avocat dr. Ulici Claudiu-Octavian

avocatura / jurisdicție privata

scroll down

colaboratori

FRANCIZĂ ARBITRAJ DOCUMENTAR ©

Suport ONLINE 24/24

Faza precontractuală disponibilă de la 20/mai/2018

 

 

JBC

GHID CONFORMARE

GHID DE CONFORMARE RGPD. Lucrarea vă ajută să respectați cerințele legale în ceea ce privește colectarea, protecția și transparența datelor cu caracter personal. Ghidul abordează exhaustiv chestiunile legate de conformarea la RGPD (GDPR), cuprinde detalii, modele, texte normative și exemple utile pe parcursul celor 440 de pagini.

 

 

Dosare free pexelscomServicii pentru profesioniști.

Drept comparat Quebec.

justice gpl

 Servicii pentru profesioniști. 

Modele contracte și formulare.

Practica S.U.A. 2017

P4240013

Contracte executorii

Cărți publicate

COPERTA FCJ

Gheorghe Sarcani

Am fost contactat de un client pentru a-l reprezenta în vederea publicării unei cărți,

pe care o prezintă public și pe: https://gheorghesarcani.blogspot.ro/

Nu cred că este o soluție prea grozavă și mă întreb ce sfaturi îi pot oferi.

Orația lui Pericle cu ocazia funerarilor din 431 îen

 

 

16 martie 2018

traducere Claudiu-Octavian Ulici

 

În ultimul deceniu, unul dintre cei mai citați gânditori în dezbaterile privind politica externă occidentală și intervențiile militare, în special pentru Statele Unite, a fost Tucidide 1. Orația lui Pericle cu ocazia funerarilor, a fost un faimos discurs preluat de acest istoric antic, în lucrarea " Istoria războiului peloponesiac”. Discursul a fost ținut de Pericle, un politician atenian eminent, la sfârșitul primului an al războiului (431 î.e.n.), ca parte manifestărilor publice ce aveau loc cu ocazia înmormântării războinicilor căzuți pe câmpul de luptă. După ce aceștia erau îngropați într-un mormânt public, unul dintre cei mai importanți cetățeni, aleși de oraș, avea onoarea de a susține un discurs, iar la ceremoniile din 431 îen a fost ales Pericle.

Orațiile funerare au devenit una dintre cele mai faimoase și mai importante pasaje din opera lui Tucidide. Acestea oferă un tribut adus culturii Atenei antice, democrației și libertății, cinstind luptătorii care sunt dispuși să moară pentru orașul lor. Discursul a fost păstrat conform însemnărilor lui Tucidide și prin urmare acestea nu este un citat, dar se pare că ideile principale au fost preluate (id.).

Am tradus acest discurs, încercând a păstra cât mai fidel originalul, deși pe alocuri am fost nevoit să fac anumite intervenții. Lecțiile oferite de Tucidide sunt necesare astăzi mai mult ca niciodată. Lucrările sale sunt însă complexe și dificile, chiar și în limba greacă originală și cititorii se bazează pe traduceri, adesea de calitate dubioasă. Pasajele din Tucidide, pot servi ca resursă în a gândi lumea și locul nostru în ea, un punct de pornire pentru dezbaterea despre unele dintre cele mai importante probleme cu care ne confruntăm astăzi (id.).

Iată textul:

Pericle

PERICLE 431 îen (https://en.wikipedia.org/wiki/Pericles)


” Cei mai mulți dintre cei care au vorbit aici înainte, lăudau pe legiuitorul care a adăugat această orație celorlalte obiceiuri funerare ale noastre. Îi părea un lucru demn, ca o astfel de cinste, să fie dată înmormântării celor care au căzut pe câmpul de luptă. Dar ar fi trebuit să preferăm ca, atunci când oamenii morți au fost bravi, ei ar trebui să fie onorați prin faptele noastre și cu o asemenea onoare ca în această înmormântare publică, pe care acum o ascultați. Apoi, reputația celor mulți nu ar trebui periclitată de retorica unuia sau altuia, iar virtuțile lor să fie puse la îndoială. Cu privire la această reputație este dificil de spus și puține și multe; și nici chiar moderația nu este capabilă să dea impresia veridicității. Prietenul celor morți, care cunoaște faptele, poate să creadă că cuvintele vorbitorului nu corespund cunoștințelor și dorințelor sale; altul, care nu este atât de bine informat, când aude ceva ce depășește propriile puteri, va fi invidios și va suspecta exagerarea.

Omenii sunt toleranți la laudele altora, atâta timp cât fiecare ascultător crede că poate să facă la fel, sau aproape la fel de bine chiar el însuși, dar, atunci când vorbitorul discută despre ceva deasupra lui, gelozia lui este trezită și începe să se îndoiască. Cu toate astea, deoarece strămoșii noștri au îngăduit ceremoniile de față, trebuie să mă supun și, cu toate puterile mele, mă voi strădui să satisfac dorințele și credințele tuturor celor care mă aud.

Voi vorbi mai întâi despre strămoșii noștri, pentru că este corect și evident că acum, când plângem pe cei morți, ar trebui să ducem un omagiu memoriei lor. Nu a existat niciodată o vreme în care ei nu locuiau pe acest pământ, care prin vrednicia lor a fost predat din generație în generație și am primit acum de la ei un stat liber. Dar, dacă ei erau vrednici de laudă, la fel sunt și părinții noștri care au adăugat la moștenirea lor și după multe lupte care ne-au transmis nouă fiilor lor, acest mare imperiu. Și noi, care ne-am adunat astăzi aici, care suntem cei mai mulți încă în putere, am continuat munca de perfecționare și am înzestrat bine orașul nostru cu tot ce are nevoie, astfel încât să fie suficiente atât pentru pace, cât și pentru război. Despre faptele eroice prin care au fost dobândite diferitele noastre posesiuni, sau despre puterea cu care noi sau tații noștri am răsturnat soarta războiului, elen sau barbar, nu voi vorbi; pentru că povestea ar fi lungă și vă este cunoscută.

Dar, înainte de a-i lauda pe cei morți, aș vrea să amintesc de principiile de viață cu care am crescut - despre putere, despre instituțiile și modalitățile prin care a devenit imperiul nostru mare. Căci cred că astfel de gânduri sunt potrivite pentru această ocazie și această mulțime de cetățeni și străini le pot asculta cu folos.

Forma noastră de guvernare nu intră în rivalitate cu instituțiile altora. Guvernul nostru nu copiază vecinii noștri, ci este un exemplu pentru ei. Este adevărat că suntem numiți democrație, deoarece administrația este în mâinile celor mulți și nu a celor puțini. Dar, în timp ce există o justiție egală pentru toți, ca și în disputele private, pretenția de avea merite este tot așa recunoscută; căci atunci când un cetățean într-un fel se distinge, el este preferat pentru serviciul public, nu ca un privilegiu, ci ca răsplată a meritului său. Nici sărăcia nu este un obstacol, căci un om poate aduce servicii țării sale, indiferent de condiția sa materială.

Nu există exclusivitate în viața noastră publică, iar în afacerile noastre private nu suntem suspicioși unul de celălalt, nici nu ne înfuriem pe vecinul nostru dacă acesta face ceea ce îi place; nu ne uităm urât la el care, deși este inofensiv, nu ne este plăcut.

În timp ce nu suntem constrânși în afacerile noastre private, un spirit de respect pătrunde în actele noastre publice; suntem împiedicați să facem greșeli prin respectarea autorităților și a legilor, având o considerație deosebită pentru cei însărcinați cu protecția celor în nevoie, iar cine încalcă legile nescrise va fi desconsiderat de noi.

Și nu am uitat să oferim spiritelor noastre obosite multă odihnă după o muncă grea; avem jocuri regulate și sacrificii pe tot parcursul anului; casele noastre sunt frumoase și elegante; și încântarea pe care o simțim zilnic în toate aceste lucruri ajută la înlăturarea durerii. Prin măreția orașului nostru, roadele întregului pământ se revarsă peste noi; astfel încât ne bucurăm de bunurile altor țări la fel ca de ale noastre.

Apoi, din nou, pregătirea noastră militară este, în multe privințe, superioară celei a adversarilor noștri. Orașul nostru este deschis lumii și deși nu expulzăm niciodată un străin, îl împiedicăm să vadă sau să învețe ceva din secretele, care dacă ar fi dezvăluite unui inamic, ar putea să-i profite. Nu ne bazăm pe conducători sau pe trucuri, ci pe inimile și mâinile noastre.

Și în educație, având în vedere că din prima tinerețe îndurăm întotdeauna exerciții dificile care ne fac curajoși, trăim în liniște, iar acum suntem pregătiți să dăm față cu pericolele cu care ne confruntăm.

Și iată dovada: Lacedemonienii (Sparta) intră pe teritoriul atenian nu prin puterea lor, ci cu ajutorul întregii lor confederați; noi mergem singuri în țările vecine; deși oponenții noștri se luptă pentru casele lor și noi pe un teren străin, rareori avem orice dificultate în a-i învinge.

Vrăjmașii noștri nu au simțit niciodată puterea noastră unită, grija de a împărți flota se află în atenția noastră și pe teren suntem obligați să trimitem cetățenii noștri peste tot. Dar ei, dacă întâlnesc și înving o parte din armata noastră, sunt la fel de mândri ca și cum ne-ar stăpâni pe noi toți și, când înving, pretind că ne-au învinși pe noi toți. Dacă noi preferăm să întâlnim pericolul cu inima ușoară, fără pregătiri intense, cu un curaj câștigat prin obișnuință și nu stabilit de lege, nu suntem oare mai buni pentru acea întâlnire ?

În timp ce noi nu anticipăm suferința, atunci când vine clipa, putem fi la fel de curajoși ca cei care nu se își permit niciodată odihna; astfel orașul nostru este la fel de admirabil pe timp de pace sau război.

Pentru că noi iubim frumosului în preferințele noastre, puterea noastră stă în convingerea noastră, nu în dezbateri și certuri, însă această cunoaștere este câștigată prin discuții pregătitoare pentru acțiune. Avem o putere deosebită de a gândi înainte de a acționa și în timp ce acționăm, în timp ce alți bărbați sunt curajoși din ignoranță, dar ezită în gândire. Și cu siguranță vor fi socotite cele mai brave suflete, cele care au cea mai limpede rațiune, atât în durere cât și în plăcerile vieții, rațiune care nu se îngustează de la vreun pericol.

Prin aceea că facem bine, din nou, suntem deosebiți de ceilalți; ne facem prietenii prin oferirea, nu prin primirea de favoruri. Acum, cel care oferă o favoare este un prieten mai stabil, pentru că el preferă prin bunătatea sa, să păstreze în viață amintirea unei obligații; dar beneficiarul este mai rece în sentimentele sale, pentru că știe că, prin primirea unui favor din generozitatea altcuiva, nu a câștigat o recunoaștere, ci va fi obligat a plăti o datorie. Noi, fără a fi obligați facem bine pentru vecinii noștri, nu pentru un interes imediat, ci cu convingere, cu un spirit sincer și neînfricat. Pentru a rezuma: afirm că Atena este școala Hellas (Grecia) și că fiecare atenian în propria sa persoană pare să aibă puterea de a se adapta la cele mai variate forme de acțiune cu cea mai mare versatilitate și eleganță.

Acesta nu sunt cuvinte efemere și inutile, ci adevăr și fapt; iar afirmația este verificată din poziția celor care având aceste calități au ridicat statul. Căci, în timpul acestui proces, Atena singură în rândul contemporanilor săi este superioară în raport cu aceștia. Nici un dușman care vine împotriva sa nu este revoltat de răsturnările situației făcute prin forța unui asemenea oraș; nimeni nu susține că citadela este nevrednică de maeștrii lui.

Și vă asigurăm că nu suntem fără mărturii; există mărețe monumente ale puterii noastre, care ne vor face să vedem minunea acestui veac și a veacurilor următoare; nu vom avea nevoie de laudele lui Homer sau elogiile altuia a cărui poezie ar putea să fie plăcută pentru moment, deși faptele închipuite de el nu au văzut lumina zilei. Căci am obligat fiecare țară și fiecare mare să deschidă o cale pentru vitejia noastă și au pus peste tot memorii veșnice ale prieteniei noastre și ale dușmăniei noastre. Acesta este orașul în numele căruia acești oameni au luptat cu noblețe și au murit; nu puteau purta gândul că acesta ar putea fi luat de la ei; și fiecare dintre noi care supraviețuiește ar trebui să lucreze cu bucurie în numele lui.

Am rămas în măreția Atenei, pentru că vreau să vă arăt că luptăm pentru un premiu mai mare decât cel prin care ne bucurăm de aceste privilegii și pentru a stabili prin dovezi clare meritul acestor oameni pe care acum îi comemoram.

Cele mai mari laude deja au fost rostite. Căci în mărirea cetății i-am mărit și pe ei, oameni ai căror virtuți au făcut-o glorioasă. Și chiar dacă s-ar spune puține despre ei, moarte lor pusă în balanță, se află în echilibru cu faima lor ! Cred că o moarte precum a lor, este adevărata măsură a valorii omului; poate fi numai începutul descoperirii virtuților lor, dar este, în orice caz, dovada de nezdruncinat.

Chiar și pentru cei care nu au făcut marele sacrificiu, trebuie lăudat curajul cu care au luptat pentru țara lor; ei au înlăturat răul făcând loc binelui și au adus beneficii statului prin serviciile lor publice mai mari decât ar fi putut strica vreodată prin acțiunile lor private. Niciunul dintre acești oameni nu a fost ademenit de bogăție și nu a ezitat să renunțe la plăcerile vieții; niciunul dintre ei nu pus răul înaintea speranței, cum ar fost obișnuit pentru un sărac, căci un om, chiar dacă este sărac, se poate îmbogăți într-o bună zi.

Dar, considerând că a pedepsi pe dușmanii era mai dulce decât oricare dintre aceste lucruri și că nu puteau găsi nici o cauză mai nobilă, ei au hotărât cu privire la necunoscutul din viețile lor să se răzbune onorabil și să lase restul. Ei s-au resemnat de speranța unei șanse la fericire; dar, în fața morții, s-au hotărât să se bazeze pe ei înșiși. Și când a venit momentul, ei au fost gata să reziste și să sufere, mai degrabă decât să fugă și să-și salveze viața; au fugit de cuvântul dezonoare, dar pe câmpul de luptă se așezau repede în poziții și într-o clipă, după norocul fiecăruia, au trecut în lumea cealaltă, nu cu teamă, ci cu onoare.

Acesta a fost sfârșitul acestor oameni; erau vrednici de Atena, iar cei vii nu trebuie să dorească să fie eroi mai mari, câtă vreme se pot ruga pentru o soartă mai liniștită. Valoarea unui astfel de spirit nu poate fi exprimată în cuvinte. Oricine vă poate vorbi oricât despre avantajele unei aptitudini curajoase, pe care deja o cunoașteți.

Dar în loc să-l ascultați, ași vrea să aveți zi de zi ochii fixați asupra măreției Atenei, până când vei fi plin de dragostea pentru ea; și până când vei fi impresionat de spectacolul gloriei ei, reflectată faptul că acest imperiu a fost dobândit de oameni care și-au cunoscut datoria și au avut curajul să o facă, care în timpul conflictului au avut mereu frica de a nu fi dezonorați și care, dacă nu ar reuși niciodată în ce făceau, nu ar permite ca virtuțile lor să fie pierdute în țara lor, dar și-au dat liber viața, ca fiind cea mai frumoasă ofrandă pe care au putut să o prezinte la sărbătoarea ei.

Sacrificiul pe care l-au făcut în comun a fost întors în parte pentru fiecare; căci ei au primit, fiecare pentru el însuși, o slavă care nu îmbătrânește și înnobilează toate mormintele, nu vorbesc despre cele în care le-am așezat rămășițele lor, ci despre cele în care supraviețuiește gloria lor și ea este proclamată mereu și cu fiecare ocazie atât prin cuvânt cât și prin faptă.

Căci întregul pământ este mormântul unor oameni faimoși; nu numai a celor comemorați de coloane și inscripții în propria lor țară, dar și în țări străine este un memorial al lor nescris, sculptat nu în piatră, ci în inimile oamenilor. Faceți din ei exemplele voastre și, cinstind curajul de a fi liber și libertatea a fi fericiți, nu cântăriți prea ușor pericolele războiului.

Nefericitul, care nu are nici o speranță de schimbare spre mai bine, are mai puține motive să-și abandoneze viața decât cel prosper, așa fiind, dacă el supraviețuiește, pare întotdeauna predispus unei schimbări spre mai rău și orice accident poate agrava această predispoziție. Pentru un om de spirit, lașitatea și dezastrul vin împreună și sunt mult mai amare decât moartea, care îl lovește pe nevăzute într-un moment în care este plin de curaj și mânat de speranță.

De aceea, acum nu îmi este milă de părinții celor morți care stau aici; mai degrabă i-aș liniști. Știți că morții voștri au trecut prin multe vicisitudini; și că aceștia ar putea fi considerați norocoșii care și-au câștigat cea mai mare onoare, fie că este vorba de o moarte onorabilă ca a lor, sau o durere onorabilă ca a voastră și a căror parte de fericire a fost așa bine ordonată încât măsura fericirii lor este egală cu măsura vieții lor.

Știu cât de greu este să vă fac să simți asta, atunci când norocul altora prea des vă reamintește de bucuria care, care odată, v-a luminat inima. Iar tristețea se simte în lipsa acelor binecuvântări, nu din cele pe care omul nu le-a cunoscut, ci din cele care făceau parte din viața lui înainte de a fi luate de la el. Unii dintre voi sunt la o vârstă la care pot spera să aibă alți copii și ei ar trebui să-și suporte tristețea mai bine; nu numai pentru că copiii care se vor naște în continuare pot să-i facă să-i uite pe cei pierduți, dar orașul va fi de două ori câștigător. El nu va rămâne pustiu și va fi mai sigur. Pentru că sfatul unui om nu poate avea greutate sau valoare egală, atunci când nu are copii care se riscă în fața pericolului.

Pentru aceia dintre voi care ați trecut în fruntea lor, spun: "Felicitați-vă că ați fost norocoși în cea mai mare parte a zilelor voastre; amintiți-vă că viața voastră de durere nu va dura mult timp și că veți fi mângâiați de slava celor care au plecat. Numai dragostea de onoare rămâne întotdeauna tânără și nicidecum bogățiile, după cum spun unii, dar onoarea este bucuria oamenilor când ajung bătrâni și inutili. Pentru voi, care sunteți fii și frații celor plecați, văd că încercarea de a-i imita va fi una dificilă.

Căci toți oamenii îi laudă pe morți, și, oricât de remarcabilă ar fi valoarea pe care am, eu afirm că măcar nu mă apropii de ei și evit să stau lângă rivalii și detractorii lor, și când un om trăiește izolat, onoarea și bunăvoința pe care le primește sunt curate.

Și dacă voi vorbi despre virtuțile femeilor care vor fi de acum văduve, lăsați-mă să le rezum într-o scurtă observație: Pentru o femeie a nu arăta mai multă slăbiciune decât este naturală sexului ei, este o mare glorie și la fel să nu să vorbească despre bine sau despre rău în rândul oamenilor.

Am plătit tributul necesar, în ascultare față de lege, folosind cuvintele potrivite pe care le aveam.

A fost plătit în parte tribut celor întâmplate; cei morți l-au plătit prin fapte și rămâne doar ca copiii lor să fie întreținuți pe cheltuiala publică până la majorat: acesta este marele premiul pe care îl primesc, asemenea unei medalii, Atena îi încoronează pe fiii ei vii și morți, după o luptă ca a lor.

Căci acolo unde cele mai mari recompense se fac prin cinste, cei mai nobili cetățeni sunt înscriși în serviciul statului. Și acum, dacă v-ați plâns în mod corespunzător, fiecare pentru morții săi, puteți pleca.”

1. Thinking through Thucydides, http://www.bristol.ac.uk/classics/research/thucydides/ttt/, 160318 School of Humanities University of Bristol UK

Textul: University of Minnesota, Human Rights Library, Thucydides, Pericles' Funeral Oration, http://hrlibrary.umn.edu/education/thucydides.html

JURIDICE

articole juridice publicate

I.N.P.P.A. Cluj

PROGRAMUL DE PREGĂTIRE PROFESIONALĂ CONTINUĂ A AVOCAȚILOR

INPPA

 

urmează legătura din imagine pentru cursurile susținute de lector dr. Ulici Claudiu-Octavian 

”În România securitatea raporturilor juridice este afectată, pentru nerespectarea obligativității precedentului judiciar.”  dr. Ulici Claudiu-Octavian

DURA LEX, PERPLEX ...

Bureaucratic Themis

REGULARIZAREA CERERILOR

REGULARIZAREA CERERILOR

logo

AUDIT JURIDIC

Pentru detalii: secretariat@ulici.ro  

Revizuirea Constituției - România stat birocrat

Discurso funebre pericles

 Urmează legătura din imagine, pentru o expunere de motive

”Adevărul este cel mai bun medicament.” Platon

img. Pericle, politicianul atenian  în celebra sa oratorie funerară în fața Adunării, pictură sec. al XIX-lea de Philipp Foltz

Discursul integral tradus de mine AICI.

We have 228 guests and no members online

Back to Top
Cookies make it easier for us to provide you with our services. With the usage of our services you permit us to use cookies.
More information Ok Decline