Abia acum, am înțeles de ce ”Themis” – zeița justiției, este legată la ochi. Nu trebuie să vadă nimic din ceea ce se întâmplă, căci în alt fel pe fața-i statuară va apărea o grimasă, ce cu siguranță i-ar dăuna grav apariției publice. Look-ul ingenuu va dispărea și va fi mai puțin poftită de domnii zei. Grav este că zeița aceasta are și o existență mundană, ea stabilind ce este și cum funcționează justiția, celălalt nume al ei îndeobște cunoscut fiind: ”Logica-juridică”. Această logica-juridică o găsesc, că depășește în calități orice fel de altă logică, căci produsul ei stabilește o obligație individuală de conformare la lege. Ea obligă așadar, la ceea ce tocmai a rezultat în urma uzitării sale, în procesul de atribuire normativă, adică stabilește în concret forma normei aplicabile cetățeanului. Logica-juridică este exprimată în considerentul hotărârii judecătorești, ce generează dispozitivul obligatoriu. Pe urmă, forța publică este angrenată pentru punerea în aplicare a acestui dispozitiv. Prin hotărârea judecătorească statul devine manifest in concreto și ajunge cel mai aproape de cetățeanul său, stabilindu-i sarcina comportamentală sub amenițarea unei sancțiuni. Apoi, chiar dacă acest timp special de logică este cunoscut și practicat într-o formă, ce este dincolo de orice îndoială, stabilitatea raporturilor juridice vor fi asigurate numai de constanța manifestării autorității, posibilă numai prin obligativitatea precedentului. Trebuie să avem grijă de această logică, să o privim cu ochi galeși, să o finisăm și să o îmbrăcam frumos, să o aducem la o aparență acceptabilă. În altfel fel, ea așezată în mâini nepricepute, va avea o înfățișare hidoasă și, scăpată de sub control, se poate întoarce chiar împotriva utilizatorului.

Reproduc aici câteva minunății generate de ivirea zeiței, ce s-au petrecut chiar în fața mea și de aceea, mă văd obligat să depun mărturie în fața dumneavoastră. În mod intenționat, am uitat cu adevărat, numerele utilizate și numele slujitorilor lui Themis, sau datele exacte ale aparițiilor.    

 Themis

Sunt ANAF. Nu ocupați pământul meu cu bărcile !

Pe numele clientului meu, este emisă o de decizie de impunere, ce cuprindea două impozite distincte. Primul un impozit pe bărci, mijloace de transport pe apă și al doilea, un impozit inexistent, numit ”taxă teren”. Logica emiterii deciziei, era următoarea: primarul dorea un teren, pe care era construită din anul 1960 o cabană a vânătorilor și pescarilor sportivi, ce este funcțională și în prezent, așa că a emis un titlu de proprietate pentru acesta, că doar era șeful comisiei de aplicare a Legii 18/1991. Apoi primăria a cumpărat cu bani publici, acel teren. A dorit aceasta deoarece, probabil, cabana făcea concurență firmei fiului său. Titlul a fost emis pe numele fostului paznic angajat al cabanei, că doar omul dacă a lucrat acolo atâția ani, avea dreptul la bunurile ce le-a păzit cu atâta strășnicie. Acum, deoarece cabana era pe terenul primăriei și proprietarul ei nu plătea nimic, s-a inventat un nou impozit că nu erau destule și acest impozit a fost numit ”taxă teren”. Dar mai mult decât atât, proprietarul cabanei trebuie înglodat în datorii, așa că, deoarece are multe bărci ce sunt folosite la pescuit și stau degeaba pe lacul de lângă cabană, a fost stabilit un impozit de 4 ori mai mare decât limita maximă stabilită de codul fiscal.

Urmăresc pentru client, anularea deciziei de impunere. Urmez procedura și formulez o plângere prealabilă împotriva actului administrativ fiscal, de competența organului superior celui emitent.  Evident cererea este respinsă chiar de organul emitent și beneficiar direct al impozitului. Întortochiate sunt căile lui Themis, dar aici începe adevărata apariție a zeiței, odată cu înaintarea acțiuni în contencios administrativ-fiscal, pe care mă străduiesc să o motivez bine, deși de departe părea admisibilă.

Acțiunea este respinsă de Tribunal, fără a fi indicat nici un temei de drept. Motivarea elucubrantă a constat în aceea că, clinetul meu ocupă cu bărcile sale terenul primăriei ?!  Nici un moment nu a fost pusă în discuție în cursul procesului, situarea în spațiu a bărcilor. Recursul, sigur că a fost respins și mărturisesc că nici măcar acum, după 3 ani, nu am fost curios de motivarea Curți de Apel. 

 

Proces personal. Pentru mama. 

Da vreau sincer să o ajut și fiindcă a cumpărat o construcție, casă de locuit, care fusese naționalizată de la o fostă societate comercială, solicit în instanță atribuirea și a terenului aferent cu destinația de curte. Mi-am bazat cererea pe o decizie irevocabilă a Curții de Apel Timișoara bine motivată. Nu interesează aici speța, așa că nu vă grăbiți să concluzionați pe marginea ei, fac totuși afirmația că practica judiciară respectivă, nu este uzitată la nivelul Judecătoriei și Tribunalului Cluj.

Prima instanță respinge cererea ca inadmisibilă, fără nici o referire la mecanismul legal pe care l-am indicat și care fusese rezolvat de Curtea de Apel Timișoara, așadar înaintez recurs. Motivez cum mă pricep mai bine și iar bazat pe acea decizie, care în fond forma și convingerea mea, dar nu am dorit să afirm în principal acest lucru, ci am preferat să indic precedentul.

Sosește termenul de recurs unde sunt întâmpinat de 3 judecători cu o alură irefragabilă. Susțin cererea, ce implica numai câteva aspecte, cu referire la lege și doctrină. Sunt întrebat laconic un singur lucru: dacă am plătit taxa de timbru la fondul cauzei. Sunt consternat, fiindcă în prima fază procesuală nu a fost pusă problema taxei și am explicat totuși, de la început într-un întreg paragraf chiar fără să fie ridicată de magistrat problema, că nu este datorată vreo taxă de timbru. Dar acum în recurs, răspund la întrebarea președintelui de complet și motivez că nu am vreo taxă de plătit, deoarece chiar legea scutește această cerere de taxe.

Nimic nu are importanță în fața domniei legii și fără a avea posibilitatea vreunei căi de atac, mama trebuie să plătească taxa de timbru la valoarea imobilului, că doar revendicase curtea. Desigur 99 % cererea era în revendicare și nu în pentru măsuri reparatorii după regimul comunist, pe care îl moștenim într-un mod cât mai democrat cu putință.

Pensia mamei este poprită de ANAF și ridicată metodic în fiecare lună până datoria este stinsă. În fiecare cupon de pensie apare cu exactitate suma reținută și virată pentru bunăstarea patriei. Mama împreună cu tatăl meu calculează în fiecare din cele 12 luni sumele reținute și răsuflă ușurați când ajung la capăt. Impozitul numit ”taxă de timbru” stabilit așa cum a fost stabilit și datorat așa cum a fost datorat, este plătit. Încă și în plus 50 lei, că doar agenții statului or avea și mici comisioane sau dobânzi sau ce or mai fi ele, că nu mai stau să verific.

Trece vreme de un an de la sfârșitul poveștii.

Și iar încep reținerile, exact ca în prima lună și nu numai scriptic pe cuponul de pensie și evident că și în buzunar ajung mai puțini bani.

Apostrofat de părinți rămân fără grai și dezarticulat spun că voi înainta o contestație la executare. Anulez actul de executare pentru suma ce depășește creanța și comand artificii de noapte pentru cerul Clujului. Părinții îmi poruncesc să nu mai fac nici o contestație, căci iar vor ajunge să plătească 10 pensii pentru nimic. Și da, când spun nimic, e chiar un vid aici, nimic de taxat sau plătit la buget. Mă supun pe față dar înaintez totuși contestația bazându-mă pe contractul vechi de asistență și pe faptul că decizia lor de moment poate să nu fie cea bună. Așadar înaintez în termenul de 15 zile, contestație la executare. Independent părinții merg în audiență la organele de execuție fiscală și cer o audiență în care probabil au explicat povestea că, eu am greșit și ei trebuie să plătească, sau mai știu eu ce. Curios dar, deși nu recunosc pe față, organele dragele de ele, emit o decizie de încetare a executării la 2 luni după ce am înaintat eu contestația

Contestația la executare are un început în trombă, sub conducerea unei tinere magistrate bune cunoscătoare a normelor și practicii judiciare, deși denumirile e clar că sunt mai mult taxonomic lingvistică, decât elemente concrete ce desemnează anumite reguli în a face ceva. Judecătoarea stabilește o taxă mai mare decât cea legală, dar mă rog voința ei contează așa că o plătesc eu că doar e de numai câteva sute de lei.

În întâmpinare ANAF-ul se apără cum că cererea este inadmisibilă și indibicuidibilă și tot felul, dar în principal textul aparține probabil unui alt proces. Oricum, vine primul termen, explic situația și chestiunea rămâne în pronunțare. Și pronunțare se amână de câteva ori, că doar implică și articole de lege ce țin de problemele fiscale naționale, direct conectate cu cele internaționale etc.

Am primi ieri soluția. Cererea se respinge. Aștept soluția și voi înainta recurs, dar totuși mă gândesc dacă aritmetica are vreo conexiune cu juridicul, sau CSM-ul cu legea, ori Curtea CEDO cu toate celelalte.    

 

O lungă și bogată istorie, care cu siguranță va continua... Dar pentru cât timp ?