avocat dr. Ulici Claudiu-Octavian

avocatura / jurisdicție privata

scroll down

JBC

PORTAL DE JURISPRUDENTA

festival ultra musicUltra Music Festival – Wikipedia

Claudiu-Octavian Ulici

Bine e limpede, de la bun început trebuie lămurit ce e cu titlul ăsta, de ce adică: ”Bmtzi-Bumtzi, Uaka-Uaka, Ooooooo-Eeeeeee” și care ar fi atunci subiectul discuției ? Păi simplu, ”bum” este o interjecție care imită sunetul tobei, al bubuiturilor, ”bum-bum” e repetiția interjecției fără un final anume și ”tzi, tzi-tzi” e aceeași chestiune în ceea ce privește cinelele, discurile de metal, parte din bateria de tobe. ”Uaka” imită discul DJ-ului, forțat să facă o mișcare inversă ce dă peste cap sunetele, ”uaka-oaka” repetiția, iar ”oooooo, eeeee” imită vocalizările grupurilor de ascultători ai lui ”bumtzi-bumtzi, uaka-uaka” care întemeiază un dialog la nivelul intelectual al sunetelor. Dacă totul se repetă fără întrerupere, pe mai multe zile, într-o explozie multicoloră de lumini. asistăm la un festival. Acesta pune la grea încercare trupurile și buzunarele participanților, dar mă rog pentru asta avem medici și părinți, așa că va fi în cele din urmă treaba acestora.

În festival, corpurile sunt transformate în atingere cu resturile dezlănțuite de sunete și lumini, apăsări și levitații. Literele desprinse din cântece, nu se mai așează în articulația vreunei scriituri. Resturile acestea plutesc printre șirurile de semi-analfabeto-docti și sunt asamblate în mixaje electro-tembelizante. Acestora le stă bine oricum, dor să fie schimbat ritmul de îndată, căci repetate, zgârie timpanul. Sunetele sunt împachetate în lumini și nițel ajutate de plante cumpărate de prin zone limitrofe. Cine o sa mai trăiască în cele din urmă ? Nimeni, dar corpurile spectatorilor-zombi, se vor recompune pe noi zgomote, într-o altă înfățișare conformă în detaliu noilor colecții din mall-uri.

În locul dintre multele scene ale zonei, sunetele se contopesc și festivalul își pierde identitatea, dar și-o recâștigă îndată ce o prezența uneia devine mai evidentă, orice o fi ea impresioneze. Nu e nimic deosebit, sau totul e fascinant și oriunde mergi te vei lovi de o nou și vei dobândi o identitate una sonora și luminoasă, interșanjabilă. Mâinile "artistului" se plimba peste panoul de control și acționează direct măruntaiele auditoriului. Abandon total. Sinucidere temporară. Pauză din univers. Corpurile participanților se alătură festivalului, se lasă învăluite de mixajul generos de lumini și sunete, iar rațiunea este temeinic lăsată pe dinafară. Acum ei sunt parte din Leviatan.

Cam atât despre manifestarea amplă a festivalului și nici nu merită mai multă osteneală, deși poate operațiunea meșteșugărească, contabilo-managerială, pate fi chiar un efort în sine.

Totuși, festivalul se vrea o producție artistică, o manifestare care ar dori atingerea unui scop, chiar dacă în momentul expunerii ei, nu se solicită în concret vreo pretenție de la participanți. Producțiile artistice, se vreau și ele opere, adică puținele alese dintre multele producții artistice, cele în care o acțiune conștientă este îndreptată spre un anumit scop; cele care sunt rezultatul unei activități creatoare; cel care reprezintă o lucrare, originală de artă sau de știință. Opera este o creație, care va fi menținută într-o memorie colectivă a unui popor, fiindcă îi este observată utilitatea, iar prin multele opere reținute poporul devine o nație, cu o conștiință de sine, o particularitate greu de imitat pentru un străin. Lumea este compunere, o alăturare a operelor pentru o mare reprezentație, o participare a fiecăruia în față cu tot celălalt.

Acum, asistăm la un invers, la o descompunere a ceea ce a fost, la o deconstrucție, ce va necesita cu certitudine un nou edificiu. Deja s-au produs și bătrână Apocalipsa, ultima sa manifestare morbidă este deja la timpul trecut. Oamenii viețuiesc în intestinele Leviatanului.

Pentru Heidegger opera este deschiderea unei interiorități, ce asigură accesul la ființarea care suntem noi înșine. În operă operează, survenirea adevărului. Disputa originară între deschidere și ascundere, face ca punerea lor în contradicție, să arate că, tot ceea ce nu este ascuns este deschis, iar deschiderea este manifestarea unei prezențe.

Calea de urmat pentru determinarea realității, nu pleacă de la lucru și ajunge la operă, ci invers, duce la lucru plecând de la operă. Cu alte cuvinte în cele din urmă, fiecare își compune partitura propriului, din nenumărate gesturi manifest în cotidian și apoi în această compoziție, așează obiectele simțurilor, le determină prin ea. Obiectele simțurilor sunt comune tuturor, dar aceste obiecte depind prin urmare, ca utilitate mediată, de manifestarea internă.

Artistul se trimite pe sine prin operă și nu pentru că îi iubește pe ceilalți, ci dimpotrivă, deoarece chiar dragostea, în cele din urmă, nu este decât o specie de egoism. Artistul se multiplică în audiență, asigurându-și perenitatea, ca ultimă și cea mai căutată intenție a ființei. Reproducând opera, tu ca fost membru al auditoriului, dai viață artistului, artist care se regăsește în ceea ce ai făcut în gestul pe care l-ai învățat din operă, în locul mic pe care și l-a revendicat și la primit în mintea ta. Asta e identitatea ultimă, răspuns la un orice altceva, ca modalitate în a face sau în a nu face ceva în fața noului, vechi sau imaginat ca vechi pentru artist .

”Opera” contemporană festivalieră, se limitează însă la a fi un elogiul adus loasir-ului, împins către extrema leneviei. Lene care nu înseamnă a te odihni după lucru, ci a te face că te odihnești după ce te-ai făcut că ai muncit. Această ”operă” ascunde lumea, încearcă să convingă că e bine să lași deoparte orice activitate, oricare ar fi ea, acum și chiar după spectacol.

În engleză leisure, conectat pe undeva la loser, provine din vechea franceză leisir, plecat și acolo din latinescul licere (Oxford English Dictionary), care indică ceva în regulă, legal, permis, posibil. În română lincĭurésc și licirésc, comun cu mag. loccsanás (a stropi), este un termen familial ce desemnează a acțiune de spălare cu puțină apă, iar varianta actuală ar fi a limpezi (Scriban A. 1939 Dicționarul Limbii Românești). Linciurí, linciuresc, este o formație onomatopeică ce desemnează acțiunea de a te băga în apă bălăcindu-te, împroșcând apa etc. (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită, Acad.Rom. 2009). Etimologia este necunoscută și dacă nu aruncăm mingea peste fileu, din Ungaria în România și viceversa, sunt șanse să-i stabilim o origine chiar mai veche decât cea latină, dar acestea sunt deja alte discuții.

Festivalul recompune și așează participantul în starea de relaxare, care în mod uzul ar fi benefică după efortul și timpul petrecut în asigurarea subzistenței, orice ar fi însemnând aceasta, de la război, la asigurarea hranei, a sănătății sau de ce nu chiar după un furt. Acum nu se mai depun eforturi, lucrurile sunt primite, necesarul este asigurat de Leviatan, care mai dorește însă să se și asigure că toți vor sta liniștiți înfulecând drogul otrăvii din pântecele sale.

love

REGULARIZAREA CERERILOR

dr. Ulici Claudiu-Octavian

Vreme de un termen general de prescripție, de 3 ani, a trecut de la intrarea în vigoare a actualului COD DE PROCEDURĂ CIVILĂ, botezat și NCPC. Mai bine îl prescurtam simplu ca pe vremurile mai bune, anterioare ”potopului„ legislativ, C. Pr. Civ. sau CPC, iar codul abrogat C. Pr. Civ. - abrogat sau CPC 1865, căci în alt fel chiar abrevierea pare a conține întrânsa o negație, da mă rog asta pare a fi fost și opinia oficială.

Instituțiile juridice sunt în mare parte asemănătoare în cele două coduri, dar au fost introduse și unele noi, cum ar fi sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sau contestația privind tergiversarea procesului, care mă rog, prin chiar ea îl poate tergiversa. Termenele sunt nițel schimbate și mai ales iese în evidență ”regularizarea cererilor” ARTICOL 200 CPC. Aici, justițiabilul este obligat a se ține strâns de mână cu avocatul său, de parcă ar fi doi necunoscuți așezați alăturat într-un montagne-rousse, ambii se uită apoi unul spre celălalt, rușinați că se găsesc aici și apoi spre pământul care parcă cade pe ei cu viteză. Ei speră ca rugăciunile înălțate cu atâta asiduitate către Autoritate, să-și primească ecoul binemeritat.

Sub forma unui banc, desigur, se zicea că Prof. Ciobanu participant la elaborarea proiectului legislativ al NCPC, ar fi spus într-un mediu mai familial că de cât s-a plătit atâta s-a făcut, adică pe undeva ar fi fost puțin remunerat și atunci munca sa a fost pe măsură.

Pentru corecta aplicare a 200 CPC, atunci când cererea nu îndeplineşte cerinţele prevăzute la ARTICOL 194-197 CPC, bifezi lipsurile cererii conform punctelor de acolo și poți solicita completarea cererii cu acestea, în termen de cel mult 10 zile, sub sancțiunea anulării.

Acum, ARTICOL 194 CPC, stabilește cuprinsul cererii de chemare în judecată, cu o mulțime de date ce ar părea lipsite de orice valoare juridică, sau greu de obținut, cum ar fi codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar ale reclamantului, precum şi ale pârâtului, dacă părţile posedă ori li s-au atribuit aceste elemente de identificare. Cu toate acestea ele se indică în măsura în care acestea sunt cunoscute de reclamant, prin urmare ar fi necesară o simplă mențiune a necunoașterii acestor date, dar în practică, speriat de impresia ce ar putea fi creată asupra cererii sale reclamantul sau avocatul său, fac diverse artificii pentru a le afla. Pe urmă, 195 CPC stabilește limpede numărul de exemplare, 196

nulitatea cererii, 197 timbrarea și toate acestea nu ridică nici un fel de probleme.

Cu toate acestea stabilirea a chiar cadrului procesual, poate fi extrem de dificilă în numeroase cazuri și ea implică preexistența unor certificate de moștenitor, chestiune care ar trebui să fie permisă prin suspendarea procesului până la obținerea acestora, sau posibilitatea de modificare a cererilor ulterior primului termen de judecată la care părțile legal citate pot pune concluzii. Pentru persoanele decedate, rămase înscrise în cărțile funciară, este dificil de identificat de către persoana reclamantului ultimul domiciliu sau data calendaristică a decesului ori numele și domiciliile potențialilor moștenitori, demersurile către evidența persoanelor sau camera notarilor publici fiind așezate într-un cerc vicios.

Apoi, în schimbul taxei de timbru, definită de lege ca plată a serviciului public de justiție, grefierul de ședință sau grefierul desemnat de instanță, trebuie să aibă posibilitatea de a face identificările necesare în registrele oficiale. În alt fel justițiabilul va fi obligat la plăti un ”spectacol de justiție” pe care nici măcar nu și-l dorește și conform ORDONANŢEI DE URGENŢĂ privind taxele judiciare de timbru (nr. 80 din 2013), nu sunt bani puțini.

Justițiabilul se găsește astfel prosternat în fața autorității și se poate târî în genunchi de la Ana la Caiafa și înapoi numărând până la infinit de două ori. E mai simplu să anulezi cererea dacă toate documentele de care crezi că e nevoie nu au ajuns pe masa ta. Dar ceea ce crezi trebui să rezulte în urma unei dezbateri în care care vei audia detașat susținerile părților și vei putea dispune anumite măsuri sau chiar citarea prin publicitate.

Mai spun cu jumătate de gură să nu îmi sară lumea juridică în cap și aoleu sunt destui care ar face-o: ”Precedentul judiciar este obligatoriu, adică se poate lua o soluția contrară lui dacă se observă o mai bună aplicare a legii în cazul pendinte”. Dacă ar fi așa, atunci demersul făcut de un coleg avocat îmi va profita oarecum și mie, iar totul va fi mai simplu căci, măcar nu va trebui să o iau mereu și mereu de la capăt cu mecanismul legislativ.

Exemplu concret, prin 2008 introduc o acțiune de partaj între clientul meu, persoană juridică și un număr considerabil de pârâți înscriși în cartea funciară. Procedura a fost viciată de fiecare dată, cererile anulate și taxele de timbru au crescut considerabil. Parte din pârâți au plecat din țară și nimeni nu mai știa nimic de ei, parte au decedat și nu se cunosc moștenitorii. După 4 proceduri deschise din care două cu taxa plătită la valoare (5%) și evident restituită numai pe jumătate în urma anulării cererii, încerc una nouă, că doar nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Adresez din nou cereri către Primăria Municipiului, Evidența Persoanelor și Camera Notarilor, de unde iar primesc răspunsul că au nevoie de date suplimentare, atac din nou anularea cererii la instanța superioară. Nimic nou dar totul degaja perseverență.

În cele din urmă pun concluzii de repunere pe rol a celei de a 5-a proceduri în 2017. Cu roba încheiată până la ultimul nasture, cad la pământ în genunchi și ascuns în spatele unei singure bârne din cele două care susține bara de la care pledez cazul clientului, îmi scot ochii din orbite și încerc să îmi opresc lacrima care stă să iasă din colțul ochiului înroșit, ascultând verdictul. Au fost 5 cuvinte, incluzând conjuncțiile ce le leagă în expresie: ”Cererea se repune pe rol !„. Atunci, pe moment, nici măcar nu am știut dacă pot răsufla ușurat sau dacă mai are rost să o fac, fug să dau vestea clientului și în urma mea, din pricina vitezei, rămâne numai un flash pe holurile tribunalului. Ce am avut, ce am pierdut și ce am câștigat ?

Nu acuz pe nimeni de nimic și mai ales persoanele implicate în procedură, care de altfel le consider bine pregătite profesional și de bună-credință. Observ numai acum la final că, dacă ceva se întâmplă în mod regulat și chestiunea nu ține numai de rațiune, ci să zicem de o plăcere carnală sau, de ce nu, chiar de una intelectuală absconsă, atunci acel ceva, într-un limbaj popular îndeobște acceptat prin Ardeal, se numește pe bună dreptate ”regularizare”.    

Abstract: Dacă plata/încasarea peste plafonul-limită stabilit de Lege (nr. 70/2015), este un act nul/anulabil sau este numai unul sancționabil contravențional. În cazul în care plata/încasarea peste plafonul-limită este lovită de nulitate, aceasta conduce automat la nulitatea contractului în care este prevăzută și ce presupune în acest caz, repunerea părților în situația anterioară.

Referințe: LEGEA pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată (nr. 70 din 2015); Publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 242 din 9 aprilie 2015, sursa: Ministerul Justiției, 09.06.2016. 

 

Legea pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar (nr. 70 din 2015) stabilește că operaţiunile de încasări şi plăţi se vor realiza numai prin instrumente de plată, fără numerar, cu excepția celor efectuate de instituțiilor financiare și autorităților publice. Interdicțiile legale amintite se aplică şi operaţiunilor de încasări şi plăţi în valută efectuate pe teritoriul României, precum și în cazul plăților/încasărior fragmentate prin fracţionarea sumei în mai multe tranşe, pentru a evita plafonul de încasare în numerar stabilit prin lege.

Informativ, Legea stabilește și excepţiile de la regula generală de obligativitate a plăților prin instrumente de plată, adică stabilește limitele sumelor ce pot fi plătite/încasate în numerar, astfel:
– încasări, în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei de la o persoană;
– încasări efectuate de către magazinele de tipul cash and carry, în limita unui plafon zilnic de 10.000 lei de la o persoană;
– plăţi, în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei/persoană, dar nu mai mult de un plafon total de 10.000 lei/zi;
– plăţi către magazinele de tipul cash and carry, în limita unui plafon zilnic total de 10.000 lei;
– plăţi din avansuri spre decontare, în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei, stabilit pentru fiecare persoană care a primit avansuri spre decontare.

Operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar între persoanele fizice, efectuate ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra unor bunuri sau drepturi, a prestării de servicii, precum şi cele reprezentând acordarea/restituirea de împrumuturi, se pot efectua în limita unui plafon zilnic de 50.000 lei/tranzacţie. Pentru anumite operațiuni, sunt stabilite și excepții de la aceste plafoane-limită, dar acestea sunt prevăzute exact în textul normativ și nu interesează subiectul abordat.

Acum pentru abordarea noastră ne punem limitativ problema, dacă plata/încasarea peste plafonul-limită stabilit de LEGE (nr. 70/2015), este un act nul/anulabil, sau este numai unul sancționabil contravențional și în cazul în care este lovit de nulitate, aceasta conduce automat la nulitatea contractului în ansamblul său, iar în acest caz, ce presupune readucerea părților la situația anterioară.

Obligaţia se stinge prin plată, ce constă în remiterea unei sume de bani, sau executarea oricărei alte prestaţii, care constituie obiectul însuşi al obligaţiei (art. 1469 Cod civil). Plata este corelativă cu o încasare, în alt fel ea s-ar asemăna cu simpla pierdere a unui bun. Operațiunea de plată/încasare este un act juridic ca atare, obiectul unei obligații stabilite într-un contract, ce cuprinde și alte acte cu semnificație juridică.

Contractul lovit de nulitate absolută sau anulat este considerat a nu fi fost niciodată încheiat. Orice contract încheiat cu încălcarea condiţiilor cerute de lege pentru încheierea sa valabilă este supus nulităţii, dacă prin lege nu se prevede o altă sancţiune și, în principiu, contractul lovit de nulitate absolută nu este susceptibil de confirmare. În cazul în care contractul este desfiinţat, fiecare parte trebuie să restituie celeilalte, în natură sau prin echivalent, prestaţiile primite (Cod Civil). Desfiinţarea contractului atrage, în condiţiile legii, şi desfiinţarea actelor subsecvente încheiate în baza lui, dar invers, în cazul nostru, al intervenției unei nulități a operațiunilor de plată/încasare, acte subsecvente, ele nu sunt prevăzute de lege că atrag nulitatea contractului din care derivă.

Contractul este lovit de nulitate absolută în cazurile anume prevăzute de lege, precum şi atunci când rezultă neîndoielnic din lege că interesul ocrotit este unul general (Cod civil), ori în cazul plăților/încasărilor peste valoarea-limită Legea nu prevede nulitatea contractului ca atare. Obligația plății este o clauză a contractului, adică un act juridic parte a acestuia și dacă este executată contrar legii atrage nulitatea contractului în întregul său numai dacă sunt, prin natura ei este o clauză esenţială sau dacă, în lipsa acesteia, contractul nu s-ar fi încheiat. Plata evident reprezintă, cel mai adesea, elementul esențial al contractului și prin urmare lipsa ei va conduce la nulitate contractului în ansamblul său.

Cu toate acestea, dacă plata/încasarea ar fi considerată un nulă absolut, beneficiarul ar trebui automat să o restituie, urmând a primi apoi una valabilă prin instrumente financiare adecvate. Dar dacă totuși, beneficiarul plății a încasat și nu restituie ceea ce a primit, el nu mai poate cere o nouă plată adecvată, folosind instrumente financiare altele decât cele monetare, fondat pe dispozițiile îmbogățirii fără justă cauză. Contractul ca atare va rămâne unul valabil, chiar dacă plata în baza lui, este făcută în numerar cu depășirea valorii-limită.

Nerespectarea prevederilor privind plafoanele de încasări/plăți în numerar, se sancţionează cu amendă de 10% din suma încasată/plătită, care depăşeşte plafonul stabilit pentru fiecare tip de operaţiune. Prin urmare, nerespectarea prevederilor privind plafoanele de încasări/plăți în numerar nu se sancționează cu nici cu nulitatea actului juridic al plății și evident, nici cu nulitatea contractului. Desigur odată constatată, operațiunea  va fi sancționată de organele abilitate.

În cazul în care prin săvârşirea contravenţiei, respectiv prin plata făcută peste plafonul-limită, s-ar fi cauzat o pagubă, persoana împuternicită să aplice sancţiunea poate stabili şi despăgubirea, cu acordul expres al persoanei vătămate, făcând menţiunea corespunzătoare în procesul-verbal (Ordonanța privind regimul juridic al contravenţiilor).

Este adevărat că o sancțiune contravențională poate consta în confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții, dar unitatea monetară utilizată pentru plată, nici într-un caz nu a fost una destinată ca atare, folosită sau rezultată din contravenție și prin urmare nu se va confisca.

*Avertisment: Prezentul text tratează o chestiune generală de interpretare a textului normativ, aparține autorului său și utilizatorul acceptă că acesta nu reprezintă o consultație juridică într-un caz determinat, iar autorul este exonerat de orice răspundere.

chilot2

Mai ieri, am primit o hotărâre definitivă, într-o cerere formulată de mine pentru un client, avocat și el. Hotărârea aceasta m-a făcut să observ ”mecanismul juridic ingenios,” care a făcut-o posibilă și acum ard de nerăbdare să îl împărtășesc pe scurt și cu voi, în speranța unei învățături de minte.

Noi preluăm oarecum de la alții, diverse modalități de a face lucrurile, numai că acest ”to do” pe plaiuri Dâmbovițele a devenit ”do do”. Bunicul meu, cu un teribil accent ardelenesc, vocaliza ”pilot” ca și ”chilot”, așa cum se pronunță și în Moldova de altfel, creând astfel o haioasă confuzie. Chestiunea originală a fost evidențiată pe vremuri într-un banc, ce circula necenzurat prin mai toată țara.

Originea procedurii-pilot, a constat în încercarea de a fi eliminate asa-zisele „cereri repetitive” pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, cereri care își au originea și într-o disfuncționalitate cronică a sistemului judiciar la nivel intern. Procedura hotărârii-pilot a fost concepută ca o metodă prin care să se permită identificarea problemelor ce au generat cererile repetitive și prin care să se impună statelor soluționarea problemelor în litigiu. Astfel, dacă numeroase cereri întemeiate pe aceeași problemă sunt introduse în fața Curții, aceasta poate decide să soluționeze una sau mai multe dintre ele cu prioritate în procedura hotărârii-pilot. În cadrul acestei proceduri, Curtea nu are doar funcția de a se pronunța dacă a existat sau nu o încălcare a Convenției într-o cerere sau alta, ci și de a identifica problema sistemică și de a oferi guvernului vizat indicații clare privind măsurile de reparație pe care acesta trebuie să le ia pentru remedierea problemei.

Statului vizat îi revine rolul de a alege, sub supravegherea Comitetului Miniștrilor din cadrul Consiliului Europei, modalitatea în care își va îndeplini obligațiile în conformitate cu articolul 46 (efectul obligatoriu și executarea hotărârilor). Una dintre caracteristicile esențiale ale procedurii hotărârii-pilot constă în faptul că permite Curții suspendarea – sau „înghețarea” – pe o anumită perioadă a cererilor care fac obiectul procedurii, cu condiția ca guvernul în cerere să ia rapid măsurile interne necesare pentru a se conforma hotărârii. Cu toate acestea, Curtea poate relua examinarea cererilor suspendate de fiecare dată când interesul administrării justiției o impun.

Revenind pe meleagurile natale, la noi hotărârea pilot CEDO, a devenit ”hotărârea chilot”. Această hotărâre nu urmărește descongestionarea sistemului judiciar de prea multe cereri, ci dimpotrivă face ca orice efort depus pentru redactarea și susținerea acestora să fie în van, fapt ce va conduce justițiabilul nemulțumit spre formularea de noi și noi cereri, doar doar i s-o da și lui dreptate. ”Hotărârea-chilot” se vrea singulară între toate celelalte, se vrea un fel de ”Faceți ca ei !” pe tabloul UTC-iștilor fruntași, se vrea cea care a descoperit gaura la macaroană ș.a.m.d.

Dacă ar fi să asemănăm cu ceva aceste ”hotărâri chilot”, cea mai bună asemănarea am găsi-o la un stol de vrăbiuțe. Acestea fiind mici, plutesc mult timp în aer, dar paradoxal parcurg distanțe extrem de mici, dând senzația că parcă ar sta pe loc. Ele se agită de sus în jos, de la stânga la dreapta și stolul parcă este lipsit de orice coerență. Fiecare mică vrăbiuță este propriul ”chilot” și ieșind din grup se repede spre ceea ce crede că este un mic viermișor, dar vai era numai un mic capăt se sârmă roșie de ieșea din pământ. Chilotul nostru, este așadar fiecare păsărică ce zboară razna, după ceea ce crede ea că ar fi hrană și părăsind grupul, dă de fapt peste o nenorocire. În concret, pentru cazul clientului, coleg și avocat cu o oarecare experiență, s-a pus problema aplicării Articolului 2324 (4) COD CIVIL, care prevede că bunurile ce fac obiectul unei diviziuni a patrimoniului afectate exerciţiului unei profesii autorizate de lege pot fi urmărite numai de creditorii ale căror creanţe s-au născut în legătură cu profesia respectivă, iar acești creditori nu vor putea urmări celelalte bunuri ale debitorului. Atât și fără nici o altă condiție. În speță, colegul a înregistrat la Barou un act din care reieșea care sunt bunurile destinate exercițiului profesiei, iar în procedură s-a solicitat să se constate inopozabilitatea acestui act față de reclamantul creditor. Cu alte cuvinte legea e lege, dar nu se aplică în toate cazurile și mai ales în cele în care reclamantul nu îi este favorabilă, dar pentru a constata această inaplicabilitatea a legii mai este necesar ceva, este necesară ”vrăbiuța” sau cu alte cuvinte ”hotărârea-chilot”.

Cum motivările elucubrante nu se pun, sau, după limbajului juridic port-modern din ”NCC” se consideră nescrise, nu voi insista pe considerentele, ci mă voi mărgini să spun că decizia tribunalul menține definitiv soluția judecătoriei și actul de separație a patrimoniului nu are efecte. S-a stabilit că legea nu se aplică unui anume caz concret, deși legea chiar viza acel caz concret . Legii i-a fost adăugat aici un ”altceva”, o gândire magistrală. ”Hotărârea-chilot” este posibilă, deoarece nu există nici o coordonare între hotărâri care stabilesc asupra unor acelorași probleme juridice. Logica-juridică nu are instrumentele de lucru cele mai adecvate, iar pe deasupra, lipsește și un simplu exercițiu al lecturii specific claselor primare. În curțile aflate la înălțime, aerul este rarefiat, ceea ce poate face gândirea deficitară și viermișorii mai greu de observat de către vrăbiuțe. Nu există o hotărâre a unei instanțe superioare care să la ghideze pe celelalte, căci numai aceasta ar face stolul să pară coerent, să fie un ceva definibil.

semnatura e 

 

P.S. nu am vrut se amintesc aici nimic, dar absolut nimic, de precedentul judiciar obligatoriu.

CHARLIE HEBDO

”pesursă” că e fain și nu trebuie mai multe  “Charlie Hebdo” https://charliehebdo.fr/en/trials/

Abia acum am înțeles de ce, ”Themis” (zeița justiției), este legată la ochi. Nu trebuie să vadă nimic din ceea ce se întâmplă, căci în alt fel pe fața-i statuară va apărea subit o grimasă, ce cu siguranță i-ar dăuna grav apariției publice. Look-ul ingenuu, prin urmare, va dispărea complet și nu va mai fi poftită de zei. Grav este că zeița aceasta, are și o existență mundană, ea stabilind ce este și cum funcționează justiția, celălalt nume al ei îndeobște cunoscut fiind ”logica-juridică”. Această logică-juridică o găsesc, că depășește în calități orice fel de altă logică, căci produsul ei stabilește o obligație individuală de conformare la lege. Ea obligă așadar, la ceea ce tocmai a rezultat în urma uzitării sale, în procesul de atribuire normativă, adică stabilește în concret forma și măsura în care norma, se aplică cetățeanului. Logica-juridică este exprimată în considerentul hotărârii judecătorești, ce generează dispozitivul obligatoriu. Pe urmă, forța publică este angrenată pentru punerea în aplicare a acestui dispozitiv. Prin hotărârea judecătorească statul devine manifest in concreto și ajunge cel mai aproape de cetățeanul său, stabilindu-i sarcina comportamentală. Apoi, chiar dacă acest timp special de logică este cunoscut și practicat într-o formă, ce este dincolo de orice îndoială, stabilitatea raporturilor juridice vor fi asigurate numai de constanța manifestării autorității, posibilă numai prin obligativitatea precedentului. Trebuie să avem grijă de această logică-juridică, să o privim cu ochi galeși, să o fardăm și îmbrăca frumos, să o aducem la o aparență acceptabilă. În altfel fel, ea așezată în mâini nepricepute, va avea o înfățișare hidoasă și scăpată de sub control, se poate întoarce chiar împotriva utilizatorului, împotriva tuturor și mă rog asta chiar s-a întâmplat, pentru cine are ochii, cât de cât, deschiși.

Bureaucratic Themis

Foto: Sculptura Birocratica Themis de 3,5 metri, a fost realizată în anul 2002 de talentatul artist danez Jens Galschiot, pentru a arăta adevărata față a dreptății.

Reproduc mai jos câteva ”minunății” generate de ivirea zeiței, ce s-au petrecut chiar în fața mea și de aceea, mă văd obligat să depun mărturie în fața dumneavoastră. În mod intenționat, am uitat cu adevărat numerele utilizate și numele slujitorilor lui Themis, sau datele exacte ale aparițiilor.    

 

Cereți voi ce vreți, dar eu vă dau ce am și cât pot ! (Deja Vu)

Mai simplu de atât nu se putea. Un justițiabil oarecare  a înaintat o cerere în nume propriu, prin care a solicitat eliberarea unor copii de pe actele existente într-un dosar al unei Instanțe Judecătorești. A indicat cât se poate de corect numărul de dosar, actele necesare și Instanța. A să nu vă apuce damblaua, actele și dosarul chiar există. Cerea, dând totuși nițel de bănuit ?!, a fost repartizată din mână în mână și a ajuns în final la o oficialitate, care a întors-o pe toate părțile, deși erau scrise numai 3 rânduri. Rândurile includeau: pe primul instanța cu numărul de dosar, pe al doilea cererea ca atare (de eliberare copii legalizate a unor documente din arhivă) și pe ultimul, data și semnătura. Intervine însă, gândirea magistrală, interpretează cererea ca una de investire cu formulă executorie și, ce să vezi, a unei hotărâri arbitrale și de aici începe ”aria” pe o muzică prestabilită temeinic. Căci nu știu ce complet, în nu știu ce compunere, din ordinul nu știu cui și la cererea nimănui a stabilit că ceea ce fac eu (arbitru Ulici) nu e bun, eu bat câmpii, pronunț hotărâri arbitrale fără o convenție, sau aceasta e așa de mică, ori ascunsă, că nu poate fi zărită prin dosar, deși e bine și suficient amintită. Pe scurt și la obiect, chiar și CNP-ul meu e o ”făcătură”, ce dracu îmi mai trebuie. Concluzia apoteotică: cererea se respinge, dar din mărinimia instanței justițiabilului i se acordă un termen de apel de 5 zile. Să apeleze ce, însăși măreața Instanță, portarul, grefierul, arhivarul, semaforul de viz-a-vis, căldura de afară ...? Revenind în concret la dosarul indicat de justițiabil, în el după ”lupte seculare” a fost investită cu formulă executorie ( la acea vreme trebuia) o hotârâre pronunțată de mine, în arbitraj, pentru partajul unor bunuri imobile, operațiune pentru care verificarea buletinelor știm noi unde, te-ar fi costat valoarea autoturismului. Hotârârea a fost completată cu un act de stabilire al unui drept de superficie, întocmit de către un notar, iar intabularea solicitată de același notar. Cum cererea notarul a fost găsită neclară de bravii lucrători de la OCEPEI BECEPEI, ea a fost respinsă, ridicată de notar și neatacată. Când aflu eu în final, rog justițiabilul nostru să mai formuleze o cerere către același OCEPEI BECEPEI, dar în anexa cererii nu mai depun originalul hotărârii pronunțate de mine, căci acesta a fost depus acolo de notar de prima dată, ci o copie conformă eliberată de mine. Evindent originalul se află încă la organizația sus amintită, sau mă rog, poate nu e bine aici să o apelez cu ”organizația”, că lipsesc de acolo unele lucruri ordonate, din punct de vedere rațional, desigur. Dar să revin, ”organizația” amintită respinge cererea, cum că are nevoie de o copie legalizată a hotărârii existente în dosarul de arbitraj depus la arhiva Instanței, deși cea mai legalizată copie posibilă o puteam elibera numai eu, care am emis actul. În rest cunoașteți ceea ce s-a întâmplat: ”Mai simplu de atât nu se putea. Un justițiabil oarecare  a înaintat o cerere în nume propriu, prin care a solicitat eliberarea unor copii de pe actele existente într-un dosar....

 

P.S. Păi de aia se numește ”instanță” că în jurul ei se învârt toate, ea este unicul punct de reper și ea stabilește ce vrea fiecare și îi dă după ce are și cum poate. 

 

Sunt ANAF. Nu ocupați pământul cu bărcile !

abandonet boat

(imagine aparține domnului Philip Halling este preluată de pe wikipedia

și nu reprezintă o sugestine de prezentare a textului, ci este luată aleator)

Pe numele clientului meu, asociație non-profit înființată prin 1960, este emisă o de decizie de impunere ce cuprindea două impozite distincte. Primul un impozit pe bărci, mijloace de transport pe apă și al doilea, un impozit inexistent, denumit ”taxă teren”. Logica era următoarea: primarul dorea un teren, pe care era construită din anul 1960 o cabană pentru vânători și pescari, ce este funcțională și în prezent, așa că a emis un titlu de proprietate pentru acesta, că doar era șeful comisiei de aplicare a Legii 18/1991. Apoi primăria a cumpărat cu bani publici, acel teren. A dorit aceasta deoarece, probabil, cabana făcea concurență firmei fiului său. Titlul a fost emis pe numele fostului paznic angajat al cabanei, că doar omul dacă a lucrat acolo atâția ani, avea dreptul la bunurile ce le-a păzit cu atâta strășnicie. Acum, deoarece cabana era pe terenul primăriei și proprietarul ei nu plătea nimic, s-a inventat un nou impozit că nu erau destule și acest impozit a fost numit ”taxă teren”. Dar mai mult decât atât, proprietarul cabanei trebuie înglodat în datorii, așa că, deoarece are multe bărci ce sunt folosite la pescuit și stau degeaba pe lacul de lângă cabană, a fost stabilit un impozit de 4 ori mai mare decât limita maximă stabilită de codul fiscal.

Urmăresc pentru client, anularea deciziei de impunere. Urmez procedura și formulez o plângere prealabilă împotriva actului administrativ fiscal, de competența organului superior celui emitent.  Evident cererea este respinsă chiar de organul emitent și beneficiar direct al impozitului. Întortochiate sunt căile lui Themis, dar aici începe adevărata apariție a zeiței, odată cu înaintarea acțiuni în contencios administrativ-fiscal, pe care mă străduiesc să o motivez bine, deși de departe părea admisibilă.

Acțiunea este respinsă de Tribunal, fără a fi indicat nici un temei de drept. Motivarea elucubrantă a constat în aceea că, clinetul meu ocupă cu bărcile sale terenul primăriei ?!  Nici un moment nu a fost pusă în discuție în cursul procesului, situarea în spațiu a bărcilor. Recursul, sigur că a fost respins și mărturisesc că nici măcar acum, după 3 ani, nu am fost curios de motivarea Curți de Apel. 

Proces personal, pentru mama, ceea ce poate explica, tot soiul de  derapaje sistemice dirimante.

Mama

Da vreau sincer să o ajut și fiindcă a cumpărat o construcție, casă de locuit, care fusese naționalizată de la o fostă societate comercială, solicit în instanță atribuirea și a terenului aferent cu destinația de curte. Mi-am bazat cererea pe o decizie irevocabilă a Curții de Apel Timișoara bine motivată. Nu interesează aici speța, așa că nu vă grăbiți să concluzionați pe marginea ei, fac totuși afirmația că practica judiciară respectivă, nu este uzitată la nivelul Judecătoriei și Tribunalului Cluj.

Prima instanță respinge cererea ca inadmisibilă, fără nici o referire la mecanismul legal pe care l-am indicat și care fusese rezolvat de Curtea de Apel Timișoara, așadar înaintez recurs. Motivez cum mă pricep mai bine și iar bazat pe acea decizie, care în fond forma și convingerea mea, dar nu am dorit să afirm în principal acest lucru, ci am preferat să indic precedentul.

Sosește termenul de recurs unde sunt întâmpinat de 3 judecători cu o alură irefragabilă. Susțin cererea, ce implica numai câteva aspecte, cu referire la lege și doctrină. Sunt întrebat laconic un singur lucru: dacă am plătit taxa de timbru la fondul cauzei. Sunt consternat, fiindcă în prima fază procesuală nu a fost pusă problema taxei și am explicat totuși, de la început într-un întreg paragraf chiar fără să fie ridicată de magistrat problema, că nu este datorată vreo taxă de timbru. Dar acum în recurs, răspund la întrebarea președintelui de complet și motivez că nu am vreo taxă de plătit, deoarece chiar legea scutește această cerere de taxe.

Nimic nu are importanță în fața domniei legii și fără a avea posibilitatea vreunei căi de atac, mama trebuie să plătească taxa de timbru la valoarea imobilului, că doar revendicase curtea. Desigur 99 % cererea era în revendicare și nu în pentru măsuri reparatorii după regimul comunist, pe care îl moștenim într-un mod cât mai democrat cu putință.

Pensia mamei este poprită de ANAF și ridicată metodic în fiecare lună până datoria este stinsă. În fiecare cupon de pensie apare cu exactitate suma reținută și virată pentru bunăstarea patriei. Mama împreună cu tatăl meu calculează în fiecare din cele 12 luni sumele reținute și răsuflă ușurați când ajung la capăt. Impozitul numit ”taxă de timbru” stabilit așa cum a fost stabilit și datorat așa cum a fost datorat, este plătit. Încă și în plus 50 lei, că doar agenții statului or avea și mici comisioane sau dobânzi sau ce or mai fi ele, că nu mai stau să verific.

Trece vreme de un an de la sfârșitul poveștii.

Și iar încep reținerile, exact ca în prima lună și nu numai scriptic pe cuponul de pensie și evident că și în buzunar ajung mai puțini bani.

Apostrofat de părinți rămân fără grai și dezarticulat spun că voi înainta o contestație la executare. Anulez actul de executare pentru suma ce depășește creanța și comand artificii de noapte pentru cerul Clujului. Părinții îmi poruncesc să nu mai fac nici o contestație, căci iar vor ajunge să plătească 10 pensii pentru nimic. Și da, când spun nimic, e chiar un vid aici, nimic de taxat sau plătit la buget. Mă supun pe față dar înaintez totuși contestația bazându-mă pe contractul vechi de asistență și pe faptul că decizia lor de moment poate să nu fie cea bună. Așadar înaintez în termenul de 15 zile, contestație la executare. Independent părinții merg în audiență la organele de execuție fiscală și cer o audiență în care probabil au explicat povestea că, eu am greșit și ei trebuie să plătească, sau mai știu eu ce. Curios dar, deși nu recunosc pe față, organele dragele de ele, emit o decizie de încetare a executării la 2 luni după ce am înaintat eu contestația

Contestația la executare are un început în trombă, sub conducerea unei tinere magistrate bune cunoscătoare a normelor și practicii judiciare. Denumirile folosite aici, e clar că țin oarecum de filologie, fără referiri la elemente concrete ce desemnează reguli în a face ceva. Judecătoarea stabilește o taxă mai mare decât cea legală, dar mă rog voința ei contează așa că o plătesc eu că doar e de numai câteva sute de lei.

În întâmpinare ANAF-ul se apără cum că cererea este inadmisibilă și indibicuidibilă și tot felul, dar în principal textul aparține probabil unui alt proces. Oricum, vine primul termen, explic situația și chestiunea rămâne în pronunțare. Și pronunțare se amână de câteva ori, că doar implică și articole de lege ce țin de problemele fiscale naționale, direct conectate cu cele internaționale etc.

Am primi ieri soluția. Cererea este respinsă. Aștept comunicarea și voi înainta negreșit recurs, dar totuși mă gândesc dacă aritmetica are vreo conexiune cu juridicul, sau CSM-ul cu legea, ori Curtea CEDO cu toate celelalte.

UPDATE ! Solutia a fost pronunțată în luna februarie și la sfârșit de iunie, am primit soluția. Motivarea se regăsește condensată în alineatul 4 al hotărârii pe 6 rânduri și conține multe cifre .... dosare cereri... sume de bani ... ! Desigur soluționarea cererii în mod justificat a necesitat 4 luni de muncă juridică laborioasă. Concluzia magistrală, este următoarea: extrasul de cont bancar, ce conține o singură operațiune, chiar dacă are evidențiată reținerea sumei la ordicul ANAF și virarea ei în contul ANAF în baza aceluiași ttlu executoriu,  nu face dovada chiar dovada a celor menționate. Bine, poate cifrele sunt înscrise contabilicește și nu au un efect juridic determinat, căci nici o legea nu prevede în ce rubrică din extrasul de cont se înscrie exact mențiunea popririi, sau ce trebuie să cuprindă această mențiune. Cert este că banii au fost luați din bancă, virați către ANAF, încasați de ANAF și lipsă din contul bancar. Apoi, dacă extrasul de cont nu era îndestulător, se putea înainta o adresă la bancă să specifice aceasta, evident sub semnătura președintelui consiliului de administrație, sau să se prezinte personal președintele consiliului de adminsitrație să-l citească cu o intonație gravă, în fața judecătoarei. Sau de ce nu, se putea dispune chiar intrarea în insolvență a băncii, ori direct radierea ei din registrul comerțului, mama ei de bancă care face lucrurile neclare ! Dar înainte să discutăm de ”mama ei de bancă”, să discutăm de mama mea care a rămas fără o parte din pensie. Aici se lasă tăcerea, căci ce mai poți să zici ? Nimic ! sau...

FINAL UPDATE !!! Evident, după soluția primă mă așez motivat în fața monitorului și formulez apelul, ulima cale posibilă de atac. Aici nu mai las lucrurile chiar așa la voia actelor din dosar, deși clar că acestea erau suficiente, ci solicit o adresă la ANAF prin care distinșii să specifice ce sumă au încasat de la mama. Sosește răspunsul oficial la dosar și e trecut din mână în mână la complet, bine legat în dosar și fără pic de praf. Recunosc că au încasat cu 200 lei mai mult decât titlul fiscal, atât și fără nici o altă mențiune cum că diferența ar reprezenta vreo penalitate sau sancționare a contribuabilului, că doar se plătise în termen. Sunt mulțumit de răspuns și solicit să primesc  cuvântul pentru a depune concluzii asupra cauzei. Acum abia îmi trece prin fața ochilor privirea celui care dirija procesul, era goală și în spatele ei puteam observa o intenie ascunsă, ce făcea ca orice spun să fie lipsit de semnificație, dar să nu anticipez. În prezentarea concluziilor orale, mă așez în genunchi și cu o voce umilă, arat că titlul a fost de 1500 lei s-au executat 1700 lei și ca urmare solicit restituirea sumei executate în plus de 200 lei (în cuvinte două sute lei), cu plata cheltuielilor de judecată. Ies din sală mulțumit în prostia mea de la acea dată. Seara caut soluția pe internet. Stupoare a fost amânată pronunțarea 2 săptămâni, că doar asta e termenul din NCPCVC bla...bla.... E corect chestiunea necesită un timp îndelungat de studiu, căci la dosar s-au adunat tot felul de acte: 1700-1500=200;  1700-1500=200; 1700-1500=200; 1700-1500=200; 1700-1500=200; 1700-1500=200; 1700-1500=200; 1700-1500=200; 1700-1500=200; 1700-1500=200; 1700-1500=200 șa.m.d.  Acum mi-a fost citită soluția de către un domn respectabil de la arhivă. Cererea se respinge ca nefondată. Soluția este definitivă. Definitivă, dar oare ce o fi însemnând chestiunea asta, definitivă ? Ajutor, am fost lovit de zeița Themis în moalale capului ! Nimic ! sau...

RESURECTON:

După ce minunățile lui Themis s-au produs până la capăt, iată ce spune ÎCCJ în 2017 ... cum că am avut dreptate:

3 hp ICCJ 2017 Dezlegarea unor chestiuni de drept. Teren afrent imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 142 din 24 februarie 2017 a fost publicată Decizia nr. 3/2017 privind examinarea sesizării formulate de Tribunalul Dolj – Secția I civilă în Dosarul nr. 44.791/215/2014, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

„Admite sesizarea formulată de Tribunalul Dolj – Secția I civilă, în Dosarul nr. 44.791/215/2014, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, stabilește că:

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 3, art. 9, art. 26 alin. (3) din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, coroborate cu art. 37 din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 20/1996, republicate, stabilește că proprietarul construcției are dreptul să dobândească proprietatea și asupra terenului aferent acesteia și să solicite, în caz de refuz, pe calea acțiunii în justiție, obligarea la perfectarea contractului de vânzare-cumpărare”.

 

 

 

Sunt ANAF și atunci când sunt atacat, mă pot multiplica, diviza și face invizibil în tot sau în parte, după care, vă voi doborâ atunci când nici nu vă așteptați. 

ANAF

Este stabilit un impozit eronat și contest actul adminstativ fiscal emis de o unitate ANAF, formulând acțiuea în contradictoriu cu direcția regională care are personalitate juridică, dar am greșit amarnic. Cererea e respinsă pe motivul că nu am chemat în judecată emitentul actului. Așa să fie. Prin noua cerere timbrată și ea corespunzător și în termenul de prescripție, chem în judecată emitentul actului. În mod evident echitabil, noua cerere este respinsă pentru autoritate de lucru judecat. Elucubrant dar obligatoriu. Puneți pariu că soluția va fi menținută în apel ?

 

FAX-ul nu este un mijloc de comunicare, ci este un dispozitiv, se pare electronic, ce poate fi utilizat la diverse treburi gospodărești. Sunt unii care afirmă că, cu ajutorul său pot fi așezate globurile în pomul de crăciun și hrăniți renii moșului.

tree

Formulez un apel în ultima zi a termenului și îl expediez după ce lucrătorii instanței au plecat spre a servi apetisanta masă de prânz, adică s-a terminat programul instanței. Ora 18:00 , ce e drept. Mai și timbrez cu câteva mii de lei, că așa este legal și așa s-a solicitat, printr-o adresă scrisă. La primul termen apelul este considerat, subit, ca formulat tardiv și respins ca atare. De ce ? Regulamentul de funcționare interpretează legea și spune că actele se depun la instanță în timpul programului de funcționare. Bine dar atunci ce este cu articolul următor care stabilește că un act trimis cu ajutorl mijloacelor de comunicare la distanță poate fi depus până la ora 24 din ultima zi. Păi asta este cu articolul: fax-ul nu e un mijloc de comunicare, e un altceva și ce o mai fi e treaba lui. 

 

 

Dacă vrei să divorțezi ești pasibil de dividente, că doar și căsătoria e cu răspundere limitată !

business

Mama a 4 copii minori, cheamă în judecată pe tatăl acestora, pentru obligarea lui la plata contribuției pentru creșterea minorilor. Contribuția aceasta este însă un altceva și anume o sumă mare de bani pe care mama o vrea din partea tatălui și care ar avea ca justificare distribuția unui divident, ca urmare a calității soților de asociați într-o societate comercială, care prin anii 2007-2008 vânduse un teren. Cum problemele sunt mai delicate, de fapt tatăl fiind obligat să părăsească domiciliul conjugal, dar cu toate acestea a ținut legătura permanent cu minorii, contribuind la întreținerea lor , formulez și înregistrez o acțiune prin care solicit desfacerea căsătoriei din culpa pârâtei, mama copiilor, încredințarea a 2 din cei patru copii care erau băieți peste 14 ani și stabilirea contribuției fiecărui părinte la creșterea copiilor. Dosarele sunt repartizate la același judecător, conform regulamentelor. Pârâta formulează întâmpinare în noul dosar, prin care este de acord cu desfacerea căsătoriei, cere ca toți copii să rămână ea și să fie obligat tatăl la întreținerea lor, conform venitului lunar obținut de acesta. Niciun moment, în cursul procesului, nu s-a mai discutat de vechiul dosar, în care mama cerere suma aceea ce câteva zeci de mii de euro, fără nici o justificare legală.

Procesul s-a finalizat, prin încredințarea copiilor către mamă, obligarea tatălui la pensie de întreținere, jumătate din venitul său lunar net și SURPRIZĂ ! Cum judecătorul a rămas în deliberare și cu dosarul vechi trebuia să se pronunțe și cu privire la cerere din acesta, de care nimeni nu mai amintise nimic și mama își modificase oricum pretențiile prin solicitarea pensiei de întreținere la jumătate din venitul lunar net al tatălui. Dar cum întortocheate sunt căile lui Themis, judecătorul, pe lângă obligarea tatălui la pensie de întreținere, îl mai obligă să plătească câteva zeci de mii de euro cu titlul de dividente. Nu s-a mai specificat pentru ce sunt acele dividente, ci numai suma lor, așa ca să fie clar. Cum părțile între timp au înțeles chestiunea, au ajuns la o înțelegere, evident fără plata de dividente și nu s-a mai formulat apel.

 

 

Și totuși actul de sfințire al bisericii nu reprezintă un mod de dobândire al dreptului de proprietate asupra bunurilor

Este inadmisibilă o interpretare a legii, conform căreia transferul proprietății de la o persoană juridică de drept privată la BOR (Biserica Ortodoxă Română) se poate realiza exclusiv printr-un simplu „act de sfințire”, care să primească semnificaţia unui act de dobândire a dreptului de proprietate cu titlu de „lege”, aspect reținut și confirmat cu argumente legale de ICCJ.

Din motivarea deciziei:

Din perspectiva scopului urmărit prin acest demers, acţiunea Arhiepiscopiei  nu a îmbrăcat doar forma simplei acţiuni în constatare, pentru că nu a urmărit doar recunoaşterea pe cale judecătorească a existenţei atributelor dreptului de proprietate în patrimoniul său, ci a reprezentat o veritabilă acţiune în realizare dublată de o acţiune în constatare declaratorie, atât prin invocarea şi opunerea dreptului faţă de entitatea pârâtă, cât şi prin cererea de a fi repus pe deplin în exerciţiul dreptului pretins. Un anumit cult religios nu-şi poate apropria orice bun în considerarea prevederilor propriului statut, încălcând ordinea juridică a statului, doar pentru că printr-un act normativ a obţinut calitatea de cult recunoscut de stat.

În România securitatea raporturilor juridice este afectată, pentru nerespectarea obligativității precedentului judiciar.  dr. Ulici Claudiu-Octavian

We have 2630 guests and no members online

Back to Top