Articolul scris de Sever Voinescu pentru Dilema Veche nr. 611, 29.10-04.11/2015, cu titlul ”O problemă a școlilor noastre de drept”, ridică în mod justificat problema ”marii absențe” din programa școlară a facultăților noastre de drept românesc, a unor cursuri care să producă reflecție asupra a chiar dreptului. Autorul observă că ”filozofarea asupra dreptului” ar însoți întreaga programă de educare în facultățile de profil din Italia, Spania, Germania sau Franța. Cursurile ar permite studentului, ca atunci când ajunge să profeseze, să aplice legea în înțelesul ei dat de urmărirea unui ideal al justiției. În concluzie autorul observă că, dacă te uiți pe programele școlilor noastre de drept, ele nu pregătesc juriștii pentru a face cu adevărat justiție, ci eventual pentru a aplica oarecum mecanicist norma, ascunzând idealuri neînțelese, în spatele procedurilor și tomurilor de hârtie.

A face justiție înseamnă a aplica bine legea, echivalent cu a cunoaște jurisprudența, jurisprudența în înțelesul ei original. Cuvântul jurisprudență este derivat din latinul "jurisprudentia", cu originea cunoscută în Roma antică. El este o combinație de două cuvinte latine "Juris", care înseamnă "lege" și "prudentia", care înseamnă în limba română în mod uzual ”înțelepciune" dar are și înțelesul de ”cunoaștere" sau de ”calificare", de ”a face ceva bine”. Prin urmare, jurisprudența pare mai degrabă a fi studiul, cunoștințele, aptitudinile și teoridreptului. Într-un înțeles mai restrâns, ce e drept acceptat la noi, dar fără o justificare pertinentă a exclusivității, jurisprudența este reprezentată de totalitatea hotărârilor pronunțate de organele de jurisdicție într-un anumit domeniu, ansamblu de decizii ale unei istanțe sau felul în care judecă în mod obișnuit o instanță un litigiu.

Jurisprudența include principiile care stau la baza mecanismului ce stabilește dreptul, sau care face legea. Oamenii de știință, care au în obiectul lor de studiu jurisprudența, sunt cunoscuți sub denumirea generică de ”juriști” sau ”teoreticieni ai legii”, care pot fi pe lângă absolvenții școlilor de drept, teoreticienii cu pregătire filozofică și sau în diverse științe sociale, cei ce urmăresc să obțină o mai profundă înțelegere a naturii de dreptului, asistemelor juridice și a instituțiilor juridice.

Este adevărat că a filozofa pe marginea dreptului presupune o practică consecventă a acestuia, a fi un profesionist cu experiență, altfel demersul va apărea ca o simplă expunere teoretică fără evidente conotații practice. Apoi jurisprudența are ca principal punct de reper rezultatul final al muncii juridice, hotărârea judecătorească definitivă, pentru care s-au consumat toate procedurile necesare și posibile. Aceasta este rezultatul unei munci colective, cel mai adesea a principalilor actori juridici, o muncă care tinde să aplice legea unui caz concret. Această aplicare concretă a legii, această fixare a drepturilor și obligațiilor concrete ale justițiabilului, este și opera juriștilor, sau mai ales și opera lor. Pentru a netezi calea soluției definitive, un prim pas ar fi sistematizarea precedentului, chiar dacă acesta este corect stabilit ca ”obligatoriu”, sau este acceptat că ar avea numai un caracter consultativ. Dar aceasta este mai cu seamă ceva ce ține de administrația publică.