avocat dr. Ulici Claudiu-Octavian

avocatura / jurisdicție privata

scroll down

CHARLIE HEBDO

”pesursă” că e fain și nu trebuie mai multe  “Charlie Hebdo” https://charliehebdo.fr/en/trials/

Abia acum am înțeles de ce, ”Themis” (zeița justiției), este legată la ochi. Nu trebuie să vadă nimic din ceea ce se întâmplă, căci în alt fel pe fața-i statuară va apărea subit o grimasă, ce cu siguranță i-ar dăuna grav apariției publice. Look-ul ingenuu, prin urmare, va dispărea complet și nu va mai fi poftită de zei. Grav este că zeița aceasta, are și o existență mundană, ea stabilind ce este și cum funcționează justiția, celălalt nume al ei îndeobște cunoscut fiind ”logica-juridică”. Această logică-juridică o găsesc, că depășește în calități orice fel de altă logică, căci produsul ei stabilește o obligație individuală de conformare la lege. Ea obligă așadar, la ceea ce tocmai a rezultat în urma uzitării sale, în procesul de atribuire normativă, adică stabilește în concret forma și măsura în care norma, se aplică cetățeanului. Logica-juridică este exprimată în considerentul hotărârii judecătorești, ce generează dispozitivul obligatoriu. Pe urmă, forța publică este angrenată pentru punerea în aplicare a acestui dispozitiv. Prin hotărârea judecătorească statul devine manifest in concreto și ajunge cel mai aproape de cetățeanul său, stabilindu-i sarcina comportamentală. Apoi, chiar dacă acest timp special de logică este cunoscut și practicat într-o formă, ce este dincolo de orice îndoială, stabilitatea raporturilor juridice vor fi asigurate numai de constanța manifestării autorității, posibilă numai prin obligativitatea precedentului. Trebuie să avem grijă de această logică-juridică, să o privim cu ochi galeși, să o fardăm și îmbrăca frumos, să o aducem la o aparență acceptabilă. În altfel fel, ea așezată în mâini nepricepute, va avea o înfățișare hidoasă și scăpată de sub control, se poate întoarce chiar împotriva utilizatorului, împotriva tuturor și mă rog asta chiar s-a întâmplat, pentru cine are ochii, cât de cât, deschiși.

Bureaucratic Themis

Foto: Sculptura Birocratica Themis de 3,5 metri, a fost realizată în anul 2002 de talentatul artist danez Jens Galschiot, pentru a arăta adevărata față a dreptății.

Reproduc mai jos câteva ”minunății” generate de ivirea zeiței, ce s-au petrecut chiar în fața mea și de aceea, mă văd obligat să depun mărturie în fața dumneavoastră. În mod intenționat, am uitat cu adevărat numerele utilizate și numele slujitorilor lui Themis, sau datele exacte ale aparițiilor.    

Distracții de duminică. ”Leviatanul în ”premoniția” lui Thomas Hobbles” ( nimic din ce scriu aici nu e adevărat și conexiunile le faceți fără rost)

Filosoful englez Thomas Hobbles (1588), cunoscut mai ales pentru tratatul său ”Leviatanul” ce atinge teme de filosofie politică și alte subiecte, a greșit chiar titlul lucrării sale. El vroia să supună discuției, subiectul organizării autorității publice prin justificarea puternii monarhice cu depășirea stării de „Homo homini lupus” și nicidecum să asemuiasă această organizare socială cu monstrul care va aduce sfârșitul lumii. Cu toate acestea filozoful, străfulgerat în creștet de zeița Fortuna, a prezis întocmai viitorul.  

Leviathan de Thomas Hobbes.jpg

Leviatanul este menționat de 6 ori în Vechul Testament și poate fi folosit ca imagine a lui Satan, punând în pericol atât creaturile lui Dumnezeu - prin încercarea de a le înghiți - cât și însăși întreaga creație a lui Dumnezeu - prin amenințarea cu scufundarea sa  în apele Haosului. Așadar, de ce mult celebrata organizare contemporană a autorității, poate fi asemuită cu Leviatanul ? Păi de aia că ne-a îngițit deja pe noi toți și acum se scobește între dinți cu copacii proaspăt defrișați. Imaginea este cam ca și cea de mai jos, imaginată de artist desigur. 

 

"Leviathan" (1983) pictura lui Michael Sgan-CohenColecția Muzeul Israel, Ierusalim

Adică cum, chiar așa ? Păi da, că orice încercare de a răsturna voința Lui a Leviatanului a devenit superfluă. Cum poți explica Leviatanului că tu ai o nevoie, sau Doamne ferește că ai dreptate în ceea ce afirmi ?

De mic, dar foarte mic exemplu: Se face că în urmă cu vreo 2 ani din varii motive numai de dumnia sa înțelese, un auto-celebrat vecin își trage o pensiune în apartamentul din vecinătatea apartamentuli unde locuiesc și eu. Mă rog nu chiar în vecinătate că eram despărțiți de un perete cam subțirel de cărămidă și împărțeam un balcon comun, ci în chiar casa mea care era și casa dmniei sale. Pensiunea era administrată de un individ mascat în mușchetar, care călărea o bicicletă prin tot orașul pentru a-l ajuta să meargă din casă în casă, acolo unde avea astfel de locații și avea evident mai multe. Nu insist pe minunații oaspeți ai pensiunii să nu par șovin, dar mă simțeam ca-n India și cine nu ar da bani să meargă acolo într-un concediu ? Reclamanle care îi făceau pe oaspeți să poposească peste noapte în apartamentul meu ( comun cu al dnlui celebru) sunau cam așa: ”Cele mai mici prețuri din Clu !” ”Cazare non-stop” șamd. Am suportat eu ce am suportat și după vreo 3 luni la-m sunat pe dmnl vecin să îi spun cum că ce și mă scap să spun că se aude cum și sforăie oaspeții dunsului. Atât mi-a trebuit. În înțelepciunea lui care am înțeles că în anumite cercuri de asemeni lui este proverbială, cu un zâmbet tâmp ce l-am simțit în capătul firului mi-a replicat, ca și cum problema nu ar fi existat niciodată: ”Mi-a spus mie un amic judecător, că nu poți condamna pe cineva că sforăie.”. Asta a fost și nimic mai mult. Am înțeles deîndată că nu poat avea un partener de discuție și atunci i-am trimimis câteva notificări sprese, 3 la număr da în timp și da, degeaba. Pe urmă mă plâng și eu ca prostul la Leviatan, la marele Leviatan. Multe plângeri, dar oamenii din funcțiuni erau într-o stare extatică  generată de lichidele cu care se hrăneau și care erau produse fără încetare în pântecele marelul Leviatan unde locuiem și ei de o bună perioadă de timp. Cu toate acestea, una din plângeri a ajuns la un proaspăt recrut care era numai pe jumătate închițit, el fiind încă în stagiatura care îi deschidea drumul către minunatele substanțe psihotrope din burta monstrului. Așa deci, acesta aplică o amentă vecnlui cum că ar fi schimbat destinația spațiului său din locință în altceva, adică în pensiune, casă de oaspeți apartamente pentru turiști sau cum naiba s-ar mai numi ele în legile scrise sau nescrise ale Monstrului. Aici începe circul, sau mai mine zis nu circ, ci normalitatea (a se citi: monstozitatea) întâlnirii cu Marele  Întuneric.

Tot urmăresc eu de zor doar o trece cele 15 zile în care se putea face plângere contravențională + un teren de comunicare, de 5 zile de la semnarea procesului verbal de contravenție, adică vroe 20 de toate.

Am trecut 2 luni și nimic, lucrurile au murit, dar nu întunericul din ochii lui a apărut în cea de a 3-a lună. PLângerea contravențională este înregistrată și procesul demarează după alte 3 luni, că doar este urgent. Totul este gestionat de una din ajutoarele lui Themis, una importantă care afișează o greutate considerabilă.

Și începe procesul, mister și vrajă, totul bine gestionat pe sub o baghetă magistrală.  Plângerea contravențională prin care vnmul vrea să anuleze procesul verbal de amendă. De ce ? El încă nu știe încă de ce, așa numai că în principal e nelegal. Legal e ce zice el și face ce vrea el, că doar El, se știe bine cine e el. Se știe bine cu ce se ocupă el, cu marile mistere alchimice ascunse privirilor indiscrete.

În proces eu intervin în interesul meu sau și în interesul Marelui Întuneric care aplicase amenda. Se aprobă intrarea mea, dintr-o evidentă scăpare sau mai bnine zis fiindcă nu se credea că eu am vreun rost pe acolo că doare procesul era între fii lui, între întunecații acre se hrănesc din burta lui. 

Încep dezbaterile în care vcnl se prezintă singut deși colega lui este chipurile arocată. De ce singur, pentru că vrea să arate puterea găndului său, vrea să arate că în ochii lui tulburi se vede puterea Marelui Întuneric. El face ce vrea și cine dracu să i se opună și mai ales de ce că el știe ce trebuie făcut și biroul lui este la mare înălțime, atât de mare încât din spatele lui vede totul. El este un teletual fin, foarte fin, așa de fin încât neuronii lui pătrund în cele mai adânci locuri, nu există ceva ce poate scăpa privirilor lui, că doar el are simțurile cele mai ascuțite de pe strada lui.

Se face că pregătesc un ”gard” virtual de lumină, în care este ținută atât gândirea magistrală cât și Marele vcnlul. Aici pentru început, după ce s-a trecut lejer de excepția tardivității, am o primă tresărire în desfășurarea evenimentelor. Vechinul pare că și el se hrănește în măruntaiele monstrului. Pe undeva prin serviciile nedescoperite publicului consumator, adică mai bine zis nițel ”acoperite”.

În proces nu se administraază nici o probă din cele cerute. de de mine sau de reprezentanții Întunericimii Sale, căci vcnl recunoaște că a schimbat destinația locuinței, administratorul pensiunii (mșchetarul) de asemenea,  dar... dar... dar... Dar, putea face asta deoarece avea voie din partea Misterului Trezoreriei Sale și din partea MIsterului Plimbărilor prin aer Liber (Finanțe și Turism), așa că trebuie făcută o făcută o adresă oficioasă să fie răspunsul cum că așa este și nu altfel. 

După vreo două termene vin răspunsurile, cum că ce a spus vecnl nu se leagă de nimic. Procesul rămâne în pronunțare și părțile vor depune concluzii scrise, care nu înseamnă nimic altceva decât vreo două crenguțe de pădure făcute hârtie și nicidecum vreo comunicare cu vreun folos.  Și atunci fiindcă pe față nu s-a putut se ia treaba pe la spate că doar sub conducerea Lui, orice poziție este permisă. Pe concluzii vcnl își schimbă radical poziția, cum că nu ar fi făcut nimic și doar hotelul lui sau pensiunea sau ce măsa o fi e tot locuință. Mirobolant ! Atunci am știut că am pierdut procesul, că privirea întunecată s-a ațintit asupra mea și că oricum trebuie să pierd. Adică ce dracu dacă chiar asta s-a întâmplat, adică sunt probe și recunoașteri că s-a făcut pensiune. Ce dracu că nu am putut să locuiesc 2 ani în casa mea. Ce dracu, că legea spune ceva și spune simplu. Ce dracu că un hotel sau o pensiune nu e locunță ? Dracul ăsta face parte acum însă din lumea noastră, el e normalitatea el conduce, el e Leviatanul. Drăcia e acum normalitate.

Legea e făcută în adâncuri și trebuie pusă în aplicare pe întuneric, altfel scoasă la lumină, s-ar arde de îndată. 

 

Cereți voi ce vreți, dar eu vă dau ce am și cât pot ! (Deja Vu)

Mai simplu de atât nu se putea. Un justițiabil oarecare  a înaintat o cerere în nume propriu, prin care a solicitat eliberarea unor copii de pe actele existente într-un dosar al unei Instanțe Judecătorești. A indicat cât se poate de corect numărul de dosar, actele necesare și Instanța. A să nu vă apuce damblaua, actele și dosarul chiar există. Cerea, dând totuși nițel de bănuit ?!, a fost repartizată din mână în mână și a ajuns în final la o oficialitate, care a întors-o pe toate părțile, deși erau scrise numai 3 rânduri. Rândurile includeau: pe primul instanța cu numărul de dosar, pe al doilea cererea ca atare (de eliberare copii legalizate a unor documente din arhivă) și pe ultimul, data și semnătura. Intervine însă, gândirea magistrală, interpretează cererea ca una de investire cu formulă executorie și, ce să vezi, a unei hotărâri arbitrale și de aici începe ”aria” pe o muzică prestabilită temeinic. Căci nu știu ce complet, în nu știu ce compunere, din ordinul nu știu cui și la cererea nimănui a stabilit că ceea ce fac eu (arbitru Ulici) nu e bun, eu bat câmpii, pronunț hotărâri arbitrale fără o convenție, sau aceasta e așa de mică, ori ascunsă, că nu poate fi zărită prin dosar, deși e bine și suficient amintită. Pe scurt și la obiect, chiar și CNP-ul meu e o ”făcătură”, ce dracu îmi mai trebuie. Concluzia apoteotică: cererea se respinge, dar din mărinimia instanței justițiabilului i se acordă un termen de apel de 5 zile. Să apeleze ce, însăși măreața Instanță, portarul, grefierul, arhivarul, semaforul de viz-a-vis, căldura de afară ...? Revenind în concret la dosarul indicat de justițiabil, în el după ”lupte seculare” a fost investită cu formulă executorie ( la acea vreme trebuia) o hotârâre pronunțată de mine, în arbitraj, pentru partajul unor bunuri imobile, operațiune pentru care verificarea buletinelor știm noi unde, te-ar fi costat valoarea autoturismului. Hotârârea a fost completată cu un act de stabilire al unui drept de superficie, întocmit de către un notar, iar intabularea solicitată de același notar. Cum cererea notarul a fost găsită neclară de bravii lucrători de la OCEPEI BECEPEI, ea a fost respinsă, ridicată de notar și neatacată. Când aflu eu în final, rog justițiabilul nostru să mai formuleze o cerere către același OCEPEI BECEPEI, dar în anexa cererii nu mai depun originalul hotărârii pronunțate de mine, căci acesta a fost depus acolo de notar de prima dată, ci o copie conformă eliberată de mine. Evindent originalul se află încă la organizația sus amintită, sau mă rog, poate nu e bine aici să o apelez cu ”organizația”, că lipsesc de acolo unele lucruri ordonate, din punct de vedere rațional, desigur. Dar să revin, ”organizația” amintită respinge cererea, cum că are nevoie de o copie legalizată a hotărârii existente în dosarul de arbitraj depus la arhiva Instanței, deși cea mai legalizată copie posibilă o puteam elibera numai eu, care am emis actul. În rest cunoașteți ceea ce s-a întâmplat: ”Mai simplu de atât nu se putea. Un justițiabil oarecare  a înaintat o cerere în nume propriu, prin care a solicitat eliberarea unor copii de pe actele existente într-un dosar....

 

P.S. Păi de aia se numește ”instanță” că în jurul ei se învârt toate, ea este unicul punct de reper și ea stabilește ce vrea fiecare și îi dă după ce are și cum poate. 

 

Sunt ANAF. Nu ocupați pământul cu bărcile !

abandonet boat

(imagine aparține domnului Philip Halling este preluată de pe wikipedia

și nu reprezintă o sugestine de prezentare a textului, ci este luată aleator)

Pe numele clientului meu, asociație non-profit înființată prin 1960, este emisă o de decizie de impunere ce cuprindea două impozite distincte. Primul un impozit pe bărci, mijloace de transport pe apă și al doilea, un impozit inexistent, denumit ”taxă teren”. Logica era următoarea: primarul dorea un teren, pe care era construită din anul 1960 o cabană pentru vânători și pescari, ce este funcțională și în prezent, așa că a emis un titlu de proprietate pentru acesta, că doar era șeful comisiei de aplicare a Legii 18/1991. Apoi primăria a cumpărat cu bani publici, acel teren. A dorit aceasta deoarece, probabil, cabana făcea concurență firmei fiului său. Titlul a fost emis pe numele fostului paznic angajat al cabanei, că doar omul dacă a lucrat acolo atâția ani, avea dreptul la bunurile ce le-a păzit cu atâta strășnicie. Acum, deoarece cabana era pe terenul primăriei și proprietarul ei nu plătea nimic, s-a inventat un nou impozit că nu erau destule și acest impozit a fost numit ”taxă teren”. Dar mai mult decât atât, proprietarul cabanei trebuie înglodat în datorii, așa că, deoarece are multe bărci ce sunt folosite la pescuit și stau degeaba pe lacul de lângă cabană, a fost stabilit un impozit de 4 ori mai mare decât limita maximă stabilită de codul fiscal.

Urmăresc pentru client, anularea deciziei de impunere. Urmez procedura și formulez o plângere prealabilă împotriva actului administrativ fiscal, de competența organului superior celui emitent.  Evident cererea este respinsă chiar de organul emitent și beneficiar direct al impozitului. Întortochiate sunt căile lui Themis, dar aici începe adevărata apariție a zeiței, odată cu înaintarea acțiuni în contencios administrativ-fiscal, pe care mă străduiesc să o motivez bine, deși de departe părea admisibilă.

Acțiunea este respinsă de Tribunal, fără a fi indicat nici un temei de drept. Motivarea elucubrantă a constat în aceea că, clinetul meu ocupă cu bărcile sale terenul primăriei ?!  Nici un moment nu a fost pusă în discuție în cursul procesului, situarea în spațiu a bărcilor. Recursul, sigur că a fost respins și mărturisesc că nici măcar acum, după 3 ani, nu am fost curios de motivarea Curți de Apel. 

Proces personal, pentru mama, ceea ce poate explica, tot soiul de  derapaje sistemice dirimante.

Mama

Da vreau sincer să o ajut și fiindcă a cumpărat o construcție, casă de locuit, care fusese naționalizată de la o fostă societate comercială, solicit în instanță atribuirea și a terenului aferent cu destinația de curte. Mi-am bazat cererea pe o decizie irevocabilă a Curții de Apel Timișoara bine motivată. Nu interesează aici speța, așa că nu vă grăbiți să concluzionați pe marginea ei, fac totuși afirmația că practica judiciară respectivă, nu este uzitată la nivelul Judecătoriei și Tribunalului Cluj.

Prima instanță respinge cererea ca inadmisibilă, fără nici o referire la mecanismul legal pe care l-am indicat și care fusese rezolvat de Curtea de Apel Timișoara, așadar înaintez recurs. Motivez cum mă pricep mai bine și iar bazat pe acea decizie, care în fond forma și convingerea mea, dar nu am dorit să afirm în principal acest lucru, ci am preferat să indic precedentul.

Sosește termenul de recurs unde sunt întâmpinat de 3 judecători cu o alură irefragabilă. Susțin cererea, ce implica numai câteva aspecte, cu referire la lege și doctrină. Sunt întrebat laconic un singur lucru: dacă am plătit taxa de timbru la fondul cauzei. Sunt consternat, fiindcă în prima fază procesuală nu a fost pusă problema taxei și am explicat totuși, de la început într-un întreg paragraf chiar fără să fie ridicată de magistrat problema, că nu este datorată vreo taxă de timbru. Dar acum în recurs, răspund la întrebarea președintelui de complet și motivez că nu am vreo taxă de plătit, deoarece chiar legea scutește această cerere de taxe.

Nimic nu are importanță în fața domniei legii și fără a avea posibilitatea vreunei căi de atac, mama trebuie să plătească taxa de timbru la valoarea imobilului, că doar revendicase curtea. Desigur 99 % cererea era în revendicare și nu în pentru măsuri reparatorii după regimul comunist, pe care îl moștenim într-un mod cât mai democrat cu putință.

Pensia mamei este poprită de ANAF și ridicată metodic în fiecare lună până datoria este stinsă. În fiecare cupon de pensie apare cu exactitate suma reținută și virată pentru bunăstarea patriei. Mama împreună cu tatăl meu calculează în fiecare din cele 12 luni sumele reținute și răsuflă ușurați când ajung la capăt. Impozitul numit ”taxă de timbru” stabilit așa cum a fost stabilit și datorat așa cum a fost datorat, este plătit. Încă și în plus 50 lei, că doar agenții statului or avea și mici comisioane sau dobânzi sau ce or mai fi ele, că nu mai stau să verific.

Trece vreme de un an de la sfârșitul poveștii.

Și iar încep reținerile, exact ca în prima lună și nu numai scriptic pe cuponul de pensie și evident că și în buzunar ajung mai puțini bani.

Apostrofat de părinți rămân fără grai și dezarticulat spun că voi înainta o contestație la executare. Anulez actul de executare pentru suma ce depășește creanța și comand artificii de noapte pentru cerul Clujului. Părinții îmi poruncesc să nu mai fac nici o contestație, căci iar vor ajunge să plătească 10 pensii pentru nimic. Și da, când spun nimic, e chiar un vid aici, nimic de taxat sau plătit la buget. Mă supun pe față dar înaintez totuși contestația bazându-mă pe contractul vechi de asistență și pe faptul că decizia lor de moment poate să nu fie cea bună. Așadar înaintez în termenul de 15 zile, contestație la executare. Independent părinții merg în audiență la organele de execuție fiscală și cer o audiență în care probabil au explicat povestea că, eu am greșit și ei trebuie să plătească, sau mai știu eu ce. Curios dar, deși nu recunosc pe față, organele dragele de ele, emit o decizie de încetare a executării la 2 luni după ce am înaintat eu contestația

Contestația la executare are un început în trombă, sub conducerea unei tinere magistrate bune cunoscătoare a normelor și practicii judiciare. Denumirile folosite aici, e clar că țin oarecum de filologie, fără referiri la elemente concrete ce desemnează reguli în a face ceva. Judecătoarea stabilește o taxă mai mare decât cea legală, dar mă rog voința ei contează așa că o plătesc eu că doar e de numai câteva sute de lei.

În întâmpinare ANAF-ul se apără cum că cererea este inadmisibilă și indibicuidibilă și tot felul, dar în principal textul aparține probabil unui alt proces. Oricum, vine primul termen, explic situația și chestiunea rămâne în pronunțare. Și pronunțare se amână de câteva ori, că doar implică și articole de lege ce țin de problemele fiscale naționale, direct conectate cu cele internaționale etc.

Am primi ieri soluția. Cererea este respinsă. Aștept comunicarea și voi înainta negreșit recurs, dar totuși mă gândesc dacă aritmetica are vreo conexiune cu juridicul, sau CSM-ul cu legea, ori Curtea CEDO cu toate celelalte.

UPDATE ! Solutia a fost pronunțată în luna februarie și la sfârșit de iunie, am primit soluția. Motivarea se regăsește condensată în alineatul 4 al hotărârii pe 6 rânduri și conține multe cifre .... dosare cereri... sume de bani ... ! Desigur soluționarea cererii în mod justificat a necesitat 4 luni de muncă juridică laborioasă. Concluzia magistrală, este următoarea: extrasul de cont bancar, ce conține o singură operațiune, chiar dacă are evidențiată reținerea sumei la ordicul ANAF și virarea ei în contul ANAF în baza aceluiași ttlu executoriu,  nu face dovada chiar dovada a celor menționate. Bine, poate cifrele sunt înscrise contabilicește și nu au un efect juridic determinat, căci nici o legea nu prevede în ce rubrică din extrasul de cont se înscrie exact mențiunea popririi, sau ce trebuie să cuprindă această mențiune. Cert este că banii au fost luați din bancă, virați către ANAF, încasați de ANAF și lipsă din contul bancar. Apoi, dacă extrasul de cont nu era îndestulător, se putea înainta o adresă la bancă să specifice aceasta, evident sub semnătura președintelui consiliului de administrație, sau să se prezinte personal președintele consiliului de adminsitrație să-l citească cu o intonație gravă, în fața judecătoarei. Sau de ce nu, se putea dispune chiar intrarea în insolvență a băncii, ori direct radierea ei din registrul comerțului, mama ei de bancă care face lucrurile neclare ! Dar înainte să discutăm de ”mama ei de bancă”, să discutăm de mama mea care a rămas fără o parte din pensie. Aici se lasă tăcerea, căci ce mai poți să zici ? Nimic ! sau...

FINAL UPDATE !!! Evident, după soluția primă mă așez motivat în fața monitorului și formulez apelul, ulima cale posibilă de atac. Aici nu mai las lucrurile chiar așa la voia actelor din dosar, deși clar că acestea erau suficiente, ci solicit o adresă la ANAF prin care distinșii să specifice ce sumă au încasat de la mama. Sosește răspunsul oficial la dosar și e trecut din mână în mână la complet, bine legat în dosar și fără pic de praf. Recunosc că au încasat cu 200 lei mai mult decât titlul fiscal, atât și fără nici o altă mențiune cum că diferența ar reprezenta vreo penalitate sau sancționare a contribuabilului, că doar se plătise în termen. Sunt mulțumit de răspuns și solicit să primesc  cuvântul pentru a depune concluzii asupra cauzei. Acum abia îmi trece prin fața ochilor privirea celui care dirija procesul, era goală și în spatele ei puteam observa o intenie ascunsă, ce făcea ca orice spun să fie lipsit de semnificație, dar să nu anticipez. În prezentarea concluziilor orale, mă așez în genunchi și cu o voce umilă, arat că titlul a fost de 1500 lei s-au executat 1700 lei și ca urmare solicit restituirea sumei executate în plus de 200 lei (în cuvinte două sute lei), cu plata cheltuielilor de judecată. Ies din sală mulțumit în prostia mea de la acea dată. Seara caut soluția pe internet. Stupoare a fost amânată pronunțarea 2 săptămâni, că doar asta e termenul din NCPCVC bla...bla.... E corect chestiunea necesită un timp îndelungat de studiu, căci la dosar s-au adunat tot felul de acte: 1700-1500=200;  1700-1500=200; 1700-1500=200; 1700-1500=200; 1700-1500=200; 1700-1500=200; 1700-1500=200; 1700-1500=200; 1700-1500=200; 1700-1500=200; 1700-1500=200 șa.m.d.  Acum mi-a fost citită soluția de către un domn respectabil de la arhivă. Cererea se respinge ca nefondată. Soluția este definitivă. Definitivă, dar oare ce o fi însemnând chestiunea asta, definitivă ? Ajutor, am fost lovit de zeița Themis în moalale capului ! Nimic ! sau...

Look at me, I'm a Zombie

Dar, uit să scriu finalul apoteotic. După aflarea soluției, merg cu picioarele tremurânde din Palat spre micul meu biroul meschin de avocat și îmi trece prin minte, pe drum, soluția. Ea însă nu e de explicat și nici de comentat. Mă arunc de cum ajung pe o foaie de hârtie și scriu ( de mână cred) un text indibiguidibil...dar ceva de genul: ”Din pricina unor erori aritmetice esențiale, nu a fost identificată soluția juridiară echitabilă ...!”. Iau hârtia în dinți și o bat într-un cui pe registratura anafului (se va citi ”am lăsat-o la registratiură la ANAF”). Sosesc părinții din America după o săptămână, iar eu tac chitic. Dar stupoare sunt sunat de o doamnă de la ănaf, care extrem de politicos mă întreabă în ce cont să vireze banii .... Pam ...pam...  

RESURECTON:

După ce minunățile lui Themis s-au produs până la capăt, iată ce spune ÎCCJ în 2017 ... cum că am avut dreptate:

3 hp ICCJ 2017 Dezlegarea unor chestiuni de drept. Teren afrent imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 142 din 24 februarie 2017 a fost publicată Decizia nr. 3/2017 privind examinarea sesizării formulate de Tribunalul Dolj – Secția I civilă în Dosarul nr. 44.791/215/2014, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

„Admite sesizarea formulată de Tribunalul Dolj – Secția I civilă, în Dosarul nr. 44.791/215/2014, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, stabilește că:

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 3, art. 9, art. 26 alin. (3) din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, coroborate cu art. 37 din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 20/1996, republicate, stabilește că proprietarul construcției are dreptul să dobândească proprietatea și asupra terenului aferent acesteia și să solicite, în caz de refuz, pe calea acțiunii în justiție, obligarea la perfectarea contractului de vânzare-cumpărare”.

 

 

 

Sunt ANAF și atunci când sunt atacat, mă pot multiplica, diviza și face invizibil în tot sau în parte, după care, vă voi doborâ atunci când nici nu vă așteptați. 

ANAF

Este stabilit un impozit eronat și contest actul adminstativ fiscal emis de o unitate ANAF, formulând acțiuea în contradictoriu cu direcția regională care are personalitate juridică, dar am greșit amarnic. Cererea e respinsă pe motivul că nu am chemat în judecată emitentul actului. Așa să fie. Prin noua cerere timbrată și ea corespunzător și în termenul de prescripție, chem în judecată emitentul actului. În mod evident echitabil, noua cerere este respinsă pentru autoritate de lucru judecat. Elucubrant dar obligatoriu. Puneți pariu că soluția va fi menținută în apel ?

 

FAX-ul nu este un mijloc de comunicare, ci este un dispozitiv, se pare electronic, ce poate fi utilizat la diverse treburi gospodărești. Sunt unii care afirmă că, cu ajutorul său pot fi așezate globurile în pomul de crăciun și hrăniți renii moșului.

tree

Formulez un apel în ultima zi a termenului și îl expediez după ce lucrătorii instanței au plecat spre a servi apetisanta masă de prânz, adică s-a terminat programul instanței. Ora 18:00 , ce e drept. Mai și timbrez cu câteva mii de lei, că așa este legal și așa s-a solicitat, printr-o adresă scrisă. La primul termen apelul este considerat, subit, ca formulat tardiv și respins ca atare. De ce ? Regulamentul de funcționare interpretează legea și spune că actele se depun la instanță în timpul programului de funcționare. Bine dar atunci ce este cu articolul următor care stabilește că un act trimis cu ajutorl mijloacelor de comunicare la distanță poate fi depus până la ora 24 din ultima zi. Păi asta este cu articolul: fax-ul nu e un mijloc de comunicare, e un altceva și ce o mai fi e treaba lui. 

 

 

Dacă vrei să divorțezi ești pasibil de dividente, că doar și căsătoria e cu răspundere limitată !

business

Mama a 4 copii minori, cheamă în judecată pe tatăl acestora, pentru obligarea lui la plata contribuției pentru creșterea minorilor. Contribuția aceasta este însă un altceva și anume o sumă mare de bani pe care mama o vrea din partea tatălui și care ar avea ca justificare distribuția unui divident, ca urmare a calității soților de asociați într-o societate comercială, care prin anii 2007-2008 vânduse un teren. Cum problemele sunt mai delicate, de fapt tatăl fiind obligat să părăsească domiciliul conjugal, dar cu toate acestea a ținut legătura permanent cu minorii, contribuind la întreținerea lor , formulez și înregistrez o acțiune prin care solicit desfacerea căsătoriei din culpa pârâtei, mama copiilor, încredințarea a 2 din cei patru copii care erau băieți peste 14 ani și stabilirea contribuției fiecărui părinte la creșterea copiilor. Dosarele sunt repartizate la același judecător, conform regulamentelor. Pârâta formulează întâmpinare în noul dosar, prin care este de acord cu desfacerea căsătoriei, cere ca toți copii să rămână ea și să fie obligat tatăl la întreținerea lor, conform venitului lunar obținut de acesta. Niciun moment, în cursul procesului, nu s-a mai discutat de vechiul dosar, în care mama cerere suma aceea ce câteva zeci de mii de euro, fără nici o justificare legală.

Procesul s-a finalizat, prin încredințarea copiilor către mamă, obligarea tatălui la pensie de întreținere, jumătate din venitul său lunar net și SURPRIZĂ ! Cum judecătorul a rămas în deliberare și cu dosarul vechi trebuia să se pronunțe și cu privire la cerere din acesta, de care nimeni nu mai amintise nimic și mama își modificase oricum pretențiile prin solicitarea pensiei de întreținere la jumătate din venitul lunar net al tatălui. Dar cum întortocheate sunt căile lui Themis, judecătorul, pe lângă obligarea tatălui la pensie de întreținere, îl mai obligă să plătească câteva zeci de mii de euro cu titlul de dividente. Nu s-a mai specificat pentru ce sunt acele dividente, ci numai suma lor, așa ca să fie clar. Cum părțile între timp au înțeles chestiunea, au ajuns la o înțelegere, evident fără plata de dividente și nu s-a mai formulat apel.

 

 

Și totuși actul de sfințire al bisericii nu reprezintă un mod de dobândire al dreptului de proprietate asupra bunurilor

Este inadmisibilă o interpretare a legii, conform căreia transferul proprietății de la o persoană juridică de drept privată la BOR (Biserica Ortodoxă Română) se poate realiza exclusiv printr-un simplu „act de sfințire”, care să primească semnificaţia unui act de dobândire a dreptului de proprietate cu titlu de „lege”, aspect reținut și confirmat cu argumente legale de ICCJ.

Din motivarea deciziei:

Din perspectiva scopului urmărit prin acest demers, acţiunea Arhiepiscopiei  nu a îmbrăcat doar forma simplei acţiuni în constatare, pentru că nu a urmărit doar recunoaşterea pe cale judecătorească a existenţei atributelor dreptului de proprietate în patrimoniul său, ci a reprezentat o veritabilă acţiune în realizare dublată de o acţiune în constatare declaratorie, atât prin invocarea şi opunerea dreptului faţă de entitatea pârâtă, cât şi prin cererea de a fi repus pe deplin în exerciţiul dreptului pretins. Un anumit cult religios nu-şi poate apropria orice bun în considerarea prevederilor propriului statut, încălcând ordinea juridică a statului, doar pentru că printr-un act normativ a obţinut calitatea de cult recunoscut de stat.

 În România, orice cetățean este turist și obligatoriu locuiește la hotel

Back to Top
Cookies make it easier for us to provide you with our services. With the usage of our services you permit us to use cookies.
More information Ok Decline