CURTEA CONSTITUȚIONALĂ DECIZIA nr. 46 din 26 ianuarie 2021 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Irena Silberstein în Dosarul nr. 43.583/3/2016 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 178D/2018.CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 14 iulie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 43.583/3/2016, Tribunalul București - Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Irena Silberstein într-o cauză civilă având ca obiect anularea unei decizii de compensare emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii, corespunzătoare unui alt număr de puncte.10. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale criticate contravin principiului egalității, deoarece vizează două categorii de persoane aflate în situații juridice identice, cărora li se aplică un tratament juridic diferit, fără a exista o justificare obiectivă și rațională. Astfel, deși cesionarii de drepturi litigioase care au obținut măsuri reparatorii anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, pe de o parte, și cesionarii care urmează procedura instituită prin textul de lege criticat, pe de altă parte, beneficiază de un drept la despăgubiri recunoscut de aceeași lege, respectiv Legea nr. 10/2001, totuși măsurile reparatorii nu sunt identice, prima categorie având vocația legală de obținere a unor măsuri reparatorii în sumă egală cu valoarea imobilului, iar cea de-a doua categorie - măsuri compensatorii diminuate cu 85% față de valoarea imobilului. Se susține că acest tratament juridic este în mod evident discriminatoriu, în condițiile în care are la bază un element pur aleatoriu, și anume celeritatea procedurilor administrative și/sau judiciare derulate în fiecare caz. Or, nici rapiditatea și nici celeritatea valorificării drepturilor litigioase nu pot constitui criterii obiective și rezonabile care să justifice existența unui tratament diferențiat aplicabil celor două categorii de persoane care se află în situații juridice identice. Se invocă, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 830 din 8 iulie 2008. Se mai susține și încălcarea principiului statului de drept, în componenta sa referitoare la securitatea juridică, și a celui al neretroactivității legii, întrucât prevederile criticate se aplică unor situații născute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, fiind ignorată ordinea de drept existentă la momentul încheierii raporturilor juridice născute în baza Legii nr. 10/2001 și intervenindu-se în raporturile private dintre cedent și cesionar. Diminuarea valorii măsurilor compensatorii printr-o lege intrată în vigoare ulterior nașterii raportului juridic în conținutul căruia intră dreptul persoanelor îndreptățite la primirea de măsuri reparatorii egale cu valoarea imobilului reprezintă o măsură cu un evident caracter retroactiv.11. Totodată, prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 încalcă și dreptul de proprietate privată, întrucât persoanele îndreptățite la restituire, îndeplinind condițiile specifice din legile reparatorii, au dobândit o „speranță legitimă“, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, beneficiind de un „bun“, în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Acest „bun“, respectiv valoarea patrimonială recunoscută, este stabilit prin raportare la valoarea imobilului naționalizat și exista în patrimoniul persoanelor îndreptățite la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Or, diminuarea valorii măsurilor compensatorii în cazul altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, aduce atingere înseși substanței dreptului, în sensul de valoare patrimonială aparținând persoanei îndreptățite, întrucât dreptul la obținerea măsurilor reparatorii s-a stabilit anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. De asemenea, textul de lege criticat intervine în raporturile juridice dintre transmițător și dobânditor, nesocotind libertatea de a dispune de dreptul de proprietate recunoscut de lege și transmis de către fostul proprietar, limitându-l la 15%, ceea ce contravine dispozițiilor art. 44 din Constituție și art. 1 din Primul Protocol adițional la aceeași convenție.12. Tribunalul București - Secția a V-a civilă consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, apreciind că măsura legislativă criticată păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între scopul urmărit - despăgubirea integrală doar a titularilor originari ai măsurilor reparatorii sau a moștenitorilor acestora - și mijloacele folosite, cesionarul urmând a obține atât prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, cât și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului.13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.14. Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 nu contravin dispozițiilor constituționale și convenționale invocate de autoarea excepției de neconstituționalitate.15. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile apărătorului autoarei excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:16. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.17. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, care au următorul conținut: „(2) În dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6)“.18. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalității, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivității legii, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în fața legii și art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privată. Se invocă, de asemenea, prevederile art. 1 - Interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 1 - Protecția proprietății din Primul Protocol adițional la aceeași convenție.19. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că s-a mai pronunțat asupra unei excepții identice, ridicată de aceeași autoare și motivată prin prisma acelorași argumente și prin raportare la aceleași prevederi constituționale și convenționale, prin Decizia nr. 379 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 26 octombrie 2017. În considerentele acesteia (paragrafele 16-20), Curtea a observat că, în bogata sa jurisprudență cu privire la textul de lege criticat (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 662 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 26 noiembrie 2015, paragraful 19, sau Decizia nr. 613 din 4 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 20 ianuarie 2017, paragraful 18), a statuat, referitor la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 165/2013 raportată la art. 16 din Constituție, că aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcție de actul normativ incident fiecăreia. Faptul că, prin jocul unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situații defavorabile, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituționalitatea textelor respective. Altfel spus, inegalitatea de tratament juridic prin comparație cu acele persoane ale căror dosare de despăgubire au fost deja soluționate sub imperiul Legii nr. 247/2005, adică anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, nu reprezintă un viciu de constituționalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea principiului tempus regit actum.20. Totodată, prin Decizia nr. 200 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 19 iunie 2014, paragraful 24, Curtea a arătat că, în sensul jurisprudenței sale, nu orice diferență de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție sau a celor convenționale relative la interzicerea discriminării. Aceeași idee se regăsește și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia tratamentul diferențiat al persoanelor aflate în situații similare este considerat a fi discriminatoriu dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, dacă nu urmărește un obiectiv legitim sau dacă nu există o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele întrebuințate și obiectivul avut în vedere (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia Curții Constituționale nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, precum și hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului din 11 iunie 2002 și 29 aprilie 2008, pronunțate în cauzele Willis împotriva Regatului Unit, paragraful 48, și, respectiv, Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60). Mai mult, Curtea europeană recunoaște statului contractant o largă marjă de apreciere în domeniul măsurilor economice sau de strategie socială (a se vedea, în acest sens, Decizia cu privire la Cererea nr. 13.902/11 pronunțată în Cauza Ionel Panfile împotriva României, paragraful 27, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 11 mai 2012).21. S-a mai reținut că, având în vedere că, în ipoteza supusă controlului de constituționalitate, legiuitorul a acordat cesionarilor dreptului la despăgubire un număr de puncte egal cu suma dintre prețul plătit pentru tranzacționarea dreptului de proprietate și o cotă de 15% din diferența până la valoarea imobilului, măsura legislativă criticată păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între scopul urmărit de lege - despăgubirea integrală doar a titularilor originari ai măsurilor reparatorii sau a moștenitorilor acestora - și mijloacele folosite, cesionarul urmând a obține atât prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, cât și o cotă de 15% din diferența până la valoarea imobilului (Decizia nr. 200 din 3 aprilie 2014, mai sus citată).22. De asemenea, prin Decizia nr. 176 din 29 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 16 mai 2016, paragraful 21, Curtea a apreciat că este firesc ca obligația emiterii titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 să fie executată în condițiile noii legi, aceasta fiind tocmai expresia concretă a principiului tempus regit actum și a principiului aplicării imediate a legii noi. Situația celor care au calitatea de beneficiari ai unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care se stabilește în sarcina autorității publice pârâte o obligație de a face, respectiv de a emite o decizie ce intră în competența sa legală, diferă de cea a persoanelor față de care, printr-o hotărâre judecătorească, a fost stabilită suma cuvenită cu titlu de despăgubiri, în urma evaluării efectuate în condițiile Legii nr. 247/2005, ipoteză reglementată de art. 41 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013.23. Totodată, prin Decizia nr. 321 din 10 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 5 august 2014, paragrafele 30 și 31, Curtea a remarcat că reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferențe determinate de condițiile obiective în care ele au fost adoptate, în privința obiectului de reglementare a legii analizate, intervenția legiuitorului nefiind una aleatorie, ci justificată și impusă firesc ca urmare a Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României. Acesta este, de altfel, motivul pentru care cele reținute în Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 24 iulie 2008, nu își găsesc aplicabilitatea în ipoteza în discuție.24. De asemenea, prin Decizia nr. 179 din 1 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 3 iunie 2014 (paragraful 31), Curtea a constatat, în esență, că politicile de restituire ce au stat la baza legilor cu caracter reparatoriu combină o componentă reparatorie/morală și una patrimonială ce privește dreptul de proprietate. Cele două aspecte ale politicii de restituire sunt strâns legate între ele și îi privesc, în realitate, numai pe titularii inițiali ai dreptului de proprietate, foști proprietari, și pe moștenitorii legali ori testamentari ai acestora. Tocmai de aceea legiuitorul a stabilit că unul dintre principiile care stau la baza acordării măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 165/2013 este acela al prevalenței restituirii în natură - rezervată proprietarilor sau moștenitorilor acestora -, iar în ipoteza despăgubirii prin echivalent, numărul de puncte stabilit prin decizia de compensare emisă pe numele titularului dreptului de proprietate (fost proprietar sau moștenitori legali ori testamentari ai acestuia) stabilește că acestea nu pot fi afectate prin măsuri de plafonare. Alta este soluția legislativă din Legea nr. 165/2013 în situația în care persoanele care se considerau îndreptățite și care au depus notificări potrivit Legii nr. 10/2001 au cesionat dreptul de creanță asupra statului român unor terțe persoane, încheindu-se cu aceste ocazii contracte de cesiune, situație pentru care legea a plafonat măsurile reparatorii ce pot fi acordate cesionarului. Pornind de la analiza naturii juridice a acestor contracte de cesiune și de la caracterul lor aleatoriu și oneros, Curtea a reținut că specificul lor constă în incertitudinea, pentru ambele părți, la momentul încheierii contractului, asupra întinderii sau chiar existenței obligației pentru una dintre părți ori pentru ambele părți contractante, deoarece depinde de un eveniment viitor și incert - în cazul de față, confirmarea dreptului de proprietate al cedentului. Fără a se putea stabili cu certitudine existența unui drept de proprietate al cedentului, care să determine un drept la despăgubire al cesionarului, nu se poate aprecia cuantumul câștigului ori al pierderii sau existența acestora, având în vedere că persoanele care se consideră îndreptățite la măsurile reparatorii, dar și cesionarii drepturilor de creanță izvorâte din legile de restituire au doar vocația obținerii unor măsuri reparatorii, calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra bunului preluat abuziv urmând a fi stabilită după epuizarea procedurilor prevăzute de legile restituirii (paragrafele 31-33 din Decizia nr. 179 din 1 aprilie 2014, mai sus citată).25. În plus, analizând normele Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în ceea ce privește interpretarea și aplicarea noțiunii de „bun“ cuprinsă în art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, Curtea Constituțională, prin aceeași decizie, a conchis că cesionarii drepturilor de creanță izvorâte din legile de restituire nu se bucură de un bun în sensul Convenției, astfel încât, corelativ, nu pot invoca încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 44 din Constituție (paragrafele 34 și 35), și că, nefiind vorba despre restrângerea exercițiului unor drepturi, ci despre stabilirea, prin lege, a limitelor unor reparații, nu se poate vorbi nici despre aplicarea art. 53 din Constituție (paragraful 36).26. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, considerentele și soluția deciziilor menționate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUȚIONALĂÎn numele legii respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată în Dosarul Tribunalului București - Secția a V-a civilă și constată că dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Dispozițiile cuprinse în Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești având ca obiect decizii de compensare emise anterior intrării în vigoare a legii modificate.

DECIZIA nr. 46 din 7 iunie 2021 a ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPTreferitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile a fost publicată în  MONITORUL OFICIAL nr. 752 din 2 august 2021 (Dosar nr. 3.464/1/2020)

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă și ale art. 36 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul).

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava - Secția I civilă în Dosarul nr. 99/86/2020, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

ÎNALTA CURTE,deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel Suceava - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 16 decembrie 2020, în Dosarul nr. 99/86/2020, aflat pe rolul acestei instanțe, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: interpretarea dispozițiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 165/2013), astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 219/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România (Legea nr. 219/2020), în sensul de a lămuri dacă aceste prevederi se aplică și cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești, în calea de atac a apelului, în raport cu considerentele Deciziei nr. 80 din 12 noiembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1080 din 20 decembrie 2018 (Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018).

II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

 Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, forma în vigoare la data de 27 mai 2016Articolul 21(...) (6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu. (...)

 Legea nr. 165/2013, în varianta modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 98/2016 pentru prorogarea unor termene, instituirea unor noi termene, privind unele măsuri pentru finalizarea activităților cuprinse în contractele încheiate în cadrul Acordului de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru finanțarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la București la 27 ianuarie 2006, ratificat prin Legea nr. 205/2006, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2017 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 98/2016 pentru prorogarea unor termene, instituirea unor noi termene, privind unele măsuri pentru finalizarea activităților cuprinse în contractele încheiate în cadrul Acordului de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru finanțarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la București la 27 ianuarie 2006, ratificat prin Legea nr. 205/2006, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, în vigoare de la data de 29 mai 2017 (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 98/2016), în vigoare de la data de 21 decembrie 2016.Articolul 21(...) (6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului și a categoriei de folosință la data preluării acestuia, și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu. (...)10. Legea nr. 22/2020 pentru modificarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România și pentru completarea articolului 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România (Legea nr. 22/2020), în vigoare de la data de 21 martie 2020Articolul I pct 22. La articolul 21, alineatul (6) va avea următorul cuprins: «(6) Evaluarea imobilului care face obiectul deciziei se face prin utilizarea grilei notariale valabile la data emiterii deciziei de către Comisia Națională și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.»

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România și instituirea unor măsuri tranzitorii (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 72/2020)^1, aplicabilă în perioada 19 mai 2020 - 2 noiembrie 2020Articolul 1Aplicarea prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările și completările ulterioare, se suspendă de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență până la data de 1 martie 2021.Articolul 2Pe perioada suspendării prevăzute la art. 1, evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului și a categoriei de folosință la data preluării acestuia, și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.12. Legea nr. 219/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, în vigoare de la data de 2 noiembrie 2020Articolul ILegea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 21, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului și a categoriei de folosință la data preluării acestuia. Prin excepție, în dosarele în care se acordă măsuri compensatorii titularului dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, iar dreptul de proprietate nu a fost tranzacționat după preluarea abuzivă de stat a imobilului, evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin utilizarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Națională. Evaluarea se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.» (...)Articolul IILa data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România și instituirea unor măsuri tranzitorii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 19 mai 2020.13. Prin Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, în forma anterioară modificării acesteia prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 98/2016, a stabilit că: Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei de compensare se realizează prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului și categoriei de folosință la data preluării acestuia, prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nefiind aplicabile.Totodată, a constatat că dispozițiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificată și completată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 98/2016, se aplică și cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești, având ca obiect decizii de compensare emise anterior intrării în vigoare a legii modificate.III. Expunerea succintă a procesului14. Prin cererea adresată Tribunalului Suceava - Secția I civilă la data de 14 ianuarie 2020, reclamantele A, B, C și D au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, anularea Deciziei de validare parțială nr. x din 29 noiembrie 2019, obligarea pârâtei să emită o decizie de validare a Deciziei nr. x din 18 mai 2006, emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului pentru imobilul teren în suprafață de 5.903 mp, situat în municipiul C, județul Suceava, și emiterea deciziei de compensare prin puncte într-un număr echivalent valorii de 8 euro/mp x 5.903 mp.15. Prin întâmpinare, pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.16. Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantele au arătat că, în cauză, trebuie stabilită forma dispozițiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 aplicabilă în acest proces, întrucât, la 18 martie 2020, a fost adoptată Legea nr. 22/2020, iar potrivit Deciziei nr. 80 din 12 noiembrie 2018, norma de drept substanțial referitoare la modalitatea de evaluare a imobilului este aplicabilă situației juridice în curs de desfășurare, fiind impusă de principiul aplicării imediate a legii civile noi, pe care, de altfel, Legea nr. 165/2013 îl consacră prin art. 4, fiind aplicabilă așadar legea în forma în vigoare de la data judecării litigiului, și nu cea de la data introducerii acțiunii.17. Prin Sentința civilă nr. 600 din 31 iulie 2020, Tribunalul Suceava - Secția I civilă a admis în parte contestația, a anulat Decizia de validare parțială nr. x din 29 noiembrie 2019, emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, și a obligat pârâta să emită în favoarea reclamantelor o nouă decizie de validare a Deciziei nr. x din 18 mai 2006, emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului pentru imobilul teren în suprafață de 4.202,25 mp (reprezentând cota de ¾ din 5.603 mp, în loc de 3.571,75 mp) și prin compensare cu 61,297 puncte (în loc de 33,95 puncte).^1 Prin Decizia nr. 725 din 7 octombrie 2020 asupra obiecției de neconstituționalitate a Legii privind adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România și instituirea unor măsuri tranzitorii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 959 din 19 octombrie 2020, Curtea Constituțională a admis sesizarea de neconstituționalitate formulată de Guvernul României și a constatat că legea este neconstituțională în ansamblul său.18. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 10/2001), respectiv dispozițiile pct. 4.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare (Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001).19. Față de prevederile acestor norme, cererea formulată de unul dintre coproprietari, în nume propriu, nu profită celorlalți coproprietari.20. În ceea ce privește critica referitoare la suprafața imobilului teren pentru care Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor urmează a valida Decizia Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului nr. x din 18 mai 2006, tribunalul a apreciat că suprafața ce trebuie restituită reclamantelor este de 5.603 mp (7.303 mp –1.700 mp).21. Tribunalul a constatat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 15^1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora se prezumă că, în lipsă de informații, în cazul terenurilor situate, la data preluării abuzive, în intravilanul localităților de tip urban și pe care existau construcții, o suprafață de până la 1.000 mp avea categoria de folosință curți și construcții.22. Aplicând grila notarială valabilă la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, instanța de fond a calculat valoarea terenului de 4.603 mp prin raportare la o valoare de 2 euro/mp, iar pentru diferența de 1.000 mp, la o valoare de 8 euro/mp, rezultând suma de 17.206 euro, respectiv 81,729 puncte, în favoarea reclamantelor fiind stabilit un număr de 61,297 puncte reprezentând cota de ¾.23. Prin apelul promovat, reclamantele au solicitat schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul admiterii în tot a acțiunii, respectiv menținerea soluției privind anularea Deciziei de validare parțială nr. x din 29 noiembrie 2019, emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, și schimbarea în parte a hotărârii, în sensul obligării pârâtei la emiterea unei decizii de validare a Deciziei nr. x din 18 mai 2006, emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului pentru imobilul teren în suprafață de 5.903 mp situat în municipiul C, județul Suceava, și emiterea deciziei de compensare prin puncte într-un număr echivalent valorii de 8 euro/mp x 5.903 mp.24. În motivare au arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și pct. 4.1 din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001 cu privire la cota de 1/4 din imobilul obiect al notificării și că terenul acordat la schimb a fost în suprafață de 1.700 mp, acesta fiind de 1.512 mp.25. Totodată, au învederat că în mod eronat prima instanță a apreciat că în speță sunt incidente dispozițiile art. 21 alin. (6^1) din Legea nr. 165/2013, în sensul că, în cazul în care, prin documentele existente în dosarul de despăgubire, nu se pot stabili amplasamentul sau caracteristicile tehnice ale imobilului pentru care se stabilesc despăgubiri, evaluarea se face prin aplicarea valorii minime pentru zona sau categoria de imobil prevăzută de grila notarială pentru localitatea respectivă, potrivit prevederilor alin. (6) din același articol.26. Au menționat că, prin acțiune, au solicitat emiterea deciziei de compensare prin puncte într-un număr echivalent valorii de 8 euro/mp x 5.903 mp, deoarece, potrivit grilei notariale din anul 2013, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 imobilul în discuție se regăsea în „Anexe Străzi“ la poziția 44, precizată ca fiind zona C. Aceeași grilă notarială, valabilă la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, stabilește, pentru un teren intravilan curți-construcții în suprafață mai mare de 700 mp, o valoare de 8 euro/mp.27. Prin apelul declarat, pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a criticat soluția primei instanțe, prin care s-a reținut dreptul la măsuri compensatorii pentru suprafața de 4.202,25 mp, reprezentând cota de ¾ din suprafața de 5.603 mp, atât în legătură cu dovada dreptului de proprietate (care, în opinia acesteia, privește doar suprafața de 5.409 mp), cât și cu referire la incidența art. 15^1 din Legea nr. 165/2013.28. La termenul de judecată din 10 noiembrie 2020, pârâta a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 1 din Legea nr. 219/2020, în raport cu prevederile art. 16, 21, 44 și art. 53 alin. (2) din Constituție.29. La același termen, instanța, din oficiu, a pus în discuție sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în procedura prevăzută de art. 519 și următoarele din Codul de procedură civilă, pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept constând în aceea dacă, în prezentul dosar, se aplică sau nu dispozițiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2020, în vigoare începând cu data de 2 noiembrie 2020, în raport cu considerentele Deciziei nr. 80 din 12 noiembrie 2018, respectiv dacă art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2020, se aplică și cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești, până la soluționarea lor definitivă.30. Prin Încheierea din 16 decembrie 2020, instanța a considerat sesizarea admisibilă și, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, a dispus suspendarea judecății.IV. Motivele reținute de titularul sesizării care susțin admisibilitatea procedurii31. Instanța de trimitere, procedând la analiza condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă pentru declanșarea procedurii pronunțării de către Înalta Curte de Casație și Justiție a unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a apreciat că acestea sunt întrunite cumulativ.32. Astfel, a reținut că Dosarul nr. 99/86/2020 al Curții de Apel Suceava - Secția I civilă este în curs de judecată, fiind în faza apelului; instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție judecă prezentul litigiu în ultimă instanță, cauza care face obiectul judecății se află în competența legală a unui complet de judecată al curții de apel învestite să soluționeze pricina, iar soluționarea pe fond a apelului depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere.33. La soluționarea cauzei, prima instanță a avut în vedere, pentru calculul punctelor ce trebuie acordate în compensare, dispozițiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, forma în vigoare la data pronunțării, care stabileau că evaluarea imobilului ce face obiectul deciziilor se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului și a categoriei de folosință la data preluării acestuia, și se exprimă în puncte.34. Ulterior pronunțării sentinței apelate, la data de 31 iulie 2019, aceste dispoziții legale au fost modificate prin Legea nr. 219/2020, în vigoare din data de 2 noiembrie 2020, fiind introdusă o excepție, respectiv în dosarele în care se acordă măsuri compensatorii titularului dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, iar dreptul de proprietate nu a fost tranzacționat după preluarea abuzivă de stat a imobilului, evaluarea ce face obiectul deciziei se face prin utilizarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.35. În temeiul art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 astfel modificat, evaluarea în prezenta cauză ar urma să se realizeze conform grilelor notariale din anul 2018, iar nu din anul 2013, astfel cum s-a calculat de către prima instanță.36. Prin apelul reclamantelor s-a contestat modul de evaluare, de către prima instanță, a imobilelor preluate de către stat, ce au aparținut autorilor lor, fără a se face vreo referire la modificările intervenite prin Legea nr. 219/2020, deoarece apelul a fost declarat anterior adoptării acestui act normativ, însă la termenul de judecată din 10 noiembrie 2020, având în vedere și faptul că pârâta a invocat excepția de neconstituționalitate a art. I pct. 1 din Legea nr. 219/2020, instanța de apel a pus în discuția părților această chestiune, respectiv dacă în apel trebuie reținută incidența dispozițiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, modificată. Prin punctele de vedere depuse, ambele părți au susținut că, în raport cu considerentele Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 80 din 12 noiembrie 2018, acestea trebuie aplicate direct în apel.37. S-a mai arătat că problema de drept este nouă, vizând o modificare legislativă recentă a unei dispoziții legale existente, intervenită după pronunțarea sentinței primei instanțe.38. Într-adevăr, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 98/2016, s-a pronunțat Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 80 din 12 noiembrie 2018, însă chestiunea de drept ce se cere a fi soluționată prin prezenta sesizare este diferită.39. În primul rând, modificarea legislativă a intervenit în prezenta cauză în apel, fiind pronunțată o sentință ce a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantelor în raport cu grilele notariale aferente anului 2013, conform dispozițiilor legale în vigoare la data soluționării litigiului, situație care nu se regăsește în speța în care Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată cu chestiunea de drept soluționată prin Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018, unde modificarea a intervenit după sesizarea primei instanțe.40. Trebuie avut în vedere faptul că, potrivit art. 479 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanța de apel verifică modul de aplicare a legii de către prima instanță, obiectul apelului fiind verificarea legalității și temeiniciei sentinței primei instanțe; or, aceasta a aplicat dispozițiile legale în vigoare la data pronunțării.41. Mai mult, prin considerentul 66 din Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018 nu se dă un răspuns acestei probleme de drept. Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut: „Dată fiind situația juridică aflată în curs de constituire, norma de drept substanțial referitoare la modalitatea de evaluare a imobilului, prevăzută în textul normativ modificat, este aplicabilă situației juridice aflate în curs de desfășurare, fiind impusă de principiul aplicării imediate a legii civile noi, pe care, de altfel, Legea nr. 165/2013 îl consacră prin dispozițiile art. 4, fiind, în consecință, aplicabilă legea în forma în vigoare de la data judecării litigiului, și nu cea de la data introducerii acțiunii.“42. Nefiind incidentă situația din prezenta cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a avut de stabilit dacă în apel se aplică art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, forma în vigoare la data judecării litigiului de către instanța de apel, diferită substanțial de cea în vigoare la data judecării litigiului de către prima instanță.43. O altă diferență importantă este că, spre deosebire de modificarea adusă art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 98/2016, textul legal modificat prin Legea nr. 219/2020 stabilește un calcul diferențiat al despăgubirilor, în funcție de persoana care solicită emiterea deciziei de compensare.44. Astfel, prin considerentele Deciziei nr. 80 din 12 noiembrie 2018 s-a reținut că:58. În privința celei de-a doua chestiuni de drept care se solicită a fi clarificată de către instanța de trimitere, răspunsul la aceasta se regăsește deja în examinarea conținutului art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, în varianta anterioară modificării acesteia prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 98/2016.59. Din moment ce prin această modificare a Legii nr. 165/2013 legiuitorul nu a adus nimic novator textului inițial al art. 21 alin. (6), în raport cu scopul reparator al legii, ci s-a prevăzut în mod expres un aspect pe care norma îl reglementa inițial, de la data intrării sale în vigoare, este evident că nu se ridică un aspect care să vizeze retroactivitatea legii civile, din moment ce continuitatea reglementării este aceeași, context ce determină ca textul modificat să se aplice și deciziilor anterioare, emise însă după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013.“45. Or, prin Legea nr. 219/2020 nu se lămurește o dispoziție existentă, ci se introduce o veritabilă modificare a modului de calcul al despăgubirilor, și anume: pentru persoanele care au tranzacționat dreptul de proprietate după preluarea abuzivă a imobilului, evaluarea acestuia se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în timp ce pentru titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se face prin utilizarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, prețurile imobilelor din grilele notariale fiind diferite de la un an la altul.V. Punctul de vedere al părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept46. Prin notele scrise depuse la dosar, apelantele-reclamante au arătat că, în opinia lor, nu sunt întrunite cumulativ cerințele impuse de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, în condițiile în care aceeași chestiune de drept a primit deja o dezlegare din partea instanței supreme, prin Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018, cerința noutății nefiind îndeplinită.47. Având în vedere, pe de o parte, dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2013, iar, pe de altă parte, faptul că, prin Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a analizat aceeași problemă de drept, în același context, respectiv aplicabilitatea în cauzele aflate pe rol a aceleiași norme legale, astfel cum a fost modificată ulterior emiterii deciziei de compensare, decizia de interpretare rămâne aplicabilă.48. Apelanta-pârâtă a formulat un punct de vedere prin care a susținut că, în speță, în aplicarea principiului neretroactivității, normele juridice nu pot și nu trebuie să producă efecte juridice pentru trecut, ci numai pentru viitor, așadar, de la data intrării în vigoare a actului normativ.49. A apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate referitoare la noutatea chestiunii de drept și cea care impune ca asupra problemei de drept Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat - chestiunea de drept semnalată vizează aplicarea în timp a dispozițiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013.50. După comunicarea raportului, în condițiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părțile au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.51. Astfel, apelantele-reclamante au susținut că în cauză nu poate fi vorba despre retroactivitatea Legii nr. 165/2013, din moment ce situația juridică se află în curs de constituire, în sensul de a fi stabilit în concret cuantumul despăgubirilor cuvenite în temeiul legilor reparatorii, în concordanță cu principiul tempus regit actum și al aplicării imediate a legii noi.Stabilirea grilei notariale aplicabile reprezintă o chestiune implicită, cuprinsă în cererea dedusă judecății în fond, nicidecum pretenții subsecvente judecății în primă instanță.52. Apelanta-pârâtă Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a arătat că, prin raportare la considerentele Deciziei nr. 80 din 12 noiembrie 2018, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2020.53. După comunicarea suplimentului de raport, întocmit ca urmare a pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 189 din 18 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 4 mai 2021, referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2020, părțile nu au mai depus puncte de vedere.VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept54. Completul de judecată învestit cu soluționarea apelurilor în Dosarul nr. 99/86/2020 a apreciat că Legea nr. 219/2020 modifică substanțial modul de calcul al despăgubirilor cuvenite persoanelor ale căror imobile au fost preluate abuziv de stat, ce nu pot fi restituite în natură și pentru care se acordă măsuri compensatorii sub formă de puncte, calcul care nu mai este unitar; legiuitorul introduce o diferențiere între persoanele care au tranzacționat dreptul de proprietate după preluarea abuzivă a imobilului și titularii dreptului de proprietate, foști proprietari sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestora, care nu au încheiat o astfel de tranzacție. Primele categorii de persoane vor primi o despăgubire calculată în raport cu prețurile din grilele notariale aferente anului 2013, în timp ce a doua categorie va primi despăgubirea calculată în funcție de prețurile din grila notarială aferentă anului anterior emiterii deciziei de compensare de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.55. În expunerea de motive ce a stat la baza adoptării actului normativ se menționează doar faptul că se urmărește a se asigura pentru foștii proprietari sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestora, ale căror proprietăți au fost preluate abuziv de stat în perioada comunistă, despăgubirea la o valoare corectă, bazată pe grile notariale de actualitate, fără a se explica de ce se impune a se introduce distincția menționată. Chiar în avizul Consiliului Legislativ la proiectul de lege, ulterior adoptat, se arată că aceste modificări sunt de natură a ridica dificultăți de interpretare, sunt lipsite de precizie, claritate și predictibilitate.56. Având în vedere momentul în care a intervenit această modificare, trebuie stabilit dacă aceste dispoziții legale se aplică și litigiilor aflate în curs de judecată, în etapa căii de atac a apelului, în condițiile în care o instanță a stabilit deja care este valoarea despăgubirilor, hotărârea acesteia având autoritate de lucru judecat provizorie, conform art. 430 alin. (4) din Codul de procedură civilă.57. Pe de o parte, se poate aprecia că atât timp cât nu s-a pronunțat o hotărâre definitivă, iar apelul este o cale de atac devolutivă, ce provoacă o nouă judecată asupra fondului, situația juridică se află în curs de constituire, deoarece nu s-a stabilit definitiv, în faza jurisdicțională, valoarea concretă a despăgubirilor sub forma acordării de puncte; prin urmare, norma de drept substanțial referitoare la modalitatea de evaluare a imobilului, prevăzută în textul normativ modificat, este aplicabilă situației juridice aflate în curs de desfășurare, fiind impusă de principiul aplicării imediate a legii civile noi.58. Pe de altă parte, se poate considera că în speță nu pot fi aplicate dispozițiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, modificate prin Legea nr. 219/2020, întrucât acest act normativ nu era în vigoare la data pronunțării hotărârii de către prima instanță și nici la data declarării apelurilor în cauză. Astfel, trebuie avut în vedere faptul că în apel se verifică doar modul în care prima instanță a aplicat dispozițiile legale incidente în cauză și că instanța de apel procedează la o nouă judecată asupra fondului numai în limitele criticilor formulate de apelant, conform art. 477 alin. (1) din Codul de procedură civilă; prin urmare, modul de aplicare a legii de către prima instanță nu poate fi verificat în raport cu dispoziții legale care nu erau în vigoare la data la care instanța s-a pronunțat.59. Întrucât există argumente ce susțin ambele variante de interpretare, pentru a evita crearea unei practici neunitare în aplicarea acestor dispoziții legale se impune ca Înalta Curte de Casație și Justiție să lămurească chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată.60. Totodată, trebuie avut în vedere și faptul că s-a admis și cererea pârâtei de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale a căror interpretare se solicită prin prezenta sesizare.VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie61. La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele naționale au comunicat un număr redus de hotărâri judecătorești pronunțate în materia ce face obiectul sesizării, precum și puncte de vedere teoretice exprimate de magistrați.62. Opinia majoritară conturată a fost aceea că dispozițiile legii noi se aplică inclusiv în calea de atac a apelului, justificat de considerentele Deciziei nr. 80 din 12 noiembrie 2018 (paragrafele 60-66). Până la rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate în contestarea deciziei de compensare, persoanei îndreptățite nu i s-a stabilit exact întinderea dreptului la despăgubiri, decizia prin care se determină valoarea bunului rămânând definitivă ca efect al pronunțării instanței judecătorești. Or, instanța de judecată este singura îndreptățită să se pronunțe definitiv asupra întinderii dreptului. Incidența Legii nr. 219/2020 în procesul pendinte nu înseamnă că se încalcă principiul neretroactivității legii civile, deoarece, pe de o parte, instanța este cea care stabilește cuantumul final al despăgubirilor și în acest scop trebuie să aibă în vedere dispozițiile legale care asigură egalitatea persoanelor aflate în situații similare, iar, pe de altă parte, modificarea art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 sub aspectul modului de cuantificare a despăgubirilor s-a făcut inițial prin Legea nr. 22/2020, ca urmare a pronunțării deciziei în Cauza Ana Ionescu și alții împotriva României. Prin Decizia nr. 714 din 9 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 96 din 5 februarie 2015, cu referire la prevederile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, Curtea Constituțională a reținut (paragraful 22) că modificarea criteriilor de evaluare a imobilelor reprezintă modalitatea prin care legiuitorul a înțeles să transpună în legislația națională obligațiile impuse statului român prin Hotărârea-pilot a Curții Europene a Drepturilor Omului din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, și că „este aplicabil principiul tempus regit actum, fiind firesc ca modalitatea de calcul a despăgubirilor să se supună regulilor în vigoare la data acordării lor prin decizie a autorității învestite“.63. S-a opinat și că prevederile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2020, nu sunt aplicabile și cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești, în calea de atac a apelului, întrucât actul normativ nu era în vigoare la data pronunțării hotărârii de către prima instanță și nici la data declarării apelului. Instanța de apel are căderea de a verifica doar modul în care prima instanță a aplicat dispozițiile legale incidente în cauză; în caz contrar ar exista o încălcare a principiului tempus regit actum, legea nouă neputând fi aplicată retroactiv.64. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.VIII. Jurisprudența Curții Constituționale65. Curtea Constituțională s-a pronunțat prin numeroase decizii asupra constituționalității dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 (spre exemplu, Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014; Decizia nr. 210 din 8 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 5 iunie 2014; Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014), dar și cu referire la dispozițiile art. 21 alin. (6) din aceeași lege, edificatoare fiind deciziile nr. 568 din 9 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.125 din 23 noiembrie 2020; nr. 645 din 17 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 27 februarie 2020; nr. 794 din 3 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 2 martie 2020; nr. 725 din 7 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 959 din 19 octombrie 2020; nr. 164 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 551 din 2 iulie 2018 etc.66. La data de 18 martie 2021, Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 189, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 4 mai 2021 (Decizia nr. 189 din 18 martie 2021), prin care a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2020, sunt neconstituționale.67. Instanța de contencios constituțional a reținut că:28. Ulterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 725 din 7 octombrie 2020, a intrat în vigoare Legea nr. 219/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.011 din 30 octombrie 2020, care, prin art. I pct. 1, a menținut, de principiu, soluția legislativă a cărei neconstituționalitate a fost constatată de Curtea Constituțională, consacrând o modalitate de reglementare similară celei cuprinse în Legea privind adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 72/2020 - în sensul că a instituit același dublu standard în privința modalității de evaluare a bunului imobil, în funcție de calitatea persoanei căreia i se acordă măsuri compensatorii -, soluție legislativă asupra căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin decizia mai sus menționată.29. Potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii, astfel că, în situația în care instanța de control constituțional a constatat neconstituționalitatea unei anumite soluții legislative în controlul a priori de constituționalitate, nu este permis ca aceasta să devină parte a dreptului pozitiv prin intermediul unui alt act normativ, diferit de cel cu privire la care Curtea Constituțională s-a pronunțat. Or, în cazul de față, ulterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 725 din 20 octombrie 2020, Legea nr. 219/2020 a intrat în vigoare și a transpus în dreptul pozitiv o soluție legislativă care conservă viciul de neconstituționalitate al art. I pct. 1 din Legea privind adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 72/2020. O asemenea reglementare este contrară Deciziei nr. 725 din 7 octombrie 2020 și, prin urmare, nesocotește art. 147 alin. (4) din Constituție.“IX. Raportul asupra chestiunii de drept68. Prin suplimentul la raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorul-raportor, constatând îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, a apreciat că, drept urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 189 din 18 martie 2021, dispozițiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2020, și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești având ca obiect decizii de compensare emise anterior intrării în vigoare a legii modificate, nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial al României, Partea I.X. Înalta Curte de Casație și Justiție69. Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:X.1. Asupra admisibilității sesizării70. Potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.71. Rezultă din prevederile legale citate că, pentru declanșarea acestei proceduri, legiuitorul a instituit următoarele condiții de admisibilitate, care se impun a fi întrunite în mod cumulativ: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată; b) instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță; c) cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze pricina; d) ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; e) chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate și aceasta să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.72. Verificând admisibilitatea sesizării supuse analizei, se constată îndeplinirea condițiilor prevăzute de legiuitor pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, după cum se va arăta în continuare.73. Astfel, litigiul în cadrul căruia s-a pus problema sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile (având ca obiect o acțiune întemeiată pe dispoziții din Legea nr. 165/2013) se află în curs de judecată în apel, pe rolul curții de apel, care este ultima instanță în materie, potrivit art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013. Curtea de apel învestită cu soluționarea apelului urmează să soluționeze pricina prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă, iar cauza care face obiectul judecății se află în competența legală a unui complet de judecată al curții de apel învestite să soluționeze litigiul, fiind îndeplinite primele trei condiții arătate.74. În situația de față, chestiunea de drept cu privire la care a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție vizează interpretarea dispozițiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2020, în sensul de a se lămuri dacă aceste prevederi se aplică și cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești, în calea de atac a apelului, în raport cu considerentele Deciziei nr. 80 din 12 noiembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prevederi constatate ca fiind neconstituționale prin Decizia nr. 189 din 18 martie 2021, pronunțată de Curtea Constituțională.75. Or, de lămurirea acestei probleme de drept depinde soluționarea prezentului litigiu.76. În doctrină s-a arătat că declanșarea mecanismului de preîntâmpinare a jurisprudenței neunitare presupune existența unei chestiuni de drept reale, iar nu aparente, care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte, nu orice problemă de drept putând face obiectul unei astfel de sesizări.77. Se constată că, prin Legea nr. 219/2020, în vigoare începând cu data de 2 noiembrie 2020, a fost reglementată diferit modalitatea de evaluare a imobilului ce face obiectul deciziei contestate în procedura Legii nr. 165/2013, prin raportare la un element variabil, după cum dreptul de proprietate a fost sau nu tranzacționat, după preluarea abuzivă de către stat, de titularul dreptului, fost proprietar sau moștenitor legal ori testamentar al acestuia. Actul normativ în cauză a menținut, de principiu, soluția legislativă a cărei neconstituționalitate a fost constatată de Curtea Constituțională anterior, prin Decizia nr. 725 din 7 octombrie 2020, în sensul că a instituit același dublu standard în privința modalității de evaluare a bunului imobil, în funcție de calitatea persoanei căreia i se acordă măsuri compensatorii, soluție legislativă asupra căreia instanța de control constituțional s-a pronunțat prin decizia mai sus menționată.78. În acest context, prin prisma considerentelor din Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018 (paragrafele 60-66), raportat la principiul aplicării imediate a dispozițiilor legii noi, există posibilitatea de a interpreta diferit textul de lege în discuție, obiect al sesizării, pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare.79. Ca atare, este îndeplinită cerința de a fi o veritabilă, reală chestiune de drept.80. În principiu, pentru soluționarea apelului trebuie stabilit dacă dispozițiile textului art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2020, și-au încetat sau nu efectele și mai pot sau nu constitui temei juridic pentru cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești având ca obiect decizii de compensare emise anterior intrării în vigoare a legii modificate, nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial al României, Partea I.81. Referitor la condiția noutății chestiunii de drept s-a subliniat în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept că noutatea poate fi generată atât de o reglementare nou-intrată în vigoare, căreia instanțele nu i-au dat încă o anumită interpretare și aplicare la nivel jurisprudențial, cât și de una veche, cu condiția însă ca instanța să fie chemată să se pronunțe asupra respectivei probleme de drept pentru prima dată ori dacă se impun anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat față de unul anterior, de natură să impună reevaluarea sau reinterpretarea normei de drept analizate.82. Or, situația anterior prezentată justifică interesul în formularea unei cereri pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, în scopul prevenirii apariției unei practici neunitare.83. Așa fiind, condiția noutății este îndeplinită în cauză.84. În legătură cu chestiunea de drept adusă în dezbatere se reține că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a dezlegat cu efecte general obligatorii problema de drept care constituie obiectul sesizării și nici nu există un recurs în interesul legii în curs de soluționare având acest obiect.X.2. Asupra fondului sesizării85. Problema de drept cu privire la care instanța de trimitere a solicitat, în temeiul art. 519 și următoarele din Codul de procedură civilă, o rezolvare de principiu pe calea hotărârii prealabile are în vedere interpretarea dispozițiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2020, în sensul de a lămuri dacă aceste prevederi se aplică și cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești, în calea de atac a apelului, în raport cu considerentele Deciziei nr. 80 din 12 noiembrie 2018.86. Prealabil interpretării textului de lege supus examinării, se constată că, anterior, prin Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018, s-a reținut, referitor la cea de-a doua problemă cu care a fost sesizată instanța pentru pronunțarea unei soluții în procedura hotărârii prealabile, respectiv dacă dispozițiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 98/2016, se aplică și deciziilor de compensare emise anterior acestor modificări și aflate în curs de soluționare pe rolul instanțelor judecătorești, că, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 - 20 mai 2013, dosarul administrativ nu era soluționat, decizia de compensare prin puncte contestată în cauză fiind emisă ulterior acestei date, context în care modalitatea de evaluare a imobilului - în privința căruia a fost stabilită această nouă formă de reparație în echivalent - este supusă noilor dispoziții.87. Înalta Curte de Casație și Justiție a mai constatat că, prin art. 4, legiuitorul a înțeles să reglementeze conflictul de drept intertemporal generat de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, în sensul ca dispozițiile legii noi să fie aplicabile cererilor formulate și depuse, în termenul legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a acesteia (paragraful 62 din decizie).88. De asemenea a reținut că Legea nr. 165/2013 cuprinde nu numai prevederi cu caracter procedural (cum ar fi, de pildă, cele care instituie anumite termene), ci și prevederi cu caracter substanțial, referitoare la cuantumul și modalitatea de acordare a măsurilor compensatorii instituite, astfel că, în privința acestora din urmă, raporturile juridice derulate între persoana îndreptățită la restituire, pe de o parte, și autoritățile administrative cu atribuții în procesul de stabilire a măsurilor reparatorii, pe de altă parte, nu pot fi considerate ca fiind raporturi juridice finalizate până la rămânerea definitivă a deciziei administrative (paragraful 63 din decizie).89. Cum decizia autorității administrative implicate în procesul de acordare a măsurii reparatorii reglementate de Legea nr. 165/2013 a fost supusă controlului jurisdicțional, dreptul de creanță, de care beneficiază persoana îndreptățită la măsura reparatorie, nu este un drept cert și exigibil și, de aceea, situația juridică se află în curs de constituire, deoarece urmează a se stabili, în faza jurisdicțională, valoarea concretă a despăgubirilor sub forma acordării de puncte în raport cu evaluarea imobilului care face obiectul deciziei de compensare, instanța de judecată fiind singura în măsură a stabili, în concret și definitiv, întinderea despăgubirii cuvenite (paragraful 64 din decizie).90. În consecință, a apreciat că, dată fiind situația juridică aflată în curs de constituire, norma de drept substanțial referitoare la modalitatea de evaluare a imobilului, prevăzută în textul normativ modificat, este aplicabilă situației juridice aflate în curs de desfășurare, fiind impusă de principiul aplicării imediate a legii civile noi, pe care, de altfel, Legea nr. 165/2013 îl consacră prin dispozițiile art. 4, fiind, în consecință, aplicabilă legea în forma în vigoare de la data judecării litigiului, și nu cea de la data introducerii acțiunii (paragraful 66 din decizie).91. În concluzie, Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că dispozițiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 98/2016, se aplică și cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești, având ca obiect decizii de compensare emise anterior intrării în vigoare a legii modificate.92. Ulterior, prin Legea nr. 219/2020, dispozițiile care reglementează modul de calcul al despăgubirilor, respectiv art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, au fost modificate, fiind introdusă o excepție, și anume pentru persoanele care au tranzacționat dreptul de proprietate după preluarea abuzivă a imobilului, evaluarea acestuia se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în timp ce pentru titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se face prin utilizarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, prețurile imobilelor din grilele notariale fiind diferite de la un an la altul.93. În temeiul art. 21 alin. (6) astfel modificat, evaluarea în prezenta cauză ar urma să se raporteze la grilele notariale din anul 2018, iar nu din anul 2013, astfel cum s-a calculat de către prima instanță, având în vedere că persoanele îndreptățite aparțin categoriei titularului dreptului de proprietate - fost proprietar sau moștenitori legali ori testamentari ai acestuia - al cărui drept de proprietate nu a fost tranzacționat după preluarea abuzivă de către stat a imobilului.94. Conform datelor din dosar, modificarea legislativă a intervenit în litigiul de față în apel, după stabilirea limitelor devoluției prin criticile formulate prin memoriile de apel și fiind deja pronunțată o sentință ce a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantelor în raport cu grilele notariale aferente anului 2013, potrivit dispozițiilor legale în vigoare la data soluționării cauzei în primă instanță.95. Se reține că pentru dezlegarea chestiunii de drept în prezenta cauză prezintă relevanță soluția dată în Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018 privind exclusiv statuarea asupra existenței unei situații juridice în curs de constituire, această calificare fiind regăsită și în deciziile ulterioare ale Curții Constituționale din perspectiva compatibilității ei cu principiile legii fundamentale.96. Trebuie astfel precizat că raporturile juridice derulate între persoana îndreptățită la restituire și autoritățile administrative cu atribuții în procesul de stabilire a măsurilor reparatorii nu pot fi considerate ca fiind raporturi juridice finalizate până la rămânerea definitivă a deciziei administrative. Astfel, dreptul de creanță de care beneficiază persoana îndreptățită la măsura reparatorie nu este un drept cert și exigibil, instanța de judecată fiind singura în măsură a stabili, în concret și definitiv, întinderea despăgubirii cuvenite, atunci când este contestată decizia autorității administrative.97. Instanța de contencios constituțional, prin Decizia nr. 568 din 9 iulie 2020, s-a raportat la aceeași hotărâre (Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018, paragrafele 64-66), în contextul examinării principiului neretroactivității legii civile, analizând modificările legislative intervenite asupra Legii nr. 165/2013, statuând în sensul că „nu poate fi vorba de retroactivitatea Legii nr. 165/2013, din moment ce situația juridică se află în curs de constituire, în sensul de a fi stabilit în concret cuantumul despăgubirilor cuvenite în temeiul legilor reparatorii, în concordanță cu principiul tempus regit actum și al aplicării imediate a legii noi“.98. O consecvență de interpretare impune, sub acest aspect, aceeași soluție pentru problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări, în sensul că, de principiu, se poate considera că, în cauză, până la soluționarea definitivă de către instanța de judecată a contestației formulate împotriva deciziei de compensare/validare parțială, raportului juridic ce face obiectul litigiului i se va aplica legea nouă, fără a putea fi considerată retroactivă.99. Evaluând în continuare efectele publicării Deciziei nr. 189 din 18 martie 2021, se constată că dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevăd că deciziile instanței de contencios constituțional prin care se constată neconstituționalitatea unei legi aflate în vigoare sunt definitive și obligatorii, iar alin. (3) al aceluiași articol stipulează că dispozițiile din legile în vigoare constatate neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval de timp Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe durata acestui termen, dispozițiile declarate neconstituționale sunt suspendate de drept.100. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, „dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept“, iar conform alin. (4) al aceluiași articol, „deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor“.101. În raport cu consecințele generate de această reglementare - legală și constituțională, rezultă că deciziile Curții Constituționale pot fi asimilate unui act jurisdicțional, de vreme ce pot paraliza și chiar înlătura aplicarea unei dispoziții legale, puterea lor de lucru judecat acoperind nu numai dispozitivul, ci și considerentele pe care se sprijină (în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009; Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010).102. Se reține că, potrivit art. 58 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, după intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenței acestuia pot interveni diferite evenimente legislative, cum sunt: modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea.103. Art. 64 alin. (3) teza întâi din același act normativ prevede că „Abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv“.104. Altfel spus, abrogarea presupune că norma respectivă nu mai există și nu poate fi aplicată pentru viitor atunci când sar invoca existența unor situații juridice în desfășurare, ca în litigiul în care s-a formulat cererea de sesizare potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă.105. În situația de față, deși nu se poate considera că a intervenit o abrogare propriu-zisă a dispozițiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2020, întrucât cel care a acționat a fost reprezentantul contenciosului constituțional, sesizat cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a normei de drept ce face obiectul analizei prezentei proceduri, iar nu legiuitorul, se constată că efectele ivite după pronunțarea Deciziei Curții Constituționale nr. 189 din 18 martie 2021 sunt asemănătoare celor determinate de abrogare, și anume dispoziția legală declarată neconstituțională nu mai poate constitui temei juridic pentru pretențiile deduse judecății.106. Prin urmare, această decizie este producătoare de consecințe juridice pentru toate situațiile ulterioare intervenirii instanței de contencios constituțional, respectiv producătoare de efecte exclusiv ex nunc, susținerea principiului efectelor ex nunc îndeplinind cerința de stabilitate a raporturilor juridice.107. Împrejurarea că decizia menționată produce efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.108. Ca atare, ori de câte ori analizăm efectele unei decizii a Curții Constituționale asupra unui raport juridic concret, va trebui să stabilim, prioritar, dacă acel raport juridic este sau nu epuizat, apelând la teoria facta praeterita, facta pendentia, facta futura (a se vedea în acest sens deciziile Curții Constituționale nr. 319 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012; nr. 895 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 4 februarie 2016; nr. 874 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2019).109. În cazul de față, fiind vorba de o situație juridică în curs de constituire în temeiul Legii nr. 165/2013 (facta pendentia) - având în vedere că dreptul la acțiune pentru a obține reparația prevăzută de lege este supus evaluării jurisdicționale - rezultă că litigiul se află sub incidența efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 189 din 18 martie 2021, care este de imediată și generală aplicare.110. Așadar, după publicarea acestei decizii, respectiv la momentul la care instanța de apel va fi chemată să se pronunțe asupra pretențiilor formulate, norma juridică nu mai există și nici nu poate fi considerată ca ultraactivând, în absența unei dispoziții legale exprese.111. De aceea, din punctul de vedere al dreptului intern se va concluziona în sensul că judecata nu se poate întemeia pe o dispoziție legală inexistentă din punct de vedere juridic, ca urmare a declarării ei ca fiind neconstituțională (în acest sens, Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 789 din 7 noiembrie 2011).112. În legătură cu obligativitatea efectelor deciziilor Curții Constituționale pentru instanțele de judecată s-a pronunțat și instanța supremă - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 19 mai 2011, prin care s-a statuat că „deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, ceea ce înseamnă că trebuie aplicate întocmai, nu numai în ceea ce privește dispozitivul deciziei, dar și considerentele care îl explicitează. (...) Dacă aplicarea unui act normativ în perioada dintre intrarea sa în vigoare și declararea neconstituționalității își găsește rațiunea în prezumția de constituționalitate, această rațiune nu mai există după ce actul normativ a fost declarat neconstituțional, iar prezumția de constituționalitate a fost răsturnată“ și, prin urmare, „instanțele (...) erau obligate să se conformeze deciziilor Curții Constituționale și să nu dea eficiență actelor normative declarate neconstituționale“.113. În consecință, acest raționament justifică adoptarea soluției pentru problema de drept ce face obiectul prezentei, în sensul că, drept urmare a deciziei Curții Constituționale nr. 189 din 18 martie 2021, dispozițiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2020, și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești având ca obiect decizii de compensare emise anterior intrării în vigoare a legii modificate, nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial al României, Partea I.ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIEÎn numele legiiDECIDE:Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava - Secția I civilă în Dosarul nr. 99/86/2020, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, stabilește că:Ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 189 din 18 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 4 mai 2021, dispozițiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești având ca obiect decizii de compensare emise anterior intrării în vigoare a legii modificate, nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.Decizia este bligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă și a fost pronunțată în ședință publică din 7 iunie 2021.

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulație pe durata pandemiei de COVID-19 (nr. 68 din 29 iunie 2021 ), a fost publicată în  MONITORUL OFICIAL nr. 644 din 30 iunie 2021.

OUG a fost adoptată având în vedere aplicarea Regulamentului (UE) 2021/953 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2021 privind cadrul pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatelor interoperabile de vaccinare, testare și vindecare de COVID-19 (certificatul digital al UE privind COVID) pentru a facilita libera circulație pe durata pandemiei de COVID-19 și a Regulamentului (UE) 2021/954 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2021 privind cadrul pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatelor interoperabile de vaccinare, testare și vindecare de COVID-19 (certificatul digital al UE privind COVID) referitor la resortisanții țărilor terțe aflați în situație de ședere legală sau care au reședință legală pe teritoriul statelor membre, pe durata pandemiei de COVID-19 începând cu data de 1 iulie 2021. De asemenea, cele două acte europene urmăresc facilitarea liberei circulații pe durata pandemiei de COVID-19, iar punerea în aplicare la nivel național a măsurilor necesare nu poate fi amânată, impunându-se adoptarea de măsuri imediate prin ordonanță de urgență, în caz contrar neputându-se asigura respectarea obligațiilor ce revin României începând cu data de 1 iulie 2021. Neadoptarea de măsuri imediate, prin ordonanță de urgență, ar conduce la neaplicarea celor două acte europene, luând în considerare inexistența unui cadru normativ național care să stabilească la nivel național măsurile necesare aplicării celor două acte europene. Se impune și promovarea și adoptarea unei legi pentru crearea cadrului național pentru instituirea măsurilor de punere în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatului digital al UE privind COVID pentru a facilita libera circulație pe durata pandemiei implică o procedură îndelungată, soluție juridică care presupune ca pe tot parcursul procesului normal de legiferare aplicarea celor două acte să nu se poată realiza. Având în vedere faptul că, elementele sus-menționate constituie premisele unei situații urgente și extraordinare care impune adoptarea de măsuri imediate în vederea stabilirii cadrului normativ adecvat, neadoptarea acestor măsuri cu celeritate putând avea consecințe negative asupra obligației României de a aplica cele două acte europene, reglementarea operativă neputându-se realiza pe calea procedurii obișnuite de legiferare ce presupune un orizont de timp îndelungat,întrucât aspectele vizate constituie o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă, extraordinară, independentă de voința Guvernului și a cărei reglementare nu poate fi amânată, s-a impus adoptarea de măsuri imediate prin ordonanță de urgență.Ordonanța de urgență reglementează modul de eliberare, verificare și acceptare a certificatelor digitale ale Uniunii Europene privind COVID, care atestă vaccinarea, testarea sau vindecarea titularilor, denumite în continuare certificate, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2021/953 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2021 privind cadrul pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatelor interoperabile de vaccinare, testare și vindecare de COVID-19 (certificatul digital al UE privind COVID) pentru a facilita libera circulație pe durata pandemiei de COVID-19 și Regulamentul (UE) 2021/954 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2021 privind cadrul pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatelor interoperabile de vaccinare, testare și vindecare de COVID-19 (certificatul digital al UE privind COVID) referitor la resortisanții țărilor terțe aflați în situație de ședere legală sau care au reședință legală pe teritoriul statelor membre, pe durata pandemiei de COVID-19.

Autoritățile și instituțiile publice din România cu atribuții în îndeplinirea prevederilor Regulamentului (UE) 2021/953 și ale Regulamentului (UE) 2021/954 utilizează, începând cu data de 1 iulie 2021, „Sistemul informatic integrat de eliberare și verificare a certificatelor digitale ale UE privind COVID-19“, sunt denumite SII-CDC. SII-CDC se află în administrarea operațională a Ministerului Sănătății, în calitate de autoritate responsabilă cu eliberarea certificatelor, și este dezvoltat și implementat, din punct de vedere tehnic, de către Serviciul de Telecomunicații Speciale, cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2021/953.

SII-CDC gestionează un portal web, https://certificat-covid.gov.ro, ca unic punct de eliberare a certificatelor digitale ale UE privind COVID;

Certificatele sunt eliberate de Ministerul Sănătății, prin intermediul SII-CDC, potrivit art. 5-7 din Regulamentul (UE) 2021/953, și conțin datele prevăzute în anexa la respectivul regulament.

Certificatele de testare sunt emise pe baza testelor efectuate în unitățile care raportează în platforma informatică „Corona-forms“.

Pentru validarea identității solicitantului de certificat, prin SII-CDC, în funcție de tipul de certificat solicitat, sunt utilizate următoarele seturi de date:a) pentru certificatele de testare se va solicita completarea următoarelor seturi de date:(i) pentru persoanele care s-au identificat la testare prin codul numeric personal: nume, prenume, codul numeric personal, seria și numărul actului de identitate, luna efectuării testului pentru SARS-CoV-2 al cărui rezultat este negativ la testul pentru SARSCoV-2, județul în care s-a efectuat testarea;(ii) pentru persoanele care s-au identificat la testare cu act de identitate, emis de alt stat decât România, sau pașaport: nume, prenume, numărul pașaportului/ actul de identitate, cetățenie, luna efectuării testului pentru SARS-CoV-2 al cărui rezultat este negativ la testul pentru SARS-CoV-2, județul în care s-a efectuat testarea;b) pentru certificatele de vindecare se va solicita completarea următoarelor seturi de date:(i) pentru persoanele care s-au identificat la testare prin codul numeric personal: nume, prenume, codul numeric personal, seria și numărul actului de identitate, luna efectuării primului test pentru SARSCoV-2 al cărui rezultat este pozitiv la testul pentru SARS-CoV-2, județul în care s-a efectuat testarea;(ii) pentru persoanele care s-au identificat la testare cu act de identitate emis de alt stat decât România sau pașaport: nume, prenume, numărul actului de identitate/pașaportului, cetățenie, luna efectuării primului test pentru SARS-CoV-2 al cărui rezultat este pozitiv la testul pentru SARS-CoV-2, județul în care s-a efectuat testarea;c) pentru certificatele de vaccinare se va solicita completarea următoarelor seturi de date:(i) pentru persoanele care s-au identificat la vaccinare prin codul numeric personal: nume, prenume, codul numeric personal, seria și numărul actului de identitate, luna când a fost efectuată oricare dintre dozele de vaccin, denumirea vaccinului administrat, județul/țara în care s-a efectuat vaccinarea;(ii) pentru persoanele care s-au identificat la vaccinare cu act de identitate, emis de alt stat decât România, sau pașaport: nume, prenume, numărul actului de identitate/pașaportului, cetățenie, luna când a fost efectuată oricare dintre dozele de vaccin, denumirea vaccinului administrat, județul/țara în care s-a efectuat vaccinarea.

Pentru eliberarea certificatelor, în cazul minorilor cu vârsta sub 14 ani se vor solicita, în funcție de tipul de certificat solicitat, datele prevăzute în OUG, cu excepția seriei și numărului actului de identitate, precum și completarea numelui și prenumelui persoanei care exercită autoritatea părintească sau tutelară asupra minorului, conform legii, precum și confirmarea faptului că există acordul acesteia pentru eliberarea certificatului solicitat.

Datele prevăzute mai sus sunt validate prin intermediul SII-CDC, în platformele informatice și bazele de date deținute de către instituțiile și autoritățile publice centrale din România competente să pună în aplicare măsuri de implementare a Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19, cu respectarea legislației naționale și europene privind protecția datelor cu caracter personal.

În aplicarea Regulamentului UE 2021/953, cetățenilor români, precum și membrilor de familie ai acestora li se poate elibera, la cerere, certificat de vaccinare.

Certificatele prevăzute la alin. (5) pot fi revocate în situațiile prevăzute de Regulamentul UE 2021/953. Constatarea revocării se va face prin intermediul SII-CDC de către Ministerul Sănătății, în baza procedurii/fluxului informațional stabilit prin ordinul comun.

Certificatele eliberate sunt valabile după cum urmează:a) certificatele de testare, 24 de ore pentru testul antigen rapid și 72 de ore pentru testul de amplificare a acidului nucleic, denumit în continuare NAATs;b) certificatele de vindecare, 180 de zile de la data primului rezultat pozitiv la testul pentru SARS-CoV-2, înregistrat în platforma informatică „Corona-forms“;c) certificatele de vaccinare, până la data de 30 iunie 2022.

Pentru persoanele care s-au vaccinat cu un vaccin care nu figurează pe lista de vaccinuri publicată de Ministerul Sănătății, sau care transmit o adeverință de vaccinare emisă de alt stat în care nu este specificat tipul de vaccin efectuat nu se va emite certificat de vaccinare.Ministerul Sănătății publică pe site-ul Ministerului Sănătății toate informațiile necesare cu privire la eliberarea, verificarea și acceptarea certificatelor în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2021/953 și ale prezentei ordonanțe de urgență;

Ministerul Afacerilor Interne prin Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, asigură funcționarea unui serviciu web prin intermediul căruia, la interogarea SII-CDC, după codul numeric personal, seria și numărul actului de identitate, precum și după inițialele numelui și ale prenumelui, să se furnizeze numele și prenumele persoanei așa cum figurează în Registrul național de evidență a persoanelor;

Ministerul Apărării Naționale asigură, la solicitarea Ministerului Sănătății, personalul necesar pentru funcționarea Centrului de preluare a apelurilor. Serviciul de Telecomunicații Speciale se ocupă de proiectarea, dezvoltarea, operaționalizarea, mentenanța și actualizarea SII-CDC;publicarea aplicației mobile de verificare, menționată la art. 1 alin. (4) lit. c); găzduirea și administrarea, din punct de vedere tehnic, a sistemului hardware și software, necesar pentru interogarea de către SII-CDC a sistemelor informatice prevăzute în prezenta ordonanță de urgență și pentru generarea certificatelor prevăzute la art. 1 alin. (5);asigurarea securității cibernetice SII-CDC; implementarea, din punct de vedere tehnic, a unui sistem de tip call-center, utilizat de către centrul de suport.Pe teritoriul României, eliberarea certificatelor se realizează prin portalul https://certificat-covid.gov.ro, în format electronic, pe baza datelor necesare din actul de identitate sau, după caz, din pașaport sau din documentul eliberat în condițiile legii pentru străini.

În cazul în care persoana solicită eliberarea certificatului doar în format letric, acesta se poate adresa primăriei în raza căreia își are domiciliul solicitantul, direcției de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București sau serviciului public comunitar de evidență a persoanelor competent teritorial, instituții care, pe baza informațiilor furnizate de solicitant, interoghează portalul https://certificat-covid.gov.ro, imprimă și înmânează certificatul solicitantului.

Printr-un nou act normativ * , se prevede necesitatea unor modificări având în vedere  digitalizarea relațiilor de muncă, în sensul utilizării semnăturii electronice avansate sau calificate însoțite de marca temporală electronică sau marca temporală electronică calificată și sigiliul electronic calificat al angajatorului în toate documentele necesare desfășurării acestora și simplificarea mecanismelor de desfășurare a telemuncii, inclusiv în ce privește sănătatea și securitatea în muncă, reprezintă o măsură importantă asumată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale prin Programul de guvernare.Apoi, evoluția pieței forței de muncă și a relațiilor angajator-angajat și având în vedere necesitatea instituirii unor relații de muncă mai flexibile, care să asigure crearea condițiilor pentru dezvoltarea mediului de afaceri, concomitent cu asigurarea nivelului de protecție a salariaților,în considerarea faptului că Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ca act fundamental care reglementează relațiile de muncă din România, trebuie să reflecte realitatea economică în cadrul căreia se manifestă aceste relații și în același timp trebuie să răspundă necesităților pieței muncii în contextul crizei economice actuale și cu anticiparea corectă a evoluțiilor următoare,având în vedere dreptul angajatorului de organizare și funcționare a unității,ținând cont de faptul că relațiile de muncă se bazează pe principiul consensualității și al bunei-credințe,ținând cont de faptul că modificările induse de evoluțiile tehnologice rapide reprezintă provocări considerabile pentru o piață a muncii care evoluează într-un ritm alert,având în vedere nevoia de eficientizare și îmbunătățire continuă a relațiilor de muncă, precum și necesitatea simplificării procedurilor specifice activității de resurse umane, se impune reglementarea posibilității angajatorului de a utiliza semnătura electronică avansată sau semnătura electronică calificată însoțită de marca temporală electronică sau marca temporală electronică calificată și sigiliul electronic calificat al angajatorului la încheierea contractului individual de muncă/actului adițional la contract și altor documente emise în executarea contractului individual de muncă,în considerarea faptului că introducerea măsurilor propuse creează avantaje în domeniul relațiilor de muncă prin reglementarea unor măsuri de necesitate imediată pentru desfășurarea în bune condiții a muncii la distanță, respectiv munca la domiciliu și telemunca,ținând cont de faptul că neluarea acestor măsuri ar avea drept consecință apariția unor mari dificultăți în aplicarea practică a muncii la distanță,luând în considerare lipsa unui cadru normativ adaptat la schimbările de pe piața muncii care a determinat ca în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă utilizarea semnăturii electronice avansate sau semnăturii electronice calificate însoțite de marca temporală electronică sau marca temporală electronică calificată și sigiliul electronic calificat al angajatorului să fie lipsită de aplicabilitate,având în vedere necesitatea asigurării predictibilității și siguranței circuitului juridic în domeniul relațiilor de muncă,luând în considerare importanța deosebită prin care utilizarea acestor instrumente moderne vine în sprijinul atât al angajaților, cât și al angajatorilor și flexibilizează și simplifică relațiile de muncă în contextul răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2 și al necesității păstrării distanțării sociale,având în vedere intrarea în vigoare a Legii nr. 58/2021 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 211/2020 privind prelungirea aplicării unor măsuri de protecție socială adoptate în contextul răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru stimularea creșterii ocupării forței de muncă, s-a constatat necesitatea unei mai mari flexibilități a timpului de muncă atât pentru angajați, cât și pentru angajatori, ceea ce poate determina nevoia încheierii mai multor acte adiționale la contractele individuale de muncă.Potrivit datelor furnizate de Inspecția Muncii, în luna martie 2020, în registrul general de evidență a salariaților erau înregistrate 50.577 de contracte individuale de muncă cu clauză de telemuncă, în luna decembrie a aceluiași an erau înregistrate 383.300, iar în luna martie 2021 sunt 394.415 de astfel de contracte de muncă.În acest sens, flexibilizarea și adaptarea relațiilor de muncă la realitățile socioeconomice actuale în raport cu evoluția dinamică a pieței muncii, care în contextul crizei economice întâmpină numeroase dificultăți, sunt apreciate ca oportune și necesare.De asemenea, ținând cont de faptul că în continuare se mențin regulile de distanțare fizică, inclusiv la locul de muncă, context în care telemunca este o soluție dezirabilă, este necesară sprijinirea angajatorilor în a utiliza forme alternative de muncă și de a simplifica procedurile specifice activității de resurse umane.În contextul epidemiologic actual trebuie luate măsuri urgente care să aibă un impact pozitiv pe piața muncii și care să țină cont de acțiunile din planul sănătății publice, concomitent cu limitarea sau întreruperea activităților socioeconomice, este necesar să fie implementate o serie de măsuri și în România,neluarea unor măsuri urgente, cu caracter excepțional, în domeniul social și economic ar aduce grave prejudicii cu efecte pe termen lung asupra situației angajaților și altor categorii de persoane, în actualul context epidemiologic.În contextul epidemiologic actual s-a intensificat modalitatea de desfășurare a activităților prin mijloace de comunicare la distanță, așadar, criza provocată de pandemie a accelerat telemunca, care a fost un sprijin real pentru anumite sectoare de activitate.Având în vedere că tendința de a lucra de la distanță va fi vizibilă în multe aspecte ale vieții noastre și de acum încolo,luând în considerare faptul că telemunca este forma de organizare a muncii prin care salariatul, în mod regulat și voluntar, își îndeplinește atribuțiile specifice funcției, ocupației sau meseriei pe care o deține, în alt loc decât locul de muncă organizat de angajator, folosind tehnologia informației și comunicațiilor, în considerarea faptului că activitatea de telemuncă are un caracter specific, desfășurându-se de la distanță, și nu într-un loc de muncă organizat de angajator,având în vedere faptul că prevederile existente incumbă angajatorului obligația de a asigura telesalariatului primirea unei instruiri suficiente și adecvate în domeniul securității și sănătății în muncă, în special sub formă de informații și instrucțiuni de lucru, specifice locului de desfășurare a activității de telemuncă,întrucât este dificil de precizat/stabilit a priori locul de muncă al telesariatului, răspunderea angajatorului cu privire la instruirea salariaților trebuie să fie raportată la caracterul deosebit al activității de telemuncă,întrucât pentru buna desfășurare a relațiilor de muncă, participanții la raporturile de muncă se consultă reciproc, în condițiile legii și ale contractelor colective de muncă,având în vedere că dispoziția referitoare la instruirea în format electronic este o alternativă ce poate fi sau nu adoptată de către angajatori,ținând cont de faptul că angajatorul are obligația de a asigura securitatea și sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă, iar în cadrul responsabilităților sale, angajatorul este obligat să ia și măsurile necesare pentru informarea și instruirea lucrătorilor,ținând cont de riscurile de a pierde salariați care reclamă nevoia adaptării relațiilor de muncă la noile realități economice, sociale și tehnologice,având în vedere nevoia de eficientizare și îmbunătățire continuă a relațiilor de muncă, precum și necesitatea adaptării la modificările induse de evoluțiile tehnologice, considerăm că este necesar să se permită angajatorului realizarea instruirii lucrătorilor și prin mijloace electronice, ca alternativă la soluția legislativă actuală.Având în vedere preocupările la nivel european privind noile forme de muncă, precum și măsurile stabilite în contextul actual, în scopul asigurării sănătății și securității lucrătorilor, și luând în considerare politica de digitalizare și folosirea mijloacelor de comunicare electronică, apreciem necesară adoptarea unor măsuri adecvate.Ținând cont de faptul că neadoptarea unor astfel de măsuri, în contextul celor mai sus menționate, ar putea duce la crearea unor dificultăți în procesul de instruire în domeniul securității și sănătății în muncă în general, proces care are ca scop dobândirea de către lucrători a cunoștințelor necesare pentru ca activitatea lor să se desfășoare cu respectarea măsurilor de prevenire stabilite în funcție de riscurile identificate la locurile de muncă, pentru protejarea sănătății, vieții, integrității fizice și psihice a acestora, precum și a altor persoane participante la procesul de muncă.În considerarea faptului că elementele de mai sus se constituie într-o situație de urgentă și extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Astfel, Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările și completările ulterioare, se completează cu prevederi conform cătora părțile pot opta să utilizeze la încheierea contractului individual de muncă/actului adițional la contract, după caz, semnătura electronică avansată sau semnătura electronică calificată, însoțită de marca temporală electronică sau marca temporală electronică calificată și sigiliul electronic calificat al angajatorului.

Angajatorul poate opta pentru utilizarea semnăturii electronice avansate sau semnăturii electronice calificate, însoțită de marca temporală electronică sau marca temporală electronică calificată și sigiliul electronic calificat al angajatorului, pentru întocmirea tuturor înscrisurilor/documentelor din domeniul relațiilor de muncă rezultate la încheierea contractului individual de muncă, pe parcursul executării acestuia sau la încetarea contractului individual de muncă, în condițiile stabilite prin regulamentul intern și/sau contractul colectiv de muncă aplicabil, potrivit legii.

Contractele individuale de muncă și actele adiționale încheiate prin utilizarea semnăturii electronice avansate sau semnăturii electronice calificate, însoțite de marca temporală electronică sau marca temporală electronică calificată și sigiliul electronic calificat al angajatorului, precum și înscrisurile/ documentele din domeniul relațiilor de muncă se arhivează de către angajator cu respectarea prevederilor Legii Arhivelor Naționale nr. 16/1996, republicată, și ale Legii nr. 135/2007 privind arhivarea documentelor în formă electronică, republicată, și vor fi puse la dispoziția organelor de control competente, la solicitarea acestora.

Forma scrisă a înscrisurilor cerute de prezenta lege se consideră îndeplinită și dacă înscrisul este întocmit în formă electronică și este semnat cu semnătură electronică avansată sau semnătură electronică calificată, însoțită de marca temporală electronică sau marca temporală electronică calificată și sigiliul electronic calificat al angajatorului, în condițiile legii.

În raporturile angajatorului cu instituțiile publice, la întocmirea înscrisurilor/documentelor din domeniul relațiilor de muncă/securității și sănătății în muncă, angajatorul poate utiliza semnătura electronică avansată sau semnătura electronică calificată, însoțită de marca temporală electronică sau marca temporală electronică calificată și sigiliul electronic calificat.

Angajatorul nu poate obliga persoana selectată în vederea angajării ori, după caz, salariatul să utilizeze semnătura electronică avansată sau semnătura electronică calificată, însoțită de marca temporală electronică sau marca temporală electronică calificată și sigiliul electronic calificat al angajatorului, la încheierea contractului individual de muncă/actului adițional la contract sau a altor documente emise în executarea contractului individual de muncă, după caz.

La încheierea contractului individual de muncă/actului adițional la contract sau a altor documente emise în executarea contractului individual de muncă, după caz, părțile trebuie să utilizeze același tip de semnătură, respectiv semnătura olografă sau semnătura electronică avansată sau calificată, însoțită de marca temporală electronică sau marca temporală electronică calificată și sigiliul electronic calificat.

Salariații cu munca la domiciliu au obligația de a respecta și de a asigura confidențialitatea informațiilor și documentelor utilizate în timpul muncii la domiciliu.Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 2 aprilie 2018, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează. Astfel, telemunca este o forma de organizare a muncii prin care salariatul, în mod regulat și voluntar, își îndeplinește atribuțiile specifice funcției, ocupației sau meseriei pe care o deține în alt loc decât locul de muncă organizat de angajator, folosind tehnologia informației și comunicațiilor;

Angajatorul este în drept să verifice activitatea telesalariatului în principal prin utilizarea tehnologiei informației și comunicațiilor, în condițiile stabilite prin contractul individual de muncă, regulamentul intern și/sau contractul colectiv de muncă aplicabil, în condițiile legii.

Angajatorul asigură condiții pentru ca telesalariatul să primească o instruire suficientă și adecvată în domeniul securității și sănătății în muncă, în special sub formă de informații și instrucțiuni de lucru privind utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare: la angajare, la introducerea unui nou echipament de muncă, la introducerea oricărei noi proceduri de lucru.Angajatul este obigat să respecte și să asigure confidențialitatea informațiilor și documentelor utilizate în timpul desfășurării activității de telemuncă.

Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 26 iulie 2006, cu modificările ulterioare, arată că dovada instruirii prevăzută poate fi realizată în format electronic sau pe suport hârtie în funcție de modalitatea aleasă de către angajator, stabilită prin regulamentul intern. În cazul folosirii variantei în format electronic, dovada instruirii trebuie să fie semnată cu semnătură electronică avansată sau semnătură electronică calificată însoțită de marca temporală electronică sau marca temporală electronică calificată și sigiliul electronic calificat al angajatorului.Noțiunile de semnătură electronică avansată, semnătură electronică calificată, marcă temporală electronică sau marcă temporală electronică calificată și sigiliul electronic calificat, utilizate în cuprinsul actelor normative, au înțelesul dat de dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă și de abrogare a Directivei 1999/93/CE.

Angajatorul poate suporta, în vederea îndeplinirii obligațiilor legale menționate în prezenta ordonanță de urgență, cheltuielile pentru achiziționarea semnăturilor electronice avansate sau semnăturilor electronice calificate însoțite de marca temporală electronică sau marca temporală electronică calificată și sigiliul electronic calificat al angajatorului, utilizate pentru semnarea înscrisurilor/documentelor din domeniul relațiilor de muncă/securității și sănătății în muncă.

* ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 36 din 5 mai 2021 privind utilizarea semnăturii electronice avansate sau semnăturii electronice calificate, însoțite de marca temporală electronică sau marca temporală electronică calificată și sigiliul electronic calificat al angajatorului în domeniul relațiilor de muncă, și pentru modificarea și completarea unor acte normative

• Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 6 mai 2021

Printr-un nou act normativ * , se prevede necesitatea unor modificări având în vedere  digitalizarea relațiilor de muncă, în sensul utilizării semnăturii electronice avansate sau calificate însoțite de marca temporală electronică sau marca temporală electronică calificată și sigiliul electronic calificat al angajatorului în toate documentele necesare desfășurării acestora și simplificarea mecanismelor de desfășurare a telemuncii, inclusiv în ce privește sănătatea și securitatea în muncă, reprezintă o măsură importantă asumată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale prin Programul de guvernare.Apoi, evoluția pieței forței de muncă și a relațiilor angajator-angajat și având în vedere necesitatea instituirii unor relații de muncă mai flexibile, care să asigure crearea condițiilor pentru dezvoltarea mediului de afaceri, concomitent cu asigurarea nivelului de protecție a salariaților,în considerarea faptului că Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ca act fundamental care reglementează relațiile de muncă din România, trebuie să reflecte realitatea economică în cadrul căreia se manifestă aceste relații și în același timp trebuie să răspundă necesităților pieței muncii în contextul crizei economice actuale și cu anticiparea corectă a evoluțiilor următoare,având în vedere dreptul angajatorului de organizare și funcționare a unității,ținând cont de faptul că relațiile de muncă se bazează pe principiul consensualității și al bunei-credințe,ținând cont de faptul că modificările induse de evoluțiile tehnologice rapide reprezintă provocări considerabile pentru o piață a muncii care evoluează într-un ritm alert,având în vedere nevoia de eficientizare și îmbunătățire continuă a relațiilor de muncă, precum și necesitatea simplificării procedurilor specifice activității de resurse umane, se impune reglementarea posibilității angajatorului de a utiliza semnătura electronică avansată sau semnătura electronică calificată însoțită de marca temporală electronică sau marca temporală electronică calificată și sigiliul electronic calificat al angajatorului la încheierea contractului individual de muncă/actului adițional la contract și altor documente emise în executarea contractului individual de muncă,în considerarea faptului că introducerea măsurilor propuse creează avantaje în domeniul relațiilor de muncă prin reglementarea unor măsuri de necesitate imediată pentru desfășurarea în bune condiții a muncii la distanță, respectiv munca la domiciliu și telemunca,ținând cont de faptul că neluarea acestor măsuri ar avea drept consecință apariția unor mari dificultăți în aplicarea practică a muncii la distanță,luând în considerare lipsa unui cadru normativ adaptat la schimbările de pe piața muncii care a determinat ca în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă utilizarea semnăturii electronice avansate sau semnăturii electronice calificate însoțite de marca temporală electronică sau marca temporală electronică calificată și sigiliul electronic calificat al angajatorului să fie lipsită de aplicabilitate,având în vedere necesitatea asigurării predictibilității și siguranței circuitului juridic în domeniul relațiilor de muncă,luând în considerare importanța deosebită prin care utilizarea acestor instrumente moderne vine în sprijinul atât al angajaților, cât și al angajatorilor și flexibilizează și simplifică relațiile de muncă în contextul răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2 și al necesității păstrării distanțării sociale,având în vedere intrarea în vigoare a Legii nr. 58/2021 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 211/2020 privind prelungirea aplicării unor măsuri de protecție socială adoptate în contextul răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru stimularea creșterii ocupării forței de muncă, s-a constatat necesitatea unei mai mari flexibilități a timpului de muncă atât pentru angajați, cât și pentru angajatori, ceea ce poate determina nevoia încheierii mai multor acte adiționale la contractele individuale de muncă.Potrivit datelor furnizate de Inspecția Muncii, în luna martie 2020, în registrul general de evidență a salariaților erau înregistrate 50.577 de contracte individuale de muncă cu clauză de telemuncă, în luna decembrie a aceluiași an erau înregistrate 383.300, iar în luna martie 2021 sunt 394.415 de astfel de contracte de muncă.În acest sens, flexibilizarea și adaptarea relațiilor de muncă la realitățile socioeconomice actuale în raport cu evoluția dinamică a pieței muncii, care în contextul crizei economice întâmpină numeroase dificultăți, sunt apreciate ca oportune și necesare.De asemenea, ținând cont de faptul că în continuare se mențin regulile de distanțare fizică, inclusiv la locul de muncă, context în care telemunca este o soluție dezirabilă, este necesară sprijinirea angajatorilor în a utiliza forme alternative de muncă și de a simplifica procedurile specifice activității de resurse umane.În contextul epidemiologic actual trebuie luate măsuri urgente care să aibă un impact pozitiv pe piața muncii și care să țină cont de acțiunile din planul sănătății publice, concomitent cu limitarea sau întreruperea activităților socioeconomice, este necesar să fie implementate o serie de măsuri și în România,neluarea unor măsuri urgente, cu caracter excepțional, în domeniul social și economic ar aduce grave prejudicii cu efecte pe termen lung asupra situației angajaților și altor categorii de persoane, în actualul context epidemiologic.În contextul epidemiologic actual s-a intensificat modalitatea de desfășurare a activităților prin mijloace de comunicare la distanță, așadar, criza provocată de pandemie a accelerat telemunca, care a fost un sprijin real pentru anumite sectoare de activitate.Având în vedere că tendința de a lucra de la distanță va fi vizibilă în multe aspecte ale vieții noastre și de acum încolo,luând în considerare faptul că telemunca este forma de organizare a muncii prin care salariatul, în mod regulat și voluntar, își îndeplinește atribuțiile specifice funcției, ocupației sau meseriei pe care o deține, în alt loc decât locul de muncă organizat de angajator, folosind tehnologia informației și comunicațiilor, în considerarea faptului că activitatea de telemuncă are un caracter specific, desfășurându-se de la distanță, și nu într-un loc de muncă organizat de angajator,având în vedere faptul că prevederile existente incumbă angajatorului obligația de a asigura telesalariatului primirea unei instruiri suficiente și adecvate în domeniul securității și sănătății în muncă, în special sub formă de informații și instrucțiuni de lucru, specifice locului de desfășurare a activității de telemuncă,întrucât este dificil de precizat/stabilit a priori locul de muncă al telesariatului, răspunderea angajatorului cu privire la instruirea salariaților trebuie să fie raportată la caracterul deosebit al activității de telemuncă,întrucât pentru buna desfășurare a relațiilor de muncă, participanții la raporturile de muncă se consultă reciproc, în condițiile legii și ale contractelor colective de muncă,având în vedere că dispoziția referitoare la instruirea în format electronic este o alternativă ce poate fi sau nu adoptată de către angajatori,ținând cont de faptul că angajatorul are obligația de a asigura securitatea și sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă, iar în cadrul responsabilităților sale, angajatorul este obligat să ia și măsurile necesare pentru informarea și instruirea lucrătorilor,ținând cont de riscurile de a pierde salariați care reclamă nevoia adaptării relațiilor de muncă la noile realități economice, sociale și tehnologice,având în vedere nevoia de eficientizare și îmbunătățire continuă a relațiilor de muncă, precum și necesitatea adaptării la modificările induse de evoluțiile tehnologice, considerăm că este necesar să se permită angajatorului realizarea instruirii lucrătorilor și prin mijloace electronice, ca alternativă la soluția legislativă actuală.Având în vedere preocupările la nivel european privind noile forme de muncă, precum și măsurile stabilite în contextul actual, în scopul asigurării sănătății și securității lucrătorilor, și luând în considerare politica de digitalizare și folosirea mijloacelor de comunicare electronică, apreciem necesară adoptarea unor măsuri adecvate.Ținând cont de faptul că neadoptarea unor astfel de măsuri, în contextul celor mai sus menționate, ar putea duce la crearea unor dificultăți în procesul de instruire în domeniul securității și sănătății în muncă în general, proces care are ca scop dobândirea de către lucrători a cunoștințelor necesare pentru ca activitatea lor să se desfășoare cu respectarea măsurilor de prevenire stabilite în funcție de riscurile identificate la locurile de muncă, pentru protejarea sănătății, vieții, integrității fizice și psihice a acestora, precum și a altor persoane participante la procesul de muncă.În considerarea faptului că elementele de mai sus se constituie într-o situație de urgentă și extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Astfel, Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările și completările ulterioare, se completează cu prevederi conform cătora părțile pot opta să utilizeze la încheierea contractului individual de muncă/actului adițional la contract, după caz, semnătura electronică avansată sau semnătura electronică calificată, însoțită de marca temporală electronică sau marca temporală electronică calificată și sigiliul electronic calificat al angajatorului.

Angajatorul poate opta pentru utilizarea semnăturii electronice avansate sau semnăturii electronice calificate, însoțită de marca temporală electronică sau marca temporală electronică calificată și sigiliul electronic calificat al angajatorului, pentru întocmirea tuturor înscrisurilor/documentelor din domeniul relațiilor de muncă rezultate la încheierea contractului individual de muncă, pe parcursul executării acestuia sau la încetarea contractului individual de muncă, în condițiile stabilite prin regulamentul intern și/sau contractul colectiv de muncă aplicabil, potrivit legii.

Contractele individuale de muncă și actele adiționale încheiate prin utilizarea semnăturii electronice avansate sau semnăturii electronice calificate, însoțite de marca temporală electronică sau marca temporală electronică calificată și sigiliul electronic calificat al angajatorului, precum și înscrisurile/ documentele din domeniul relațiilor de muncă se arhivează de către angajator cu respectarea prevederilor Legii Arhivelor Naționale nr. 16/1996, republicată, și ale Legii nr. 135/2007 privind arhivarea documentelor în formă electronică, republicată, și vor fi puse la dispoziția organelor de control competente, la solicitarea acestora.

Forma scrisă a înscrisurilor cerute de prezenta lege se consideră îndeplinită și dacă înscrisul este întocmit în formă electronică și este semnat cu semnătură electronică avansată sau semnătură electronică calificată, însoțită de marca temporală electronică sau marca temporală electronică calificată și sigiliul electronic calificat al angajatorului, în condițiile legii.

În raporturile angajatorului cu instituțiile publice, la întocmirea înscrisurilor/documentelor din domeniul relațiilor de muncă/securității și sănătății în muncă, angajatorul poate utiliza semnătura electronică avansată sau semnătura electronică calificată, însoțită de marca temporală electronică sau marca temporală electronică calificată și sigiliul electronic calificat.

Angajatorul nu poate obliga persoana selectată în vederea angajării ori, după caz, salariatul să utilizeze semnătura electronică avansată sau semnătura electronică calificată, însoțită de marca temporală electronică sau marca temporală electronică calificată și sigiliul electronic calificat al angajatorului, la încheierea contractului individual de muncă/actului adițional la contract sau a altor documente emise în executarea contractului individual de muncă, după caz.

La încheierea contractului individual de muncă/actului adițional la contract sau a altor documente emise în executarea contractului individual de muncă, după caz, părțile trebuie să utilizeze același tip de semnătură, respectiv semnătura olografă sau semnătura electronică avansată sau calificată, însoțită de marca temporală electronică sau marca temporală electronică calificată și sigiliul electronic calificat.

Salariații cu munca la domiciliu au obligația de a respecta și de a asigura confidențialitatea informațiilor și documentelor utilizate în timpul muncii la domiciliu.Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 2 aprilie 2018, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează. Astfel, telemunca este o forma de organizare a muncii prin care salariatul, în mod regulat și voluntar, își îndeplinește atribuțiile specifice funcției, ocupației sau meseriei pe care o deține în alt loc decât locul de muncă organizat de angajator, folosind tehnologia informației și comunicațiilor;

Angajatorul este în drept să verifice activitatea telesalariatului în principal prin utilizarea tehnologiei informației și comunicațiilor, în condițiile stabilite prin contractul individual de muncă, regulamentul intern și/sau contractul colectiv de muncă aplicabil, în condițiile legii.

Angajatorul asigură condiții pentru ca telesalariatul să primească o instruire suficientă și adecvată în domeniul securității și sănătății în muncă, în special sub formă de informații și instrucțiuni de lucru privind utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare: la angajare, la introducerea unui nou echipament de muncă, la introducerea oricărei noi proceduri de lucru.Angajatul este obigat să respecte și să asigure confidențialitatea informațiilor și documentelor utilizate în timpul desfășurării activității de telemuncă.

Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 26 iulie 2006, cu modificările ulterioare, arată că dovada instruirii prevăzută poate fi realizată în format electronic sau pe suport hârtie în funcție de modalitatea aleasă de către angajator, stabilită prin regulamentul intern. În cazul folosirii variantei în format electronic, dovada instruirii trebuie să fie semnată cu semnătură electronică avansată sau semnătură electronică calificată însoțită de marca temporală electronică sau marca temporală electronică calificată și sigiliul electronic calificat al angajatorului.Noțiunile de semnătură electronică avansată, semnătură electronică calificată, marcă temporală electronică sau marcă temporală electronică calificată și sigiliul electronic calificat, utilizate în cuprinsul actelor normative, au înțelesul dat de dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă și de abrogare a Directivei 1999/93/CE.

Angajatorul poate suporta, în vederea îndeplinirii obligațiilor legale menționate în prezenta ordonanță de urgență, cheltuielile pentru achiziționarea semnăturilor electronice avansate sau semnăturilor electronice calificate însoțite de marca temporală electronică sau marca temporală electronică calificată și sigiliul electronic calificat al angajatorului, utilizate pentru semnarea înscrisurilor/documentelor din domeniul relațiilor de muncă/securității și sănătății în muncă.

* ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 36 din 5 mai 2021 privind utilizarea semnăturii electronice avansate sau semnăturii electronice calificate, însoțite de marca temporală electronică sau marca temporală electronică calificată și sigiliul electronic calificat al angajatorului în domeniul relațiilor de muncă, și pentru modificarea și completarea unor acte normative

• Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 6 mai 2021

Printr-o lege* intrată de curând în vigoare, devine  posibilă luarea/dispunerea unor noi măsuri necesare funcționării justiției ca serviciu public în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19. Totuși,  măsurile reglementate de respectiva lege se pot dispune numai din motive generate de pandemia de COVID-19.

Astfel dacă, din motive generate de pandemia de COVID-19, activitatea de judecată la nivelul unei judecătorii sau unui tribunal este grav afectată, colegiul de conducere al instanței respective sau președintele curții de apel, în situațiile în care, din motive obiective, colegiul de conducere al instanței respective nu se poate întruni, poate propune colegiului de conducere al curții de apel în circumscripția căreia funcționează judecătoria sau tribunalul, după caz, fie restrângerea activității de judecată a uneia sau mai multor secții ale respectivei instanțe, fie restrângerea activității de judecată a întregii instanțe.  Colegiul de conducere al curții de apel, primind propunerea motivată formulată, se pronunță în termen de maximum 48 de ore de la primirea acesteia.Colegiul de conducere al curții de apel sau aprobă propunerea de restrângere a activității de judecată, dacă aceasta este apreciată ca fiind întemeiată, sau evident, respinge propunerea de restrângere a activității de judecată dacă aceasta nu este apreciată ca fiind întemeiată. Măsura restrângerii activității de judecată poate fi dispusă pe o durată de cel mult 14 zile. Înainte de încetarea măsurii, colegiul de conducere al curții de apel va analiza dacă se impune prelungirea acesteia, putând solicita orice informații necesare în acest sens de la colegiul de conducere al instanței vizate. Prelungirea măsurii restrângerii activității de judecată de către colegiul de conducere al curții de apel se poate dispune pe o nouă perioadă de cel mult 14 zile, la propunerea motivată a colegiului de conducere al instanței respective

În cazul restrângerii activității de judecată și pe durata acesteia, la judecătoria, tribunalul sau, după caz, la secția/secțiile vizată/vizate de măsura restrângerii, activitatea de judecată va continua în anumite cauze de urgență deosebită stabilite de colegiul de conducere al curții de apel prin hotărâre

În cauzele civile, când este posibil, cu acordul părților, instanțele judecătorești pot hotărî ca ședințele de judecată să se desfășoare prin mijloace de telecomunicație audiovizuală care permit verificarea identității părților și garantează securitatea, integritatea, confidențialitatea și calitatea transmisiunii, dispunând măsurile necesare în acest scop.

Citația va cuprinde mențiunea că ședința de judecată se va desfășura prin mijloace de telecomunicație audiovizuală, intervalul orar orientativ al strigării cauzei, precum și modalitatea tehnică de acces și de autentificare. Când este cazul, părțile vor fi înștiințate și telefonic, prin e-mail sau prin alte asemenea mijloace ce asigură transmiterea înștiințării și confirmarea primirii acesteia despre desfășurarea ședinței de judecată prin mijloace de telecomunicație audiovizuală, chiar dacă au termenul în cunoștință.

Dacă este posibil, la solicitarea instanței învestite cu soluționarea cauzei, instanța în a cărei circumscripție este situată localitatea în care se află părțile, reprezentanții părților sau alți participanți la proces asigură, cu acordul acestora, echipamentele audiovideo necesare participării lor la ședințele de judecată prin mijloace electonice  și procedează la identificarea persoanelor menționate, cu respectarea tuturor dispozițiilor legale, printr-un judecător desemnat de președintele instanței. Instanța care asigură echipamentele este o instanță egală în grad cu instanța învestită cu soluționarea cauzei sau chiar mai mică în grad, dacă în acea localitate nu există o instanță de același grad. În acest caz, încheierile de ședință specifice procedurii comisiei rogatorii nu se întocmesc. Cel care asistă sau reprezintă partea, traducătorul sau interpretul pot participa la ședința de judecată desfășurată prin mijloace electoice, chiar fără a fi prezent fizic lângă parte.Pentru judecarea proceselor, instanțele judecătorești, ținând seama de împrejurări, pot fixa termene scurte, inclusiv de la o zi la alta sau chiar în aceeași zi. Lista proceselor întocmită pentru fiecare ședință de judecată va cuprinde, de regulă, și intervalele orare orientative pentru strigarea fiecărei cauze în parte, citația cuprinzând mențiunea corespunzătoare. Când este posibil, judecătorul fixează și intervalul orar orientativ pentru primul termen de judecată.Când este posibil, instanțele judecătorești procedează la comunicarea actelor de procedură prin telefax, poștă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia. Tot astfel, instanța va putea, în tot cursul procesului, să solicite părților datele necesare pentru comunicarea actelor de procedură în aceleași condiții.

Când este posibil, cererile de chemare în judecată, căile de atac, precum și orice alte acte de procedură adresate instanței, pentru care legea prevede condiția formei scrise și care nu se depun direct în ședință, se transmit prin mijloace electronice.

Când este posibil, părțile vor fi înștiințate telefonic, prin e-mail sau prin alte asemenea mijloace ce asigură transmiterea înștiințării și confirmarea primirii acesteia despre pronunțarea hotărârilor judecătorești prin modalitățile prevăzute de lege. Dispozițiile privind comunicarea hotărârilor judecătorești, potrivit legii, rămân aplicabile.

Amânarea judecării cauzelor poate fi dispusă la cerere, în situația în care partea interesată se află în izolare, în carantină sau este spitalizată, potrivit legii, în contextul pandemiei de COVID-19. Când instanța respinge cererea de amânare a judecății în considerarea necesității de a soluționa cauza, va amâna, la cererea părții sau din oficiu, pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise.

În aplicarea dispozițiilor art. 147 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, atunci când este posibil, dosarul cauzei se trimite instanței delegate în format electronic. Împiedicarea funcționării instanței este adusă la cunoștință prin afișare la sediul instanței, precum și prin publicare pe portalul instanțelor de judecată http://portal.just.ro și pe site-ul Ministerului Justiției.

Când este posibil, prin grija instanței, ședințele de judecată publice se transmit în direct, prin mijloace audiovideo care garantează securitatea, integritatea și calitatea transmisiunii, pe portalul instanțelor de judecată. Dispozițiile art. 213 din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile.

În cursul executării silite, când este posibil, executorii judecătorești procedează la comunicarea actelor de procedură în format electronic, potrivit legii.

Activitatea de judecată, de executare silită, precum și activitatea profesiilor din domeniul justiției se desfășoară, în continuare, cu observarea regulilor de disciplină sanitară stabilite de autoritățile cu atribuții în domeniu, urmărindu-se cu prioritate asigurarea prevenției și reducerea riscului de îmbolnăvire. Instanța veghează la desfășurarea în condiții optime a procedurii, cu respectarea principiilor fundamentale și a celorlalte reguli aplicabile procesului civil.În cauzele penale, acordul de comunicare a actelor procedurale prin poștă electronică se prezumă, iar organele judiciare vor solicita, acolo unde este cazul, de urgență, telefonic, indicarea adreselor de poștă electronică pentru comunicarea respectivelor acte. Dacă, din motive obiective, comunicarea prin poștă electronică nu se poate realiza, se vor folosi celelalte mijloace de comunicare prevăzute de Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare.Dacă organul judiciar apreciază că aceasta nu aduce atingere bunei desfășurări a procesului ori drepturilor și intereselor părților, persoanele private de libertate, altele decât cele aflate în arest la domiciliu, sunt audiate prin videoconferință la locul de deținere, fără a fi necesar acordul acestora. Audierea altor persoane decât cele prevăzute mai sus se poate face și prin videoconferință, la locul unde se află, cu acordul acestora. Această posibilitate le va fi adusă la cunoștință cu ocazia primei audieri sau, după caz, printr-o înștiințare comunicată telefonic, prin e-mail sau prin alte asemenea mijloace care asigură transmiterea înștiințării și confirmarea primirii, persoana fiind întrebată dacă își manifestă acordul în acest sens. În vederea audierii prin videoconferință, persoana se citează chiar dacă are termen în cunoștință. Citația va cuprinde și mențiunea că audierea se face prin videoconferință, modalitatea în care se va realiza aceasta, data, precum și ora sau, după caz, intervalul orar în care va avea loc audierea, precum și precizarea faptului că persoana citată este obligată să respecte solemnitatea ședinței de judecată.Videoconferința se realizează printr-un mijloc de telecomunicație audiovizuală care permite verificarea identității părților și garantează securitatea, integritatea, confidențialitatea și calitatea transmisiunii. Înregistrarea audierii este obligatorie.Dispozițiile de mai sus nu se aplică în cazul audierii în cursul urmăririi penale și nici la judecarea cauzelor cu inculpați minori, a celor referitoare la reabilitarea judecătorească și nici atunci când instanța de judecată declară ședința de judecată ca nepublică.Dacă din motive generate de pandemia de COVID-19 un parchet este împiedicat să funcționeze, la sesizarea prim-procurorului acestuia ori a procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau din oficiu, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție poate dispune trimiterea uneia sau mai multor cauze la un parchet egal în grad, dacă măsura se impune în interesul rezolvării acestora.Dacă din motive generate de pandemia de COVID-19 o instanță de judecată este împiedicată să își continue activitatea, la cererea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se desemnează o altă instanță de același grad care să preia soluționarea cauzelor pentru care se solicită acest lucru, dispozițiile art. 76 din Legea nr. 135/2010, cu modificările și completările ulterioare, aplicându-se în mod corespunzător. Atunci când este posibil, dosarul cauzei se trimite în format electronic instanței desemnate.Și da, utilizarea la nivelul autorității judecătorești a semnăturii electronice și a documentelor electronice se face în condițiile legii._______________

(*LEGEA nr. 114 din 28 aprilie 2021 privind unele măsuri în domeniul justiției în contextul pandemiei de COVID-19, Publicată în  MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 29 aprilie 2021)

A fost publicată în Monitorul Oficial (24/02/2021) ORDONANȚA DE URGENȚĂ pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentație și agenții de turism, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19, precum și privind unele măsuri fiscale (nr. 10 / 2021)

Guvernul apreciază că, în ansamblul economiei naționale, turismul acționează ca un element dinamizator al sistemului economic global, el presupunând o cerere specifică de bunuri și servicii, cerere care antrenează o creștere în sfera producției acestora. Pe lângă aportul semnificativ la crearea PIB, turismul are și o contribuție aparte la realizarea valorii adăugate și la creșterea calității vieții. Pandemia de COVID-19 reprezintă un șoc major pentru economia globală, dar și pentru economia națională. În acest context, industria turistică, structurile de cazare, structurile de alimentație, agențiile de turism, este printre cele mai afectate ramuri ale economiei naționale.Acest lucru a fost cauzat de restricțiile impuse de Guvernul României în timpul stării de urgență și în timpul stării de alertă. Astfel, pentru a reduce impactul negativ asupra operatorilor economici din sectorul turistic, sector puternic afectat de pandemia de COVID-19, Guvernul României a aprobat în data de 30 decembrie 2020 Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentație și agenții de turism, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19, precum și privind unele măsuri fiscale.Pe baza actului normativ au fost completate și transmise prin intermediul platformei SANI formularele de prenotificare către Comisia Europeană.Având în vedere observațiile primite de la Comisia Europeană, necesitatea înlăturării anumitor deficiențe identificate care ar duce la dificultăți în implementarea schemei de ajutor de stat, precum și solicitarea Federației Naționale a Ghizilor de Turism din România și informațiile comunicate de către Oficiul Național al Registrului Comerțului, conform cărora în registrul comerțului sunt înmatriculate la data de 30 decembrie 2020 un număr total de 998 de IF, II, PFA care au declarat activitatea 7990 - Alte servicii de rezervare și asistență turistică - CAEN Rev. 2, din care 370 - ca obiect principal de activitate și 628 - ca activitate autorizată conform art. 15 din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităților la înregistrarea în registrul comerțului a persoanelor fizice, asociațiilor familiale și persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum și la autorizarea funcționării persoanelor juridice, cu modificările și completările ulterioare, sunt oportune și necesare o serie de modificări și completări ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 224/2020.Guvernul ține cont de faptul că sprijinirea întreprinderilor reprezintă o prioritate a programului de relansare economică al Guvernului României, în condițiile în care acest sector are o contribuție importantă la creșterea economică națională și la crearea de locuri de muncă, sens în care acestea trebuie să beneficieze din partea statului de politici publice care vizează printre altele îmbunătățirea accesului la finanțare,luând în considerare faptul că este necesară implementarea unei măsuri de sprijin până la expirarea termenului-limită prevăzut în Comunicarea Comisiei Europene - Cadru temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 [C(2020) 1863], cu modificările și completările ulterioare, respectiv data de 31 decembrie 2021,

de faptul că neluarea unor măsuri urgente, cu caracter excepțional, ar putea aduce prejudicii bugetului de stat ca urmare a încetării activității unor operatori economici,întrucât neadoptarea unor măsuri în regim de urgență pentru întreprinderile din acest sector ar conduce la întârzierea relansării economice,având în vedere că notificarea actului normativ adoptat conduce la emiterea mai rapidă a deciziei de autorizare din partea Comisiei Europene, aspect necesar pentru acordarea ajutorului de stat,

întrucât măsura fiscală instituită, respectiv scutirea de la plata impozitului specific unor activități în anul 2021, reglementată la art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 224/2020, este reglementată similar și la art. XXV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările ulterioare, în acord cu normele de tehnică legislativă ce impun evitarea paralelismelor, fiind interzisă instituirea acelorași reglementări în două sau mai multe acte normative, este necesară înlăturarea dispozițiilor privind măsurile fiscale.În considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României a adoptat ordonanța de urgență sus indicată.

A fost publicată o actualizare (2021) a ORDONANȚEI nr. 13 din 24 august 2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

(Notă: CIRCULARA nr. 2 din 15 ianuarie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 15 ianuarie 2021, prevede: „Începând cu data de 18 ianuarie 2021, nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României este de 1,25% pe an”.

Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești. Dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie. Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare. Prin dobândă se înțelege nu numai sumele socotite în bani cu acest titlu, ci și alte prestații, sub orice titlu sau denumire, la care debitorul se obligă drept echivalent al folosinței capitalului.În cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea.Rata dobânzii legale remuneratorii se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, care este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României. Rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale. În raporturile dintre profesioniști și între aceștia și autoritățile contractante, dobânda legală penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 8 puncte procentuale. În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, rata dobânzii legale se stabilește potrivit prevederilor alin. (1), respectiv alin. (2), diminuat cu 20%.

Nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin grija Băncii Naționale a României, ori de câte ori nivelul ratei dobânzii de politică monetară se va modifica.În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, dobânda nu poate depăși dobânda legală cu mai mult de 50% pe an.Orice clauză prin care se încalcă dispozițiile de mai sus este nulă de drept. În acest caz, creditorul este decăzut din dreptul de a pretinde dobânda legală.Valabilitatea nivelului dobânzii convenționale se determină prin raportare la dobânda legală în vigoare la data stipulării.

Un text normativ cu implicații directe în viața societară,adoptă măsuri, în vederea desfășurării reuniunilor organelor statutare.

Astfel, în contextul declarării de către Organizația Mondială a Sănătății a pandemiei cauzate de răspândirea noului tip de coronavirus SARS-CoV-2 și a afecțiunii cauzate de acesta, COVID-19 și având în vedere dispozițiile Decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, precum și ale Decretului nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României,deoarece în termen de maximum 5 luni de la data încheierii exercițiului financiar, societățile au obligația întrunirii adunării generale ordinare pentru a decide asupra unor aspecte esențiale pentru funcționarea lor, precum aprobarea situațiilor financiare anuale și stabilirea bugetului de venituri și cheltuieli, pentru analiza gestiunii consiliului de administrație și, dacă este cazul, alegerea sau revocarea membrilor consiliului de administrație ori de supraveghere ș.a.,a fost adoptă o ordonanță de urgență, care să reglementeze aceste lipsuri normative (OUG 62/2020).

Pe durata stării de urgență, adunările generale ale acționarilor/asociaților societăților reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pot fi convocate fie prin modalitățile prevăzute la art. 117 alin. (3) din Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fie prin orice mijloace de comunicare la distanță, care asigură transmiterea textului, cu condiția ca fiecare acționar/asociat să comunice/să fi comunicat în scris administratorilor/consiliului de administrație/directoratului adresa poștală sau, după caz, cea de poștă electronică, numărul de telefax ori alte coordonate la care poate primi corespondența cu societatea.

Pot fi folosite în acest scop și adresele acționarilor/asociaților înscrise în registrul acționarilor/asociaților.Organul statutar care are competența de a convoca adunarea generală decide modalitatea sau combinația de modalități de convocare - prin scrisoare recomandată, prin curier, prin scrisoare transmisă pe cale electronică, la care este atașată sau logic asociată semnătura electronică extinsă, dacă deține, prin telefax ori prin alte mijloace de comunicare la distanță care asigură transmiterea textului. Convocarea se publică și pe pagina de internet a societății, dacă societatea deține o pagină proprie de internet, precum și, dacă este cazul, pe o pagină de internet adresată anumitor tipuri de societăți și va fi transmisă și prin poșta electronică, dacă sunt cunoscute de către societate adresele acționarilor/asociaților.Informațiile și documentele vizând problemele înscrise pe ordinea de zi, inclusiv, dacă este cazul, situațiile financiare anuale, raportul anual al consiliului de administrație, respectiv raportul directoratului și cel al consiliului de supraveghere, raportul cenzorilor/auditorilor financiari, propunerea cu privire la distribuirea de dividende și situația privind dividendele distribuite parțial în cursul anului financiar se publică pe pagina de internet a societății, dacă aceasta deține o pagină proprie de internet. În cazul în care societatea nu deține o pagină proprie de internet, informațiile și documentele se transmit acționarilor/asociaților prin poșta electronică. Dacă nu este posibilă transmiterea prin poștă electronică, la cerere, copii ale acestor documente vor fi transmise acționarilor/asociaților prin poștă sau curier. Costurile pentru transmiterea documentelor și informațiilor se acoperă de către societate.Dacă este cazul, acolo unde legea prevede, ordinea de zi completată cu punctele și/sau propunerile transmise de acționari/asociați, prin orice mijloace de comunicare la distanță care asigură transmiterea textului, la adresa indicată în convocator, va fi comunicată cu îndeplinirea acelorași cerințe prevăzute pentru convocarea adunării generale.Pe durata stării de urgență, adunările generale ale acționarilor/asociaților pot avea loc, chiar dacă actul constitutiv nu prevede sau interzice, și prin corespondență sau prin mijloace electronice de comunicare directă la distanță. Organul statutar care are competența de a convoca adunarea generală va indica în convocator toate informațiile referitoare la data și ora adunării, formele de participare și modul de desfășurare a adunării generale și de acces al acționarilor/asociaților la aceasta, locul unde se transmit procurile, precum și modalitățile de exercitare a dreptului de vot. Dacă pe ordinea de zi a adunării generale a acționarilor se află aspecte care necesită vot secret conform art. 130 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, organul statutar care are competența de a convoca adunarea generală va asigura ca votul acționarilor să fie exprimat prin mijloace care nu permit deconspirarea acestuia decât acelor persoane însărcinate cu numărarea și validarea voturilor în cadrul adunării.În cazul adunărilor generale ținute exclusiv prin corespondență, potrivit prezentei ordonanțe de urgență, nu se aplică regulile care implică prezența fizică a acționarilor/asociaților, prevăzute la art. 129, art. 131 alin. (1) și (2) și art. 195 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În acest caz, directorii și membrii consiliului de administrație sau, după caz, membrii directoratului și cei ai consiliului de supraveghere sau administratorul ori administratorii nu sunt ținuți de obligația de a participa la adunarea generală a acționarilor/asociaților. Acționarii/Asociații comunică votul prin corespondență în modalitățile indicate în convocator, și anume prin scrisoare recomandată, servicii de poștă sau curier ori prin scrisoare transmisă pe cale electronică, având încorporată, atașată sau logic asociată semnătura electronică extinsă, astfel încât votul să fie primit de societate până la data ținerii ședinței. 

Președintele consiliului de administrație ori administratorul cu puteri de reprezentare sau, după caz, președintele directoratului ori persoana împuternicită de acesta, în cazul în care președintele sau administratorul ori președintele directoratului se află în imposibilitatea de a-și îndeplini funcția, împreună cu, acolo unde este posibil, un angajat al societății desemnat de președintele consiliului de administrație sau de administrator ori de președintele directoratului în calitate de secretar tehnic vor întocmi și vor semna un proces-verbal al adunării în care se va indica anumite date prevăzute de lege. Împuternicirea prevăzută de lege poate fi transmisă de președintele consiliului de administrație ori de administrator sau, după caz, de președintele directoratului prin orice mijloc de comunicare care asigură comunicarea textului.Adunarea generală a acționarilor/asociaților poate fi ținută prin mijloace electronice de comunicare directă la distanță, precum teleconferința sau videoconferința, cu respectarea caracterului secret al votului, dacă este cazul, și a dreptului de exercitare a votului prin corespondență.

Mijloacele electronice de comunicare la distanță trebuie să îndeplinească condițiile tehnice necesare pentru a permite compatibilitatea cu cele mai uzuale tehnologii fixe sau mobile de acces, cu un număr cât mai mare de sisteme de operare și conectarea cu rețele publice fixe sau mobile de comunicații electronice;identificarea participanților și participarea efectivă a acestora la ședință; transmisiunea continuă și în timp real a adunării generale, înregistrarea și arhivarea acesteia; comunicarea bidirecțională în timp real, astfel încât acționarii/asociații să se poată adresa de la distanță adunării generale; exprimarea votului în cursul adunării generale și înregistrarea acestuia;verificarea ulterioară a modului în care s-a votat în adunare.

În cazul în care acționarii/asociații participă la adunarea generală prin reprezentant, procurile în original sunt transmise sau depuse la locul indicat în convocare, prin scrisoare recomandată sau servicii de poștă ori curier, respectiv prin poșta electronică în situația procurilor semnate cu semnătură electronică extinsă, astfel încât să fie primite de societate până la data ținerii ședinței. Președintele consiliului de administrație ori administratorul cu puteri de reprezentare sau, după caz, președintele directoratului sau persoana împuternicită de acesta, în cazul în care președintele sau administratorul ori președintele directoratului se află în imposibilitatea de a-și îndeplini funcția, precum și, după caz, reprezentantul legal, împreună cu, acolo unde este posibil, un secretar ales potrivit actului constitutiv ori, în lipsă, un angajat desemnat de președintele consiliului de administrație ori de administrator sau, după caz, de președintele directoratului în calitate de secretar tehnic întocmesc un proces-verbal al adunării în care se indică îndeplinirea formalităților de convocare, decizia organului statutar competent să convoace adunarea privind organizarea acesteia prin mijloace electronice; cvorumul de prezență; dezbaterile din adunare; hotărârile adoptate și numărul de voturi exprimate pentru fiecare opțiune de vot a fiecărui punct al ordinii de zi care este supus votului și, după caz, modul în care acționarii/asociații au votat asupra fiecărui punct al ordinii de zi;acționarii/asociații care au votat contra unor hotărâri și au solicitat să se menționeze aceasta în procesul-verbal al adunării.Președintele consiliului de administrație sau administratorul cu puteri de reprezentare ori președintele directoratului sau, după caz, persoana împuternicită de acesta, în cazul în care președintele sau administratorul ori președintele directoratului se află în imposibilitatea de a-și îndeplini funcția, vor întocmi și vor semna cu semnătură olografă sau cu semnătură electronică extinsă hotărârea adunării generale a acționarilor/asociaților care va cuprinde toate punctele de pe ordinea de zi aprobate în cadrul adunării generale.Prevederile sunt aplicabile și adunărilor generale ale acționarilor/asociaților convocate anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, dar pentru care ținerea ședinței este stabilită pentru o dată ulterioară instituirii stării de urgență. În situația prevăzută mai sus, organul statutar care are competența de convocare a adunării generale va informa acționarii/asociații,  cu cel puțin 5 zile înainte de data fixată pentru adunare, cu privire la modul de desfășurare a adunării și la modalitățile de exercitare a dreptului de vot. Dacă există motive temeinice care țin de împrejurările excepționale ca urmare a măsurilor luate de autorități împotriva răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, organul statutar care are competența de convocare a adunării generale poate modifica data și/sau ora sau locul ținerii adunării, informându-i pe acționari/asociați cu cel puțin 5 zile înainte de data fixată pentru adunare, potrivit art. 1, despre noua dată și/sau oră sau noul loc de ținere a ședinței, precum și despre modalitatea de desfășurare a adunării și de exercitare a dreptului de  vot. Data de referință rămâne aceeași. Buletinele de vot și procurile transmise rămân valabile, cu excepția cazului în care se transmit buletine și/sau procuri noi. Modificarea datei, orei, locului adunării sau a modalității de desfășurare și exercitare a dreptului de vot nu dă naștere obligației de a relua formalitățile de convocare și nu constituie o cauză de nulitate a hotărârii. Dacă adunarea generală a acționarilor/asociaților convocată anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență nu se poate desfășura în condițiile legale, în acest ultim caz cu respectarea măsurilor impuse de autorități pentru prevenirea infectării cu coronavirusul SARS-CoV-2, organul statutar care are competența de convocare a adunării generale poate revoca convocarea adunării.În cazul adunărilor generale ale acționarilor/asociaților desfășurate după instituirea stării de urgență, dar înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, hotărârile adoptate nu pot fi anulate pentru nerespectarea modalităților de desfășurare și exercitare a dreptului de vot, dacă s-au desfășurat, cu acordul tuturor acționarilor/asociaților, în modalitățile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, iar dreptul de vot a fost exercitat în una dintre modalitățile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență. Exercitarea dreptului de vot se prezumă a constitui acord pentru desfășurarea în acest mod a adunării generale a acționarilor.Pe durata stării de urgență, participarea la reuniunile organelor colective de administrare, supraveghere și/sau ale directoratului societăților reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se poate face și prin intermediul mijloacelor de comunicare directă la distanță, indiferent de obiectul deciziei. Mijloacele de comunicare directă la distanță trebuie să îndeplinească anumite condiții tehnice. Organul statutar care are competența de convocare va alege modalitatea de participare la ședință și de exercitare a dreptului de vot, astfel încât să se asigure colegialitatea deliberării. Acesta are obligația de a-i informa pe ceilalți membri, prin orice mijloc care asigură transmiterea textului, despre modalitatea de participare la reuniune și de exercitare a dreptului de vot. Informarea se poate face direct prin convocare.Legea prelungește și termenul de întrunire a adunării acționarilor, până la data de 31 iulie 2020.Pe perioada prelungirii, consiliul de administrație, respectiv directoratul nu este ținut de obligația de convocare a adunării generale. 

Parlamentul României a adoptat LEGEA nr. 81 din 30 martie 2018 privind reglementarea activității de telemuncă, publicată în  MONITORUL OFICIAL nr. 296 din 2 aprilie 2018.Legea reglementează modalitatea de desfășurare a activității de către salariat în regim de telemuncă și  se aplică în domeniile de activitate în care este posibilă desfășurarea activității în regim de telemuncă. 

Telemunca este o forma de organizare a muncii prin care salariatul, în mod regulat și voluntar, își îndeplinește atribuțiile specifice funcției, ocupației sau meseriei pe care o deține, în alt loc decât locul de muncă organizat de angajator, cel puțin o zi pe lună, folosind tehnologia informației și comunicațiilor, iar telesalariatul este orice salariat care desfășoară activitatea în condițiile prevăzute mai sus

Activitatea de telemuncă se bazează pe acordul de voință al părților și se prevede în mod expres în contractul individual de muncă odată cu încheierea acestuia pentru personalul nou-angajat sau prin act adițional la contractul individual de muncă existent. Refuzul salariatului de a consimți la prestarea activității în regim de telemuncă nu poate constitui motiv de modificare unilaterală a contractului individual de muncă și nu poate constitui motiv de sancționare disciplinară a acestuia.

Telesalariații organizează programul de lucru de comun acord cu angajatorul, în conformitate cu prevederile contractului individual de muncă, regulamentului intern și/sau contractului colectiv de muncă aplicabil, în condițiile legii. La solicitarea angajatorului și cu acordul în scris al telesalariatului cu normă întreagă, acesta poate efectua muncă suplimentară. Angajatorul este în drept să verifice activitatea telesalariatului, în condițiile stabilite prin contractul individual de muncă, regulamentul intern și/sau contractul colectiv de muncă aplicabil, în condițiile legii.

Contractul individual de muncă se încheie și se modifică, după caz, pentru salariații care desfășoară activitatea de telemuncă, în condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată. În cazul activității de telemuncă, contractul individual de muncă conține, în afara elementelor prevăzute la art. 17 alin. (3) din Legea nr. 53/2003,

a) precizarea expresă că salariatul lucrează în regim de telemuncă;

b) perioada și/sau zilele în care telesalariatul își desfășoară activitatea la un loc de muncă organizat de angajator;

c) locul/locurile desfășurării activității de telemuncă, convenite de părți;

d) programul în cadrul căruia angajatorul este în drept să verifice activitatea telesalariatului și modalitatea concretă de realizare a controlului;

e) modalitatea de evidențiere a orelor de muncă prestate de telesalariat;

f) responsabilitățile părților convenite în funcție de locul/locurile desfășurării activității de telemuncă, inclusiv responsabilitățile din domeniul securității și sănătății în muncă;

g) obligația angajatorului de a asigura transportul la și de la locul desfășurării activității de telemuncă al materialelor pe care telesalariatul le utilizează în activitatea sa, după caz;

h) obligația angajatorului de a informa telesalariatul cu privire la dispozițiile din reglementările legale, din contractul colectiv de muncă aplicabil și/sau regulamentul intern, în materia protecției datelor cu caracter personal, precum și obligația telesalariatului de a respecta aceste prevederi;

i) măsurile pe care le ia angajatorul pentru ca telesalariatul să nu fie izolat de restul angajaților și care asigură acestuia posibilitatea de a se întâlni cu colegii în mod regulat;

j) condițiile în care angajatorul suportă cheltuielile aferente activității în regim de telemuncă.

Telesalariatul beneficiază de toate drepturile recunoscute prin lege, prin regulamentele interne și contractele colective de muncă aplicabile salariaților care au locul de muncă la sediul sau domiciliul angajatorului.

Angajatorul are obligații specifice privind securitatea și sănătatea în muncă a telesalariatului. Astfel acesta trebuie să asigure mijloacele aferente tehnologiei informației și comunicațiilor și/sau echipamentele de muncă sigure necesare prestării muncii, părțile putând conveni printr-un acord scris inclusiv să fie utilizate cele proprii ale telesalariatului, cu specificarea condițiilor de utilizare; să instaleze, să verifice și să întrețină echipamentul de muncă necesar, cu excepția cazului în care părțile convin altfel; să asigure condiții pentru ca telesalariatul să primească o instruire suficientă și adecvată în domeniul securității și sănătății în muncă, în special sub formă de informații și instrucțiuni de lucru, specifice locului de desfășurare a activității de telemuncă și utilizării echipamentelor cu ecran de vizualizare: la angajare, la schimbarea locului de desfășurare a activității de telemuncă, la introducerea unui nou echipament de muncă, la introducerea oricărei noi proceduri de lucru.

Telesalariatul trebuie să își desfășoare activitatea, în conformitate cu pregătirea și instruirea sa, precum și cu instrucțiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională nici propria persoană, nici alte persoane care pot fi afectate de acțiunile sau omisiunile sale în timpul procesului de muncă.

Pentru aplicarea și verificarea condițiilor de muncă ale telesalariatului, reprezentanții organizațiilor sindicale la nivel de unitate ori reprezentanții salariaților au acces la locurile de desfășurare a activității de telemuncă, în condițiile stipulate în contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă ori regulamentul intern, după caz. Pentru verificarea aplicării și respectării cerințelor legale din domeniul securității și sănătății în muncă și al relațiilor de muncă, reprezentanții autorităților competente au acces la locurile de desfășurare a activității de telemuncă. În cazul în care locul de desfășurare a activității telesalariatului este la domiciliul acestuia, accesul se acordă doar în urma notificării în avans a telesalariatului și sub rezerva consimțământului acestuia.

Legea stabilește și anumitesancțiuni contravenționale.