Potrivit comunicatului de presă al Curții Costituționale, în data de 30 septembre 2020, Plenul Curții Constituționale a pronunțat următoarele decizii de admitere:

În cadrul controlului anterior promulgării: Cu unanimitate de voturi,

1. A admis obiecția de neconstituționalitate formulată de Înalta Curțe de Casație și Justiție și a constatat că Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, în ansamblul său, este neconstituțională, fiind adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului;

2. A admis obiecția de neconstituționalitate formulată de Președintele României și a constatat că este neconstituțională, în ansamblul său, Legea pentru deschiderea de către Guvernul României a tratativelor diplomatice pentru încheierea unui acord cu Republica Ungaria privind deschiderea punctului internațional de trecere a frontierei Beba Veche (România) – Kubekhaza (Ungaria);

3. A admis obiecția de neconstituționalitate formulată de Guvernul României și a constatat că este neconstituțională Legea pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Mediu, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative;

4. A admis obiecția de neconstituționalitate (după conexarea celor două sesizări cu același obiect, formulate de Președintele României și, respectiv, de Guvernul României) și a constatat că este neconstituțională, în ansamblul său, Legea privind transmiterea unui teren aflat în administrarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și în concesiunea Companiei Naționale de Căi Ferate CFR S.A., din domeniul public al statului în domeniul public al Municipiului București;

5. A admis obiecția de neconstituționalitate (după conexarea celor două sesizări cu același obiect, formulate de Președintele României și, respectiv, de Guvernul României) și a constatat că este neconstituțională, în ansamblul său, Legea privind trecerea unor terenuri din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor – Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, în domeniul public al Municipiului Slatina și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Slatina;

6. A admis obiecția de neconstituționalitate formulată de Președintele României și a constatat că sunt neconstituționale prevederile art.I din Legea pentru modificarea Legii nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr.46/2008 – Codul silvic. Deciziile sunt definitive și general obligatorii şi se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru.

În cadrul controlului posterior promulgării: Cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.23 alin.(3) din Legea nr.334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale și a constatat că sintagma „nu sunt supuse executării silite prin poprire” este neconstituțională. Dispozițiile art.23 alin.(3) au următorul cuprins: „(3) Subvenţiile de la bugetul de stat acordate partidelor politice au statut de afectaţiune specială şi nu sunt supuse executării silite prin poprire.”. Cu unanimitate de voturi, a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.25 alin.(1) lit.v), w) și y) din Legea nr.334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale. Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanței de judecată care a sesizat Curtea Constituțională, respectiv Judecătoria Sectorului 1 București.