Cei mai mulți se plâng, pe față sau mai voalat, de modul în care, după umila lor părere, funcționează justiția. Desigur acestea sunt probleme particulare ce pot suferi diverse corecturi din partea autorităților, așa că nu merită să pierdem prea multă vreme cu ele. Unul din cei care se plâng, dar numai și numai în gând și fără a face asta public, sunt și eu, care am ce e drept o oarecare vechime prin profesie, dar fără mare folos și cine mai stă să numere anii. În această stare de lucruri, în dimineața unei zile oarecare din timpul săptămânii, îmi trece brusc prin minte gândul salvator, după atâția ani de căutări ce păreau a nu se mai sfârși. Rezolvarea problemei justiției era de acum în capul meu și de aici înainte nu mai poate fi ratată. Ea nu mai poate decât să se dezvolte, până va ajunge în etapa ei finală, find gata a fi împărtășită tuturor celor care așteaptă să vadă momentul în care sistemul de justiție va funcționa autonom, împărțind dreptate cu adevărat echitabil și într-un termen mai mult decât rezonabil. Uimitor, deși această soluție este atât de simplă și ușor de pus în practică, nu am observat până acum ca nimeni, să o exprime într-un sistem articulat, cu atât mai mult să o și pună în aplicare.

Anticipând puțin, soluția ingenuă ar consta în așezarea într-un anumit fel a corpurilor participanților la actul de justiție. Simplu și stupid veți spune ! Dar a deprinde juriștii cu anumite posturi, care să sugereze încredere și colaborare, făcând în acest fel comunicarea mai facilă, fără a situa imaginar în spatele și de partea unora marele Leviatan, ar fi marele câștig al unei reforme. Soluția unui caz va veni întotdeauna cu certitudine și justețe, după ce părțile au ”trecut” (versus nu contra) prin fața judecătorului și este încheiată etapa administrării probelor și a concluziilor finale. Ea poate fi dată, de către un judecător imparțial, ca urmare a expunerii stării de fapt și încadrării în drept a acesteia, de către părțile cu interese contrare. Juristul va trebui să își ”joace” rolul său în proces, dar pentru aceasta trebuie și să i se ofere condiția necesară, condiție ce constă în fond într-un act de ”educație”.

Pentru punerea în practică a minunatului proiect, în mod cu totul paradoxal, nu ar fi necesare cheltuieli publice importante sau asocierea unor oameni de afaceri de succes pentru găsirea unei soluții, evidente pentru toți, dar rostite contra cost numai de ”băieții deștepți”. Mai mult, statul va avea de câștigat în urma acestor demersuri, deoarece din punerea în practică va rezulta o cantitate considerabilă de material, care prin vânzarea sa, poate fi transformat rapid în bani, sau de ce nu în funcție de decizia factorului de răspundere, poate fi donat unor persoane defavorizate. Activitatea antropică, am imaginat-o ca sustenabilă, adică capabilă a se desfășura fără epuizarea resurselor intelectuale specifice juriștilor, care deși în aparență sunt afirmate ca inepuizabile, au o limită, dată cel puțin de domeniul lucrativ. Activitatea, nu va distruge mediul familiar juriștilor, adică holurile răcoroase ale palatelor de justiție pline de fețe cu fizionomii perplexe și grai dezarticulat, ori revărsat într-un șuvoi lipsit de o logică elementară. Important de asemenea, activitatea, nu va afecta nici privirile laxe cu intenționalitate descendentă ale magistraților. De asemenea, nu sunt aduse în vigoare, noi coduri de legi și prin urmare nu va fi compromisă petrecerea, într-un mod agreabil, a timpului liber de către viitoarele generații de juriști. Aceștia nu vor fi nevoiți să rezolve puzzle-uri normative complexe, din care în mod surprinzător, dar desigur deliberat, lipsesc numeroase fragmente. Dar nu e nimic grav, rezolvarea, se poate observa și pe ”cartonul ambalajului”, iar în caz de dificultate este suficient să vocalizezi răspicat numele produsului: ”Așa cum dispune codul de ... și normele internaționale ...”.

Conceptul pe care doresc să îl aduc în discuție, implică stabilirea unui echilibru între creșterea calității muncii juridice, protecția mediului specific și găsirea de resurse alternative, fără a crește în nici un fel ”încărcătura medie de dosare” a magistratului. Deoarece am un respect deosebit pentru toate notabilitățile autohtone, nu am plecat construcția, de la ideea solicitării unor eforturi suplimentare dincolo de orice putere omenească, de la persoanele deja angrenate în aparatul decizional. Astfel pentru participarea la acest proiect, politicianului nu i se vor solicita activități lucrative legate de rigoarea textelor normative, de asemenea, nici judecătorilor, avocaților sau notarilor. Deși au mai rămas ... a, să nici nu vă gândiți la aceasta ! Juriștii angajați cu un riguros contract de muncă, nu vor avea nici ei de dus greul noii reforme.

Pentru pregătirea și implementarea conceptului care va conduce negreșit la rezolvarea definitivă a problemei justiției, nici măcar nu va fi nevoie de personal suplimentar, cu o pregătire costisitoare făcută pe bani publici în străinătate, sau de specialiști de asemenea străini cu onorarii ridicate, care ar putea chiar întârzia prin acestea plata pensiilor pentru câteva zile în întreaga țară.

Dar totuși va exista o nevoie de personal, de oameni, care ar trebui să își aducă contribuția în aplicarea acestui plan magistral, specialiști care își pot uni eforturile pentru a rezolva marea dilemă a justiției, ce ajunge să dea cu mare întârziere soluții profund eronate în urma unor proceduri întinse pe ani de zile, în care sunt luate în calcul și vacanțele judecătorești, weekendurile prelungite, sărbătorile pascale și hibernale, ba chiar și vacanțele mai mici ale copiilor sau, deși este delicat să o spun, probleme personale de sănătate.

Evident cei care vor face acesta, este necesar prezinte o anumită specialitate, o specialitatea aparte de toate celelalte munci juridice, ceva ce îi face unici și de neînlocuit. Aceste persoane, extrem de respectabile de altfel, vor trebui să-și depună eforturile în comun, neprecupețind nici un efort oricât de mare ar fi acesta și toate pentru ducerea la bun sfârșit a genialului plan.

Aceste persoane, nu pot fi altele decât cele care, îmbrăcate în halate gri, lucrează necontenit și prin eforturile lor arată acceptabil palatele, parcările și alte clădiri auxiliare aflate la îndemâna justiției. Sunt singurii profesioniști, a căror muncă lasă o urmă pe fața justiției. Ei sunt nimeni alții decât personalul auxiliar, cei care clădesc și zugrăvesc, repară și înlocuiesc. Ei stau tăcuți în spatele birourilor, casate încă de la generațiile trecute și își beau liniștiți cafeaua ieftină în pahare de unică folosință, de la aparate aflate pe holul palatelor de justiție. Ei nu se arată și întotdeauna stau în umbră, înainte de a urca scara pentru schimbarea becului. Ustensilele necesare acestora pentru a făuri marea lucrare sunt numai trei, fierăstrău și mai rar, șurubelnița și cleștele. Nici măcar nu este necesară așadar, achiziția de noi aparate, nici măcar nu trebuie acoperiți ochii publicului cu vreo licitație publică în rețeaua de computere a ministerului. Toate cărțile, monitoarele oficiale, toată doctrina și nărăvașa jurisprudență pot sta în rafturi, bine acoperite, însă, cu o folie de plastic pentru protecție.

Acum să înceapă adevărata muncă, care incredibil, va dura numai o singură zi de duminecă. Programul instanțelor, va fi și el respectat cu strictețe. Nu sunt necesare planuri laborioase, publice, ori în grupuri mici în cafenelele marilor instituții și nu sunt necesare nici, noi direcții doctrinare. Trebuie numai ca cineva să decreteze cu autoritate: ”Demontați podiumul judecătorilor, pentru ca toți participanții la actul de justiție să se poată privi de la același nivel !” Gluma pare serioasă, nu-i așa ?