conducerea afacerilor lor, precum și o bază pentru dezvoltarea ordonată a normelor juridice.Curtea, cu toate acestea, recunoaște că aderarea prea rigidă la respectarea precedentului poate conduce la nedreptate într-un caz particular și, de asemenea, la impunerea de restricții în dezvoltarea legii. Curtea propune, prin urmare, modificarea practicii sale și, în timp ce va trata în continuare vechile sale decizii ca fiind obligatorii, să fie totuși permisă o soluție diferită de deciziile anterioare, atunci când va părea just să fie făcut acest lucru.Această hotărâre nu este destinată să afecteze utilizarea precedentului în altă instanță decât în această Cameră.”

În Regatul Unit și Statele Unite, precedentul judiciar are o anumită sursă justificată istoric, dar nu consider că este necesară o argumentare a obligativității precedentului plecând de aici, ci mai degrabă de la principiile democrate de guvernare larg acceptate.

Democrația este participativă, a fiecăruia în raport cu toți ceilalți, bazată pe reguli convențional acceptate, emise de către diverse organisme, cel mai adesea cu structură colectivă. Lipsa de coerență a autorității, manifestată în sistemul judiciar, prin decizii judecătorești divergente, permite cel mai adesea manifestări neconforme în toate compartimentele sociale. Astfel, pentru cetățean poate fi imposibil să își asume decizia justă de acțiune sau inacțiune, în cadrul regulilor lipsite de coerență ce sunt emise de autoritate.

Mai mult decât atât, niciun particular nu poate fixa reguli de conduită după aprecierea sa, căci acestea, de fiecare dată, nu vor avea coerență cu celelalte reguli stabilite de autoritate sau de alți particulari, din pricina individualității fiecăruia. Prin urmare, judecătorul, particular cu o funcțiune publică importantă, va stabili regula în hotărârea sa, plecând de la ceea ce a fost deja stabilit, plecând de la un limbaj tehnic apreciat în timp și de către instanțele superioare ca fiind cea mai bună aplicare a legii.

Obligativitatea precedentului nu limitează, ci, dimpotrivă, are o funcție constructivă, căci ea presupune că judecătorul care îl observă poate lua o decizie contrară numai dacă argumentează poziția sa diferită.

 

   tel: (+40) 744.99.41.83

   Email: secretariat@ulici.ro

Cluj-Napoca Bd-ul 21 Decembrie 1989 nr. 76

Cluj-Napoca, România, 400124

   L-V 08:00 - 16:00 cu programare prealabilă

© 2019 Cabinet Avocat dr. Claudiu-Octavian Ulici

Caută

Avem 32 vizitatori și nici un membru online

Informații preliminare gratuite. Completați formularul sau sunați la: 0744994183

Aici ne puteți informa pe scurt asupra problemei juridice cu care vă confruntați. Formulăm un răspuns gratuit în limita timpului disponibil.